Accident grav. Fiica unui milionar din România, într-un carambol cu 4 mașini

Accident grav. Fiica unui milionar din România, într-un carambol cu 4 mașini

Carambol cu 4 mașini în Pitești. În accident a fost implicata și Alexandra Penescu, fiica milionarului Cornel Penescu, în vârstă de doar 25 de ani.

Un accident de circulaţie a avut loc, miercuri, în apropiere de Spitalul Militar din Piteşti. În accident a fost implicat, alături de alte trei maşini, un SUV Porsche Cayenne, aparţinând familiei omului de afaceri Cornel Penescu, fost patron al echipei FC Argeş şi al lanţului de magazine PIC.Alexandra Penescu, 25 de ani, se afla la volan în momentul accidentului, scrie argesulonline.ro.

„Un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Negru Voda din Piteşti, din direcţia Bascov către Centru, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit, iniţial, un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani, din Bascov, apoi un alt autoturism condus, tot din sens opus, de o femeie de 25 de ani, din Bascov”, a informat Poliţia Argeş.

La faţa locului a intervenit două ambulanţe (una de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi una, de Terapie Intensivă şi Descarcerare, aparţinând de SMURD Argeş), o maşină de pompieri, dar şi o maşină de descarcerare. Intervenţia acesteia din urmă ar fi fost necesară pentru a-l extrage dintre fiarele contorsionate ale maşinii pe şoferul unei Dacia Logan.

Ne puteți urmări și pe Google News