Actualitate
Academician Ilie Bădescu: Virusul care a preluat planeta provoacă riscul unui totalitarism bio-mental
„Primejdia unui totalitarism cu ingrediente de terorism bio-mental”
Victor Roncea: Există ceva specific în modul de propagare socială a pandemiilor? Ce anume se întâmplă cu societatea în conjunctura pandemiilor? Se modifică comportamentul colectiv și în ce sens? Vreau să spun: a crescut în timp abilitatea reactivității umane în condițiile de primejdie pe care le aduce o pandemie? Sau din contră, vulnerabilitatea omului se accentuează prin diminuarea abilității sale de a gestiona situația generată de pandemie?
Ilie Bădescu: N-aș spune că există un progres al capacității societăților moderne de a controla efectele pandemiilor chiar dacă sistemele cognitive și cele tehnice de intervenție în situații de urgență par să fi înregistrat progrese. Este un paradox. O pandemie ca aceasta poate fi interpretată, într-adevăr, și ca fiind prilejul și oglinda neputințelor omului autonom datorate fracturilor grozave pe care și le-a provocat singur când s-a etalat mai presus de natură și fără de credință în Dumnezeu. Cât de vulnerabil este omul autonom în fața pandemiei putem înțelege dacă vom examina oricât de sumar specificul propagării acesteea în comunitățile omenești.
Efectul psihosocial al unei pandemii se adaugă handicapului de fundal, indus de specificul unei civilizații care l-a educat pe om să se creadă superior naturii și suficient lui și, ba chiar mai presus de Dumnezeu. La handicapul rupturilor pe care și le-a provocat sub îndrumarea eronată a unei civilizații seculariste se adaugă și efectul care decurge din particularitatea propagării pandemiilor. Referindu-ne la acest aspect, suntem chemați să observăm că în manifestarea oricărei pandemii se instalează atotdominator zvonul. Puterea zvonului operează printr-o seducție inconștientă, ca și cum ceva s-ar adăuga virusului, ceva viclean, care operează printr-un fel de sugestie îndrumătoare șoptind subconștientului să creadă în puterea răului, să i se livreze cu totul, încât individul să-și piardă luciditatea, să renunțe și la bruma de realism care l-ar ajuta, l-ar feri de riscul de a se livra abandonului și finalmente deznădejdii. Să explicăm mai din adânc.
În mod obișnuit, adică în starea firească, omul gândește aplicat, la una și la alta, reușind să țină în echilbru grijile, interesele, dorințele, dar mai ales grijile. Este un om cu mintea așezată, are, altfel spus, mintea acasă. În vremuri de criză, precum este o pandemie ca cea de COVID-19, mintea este scoasă din sistemul reactivității obișnuite, din înțelepciunea vieții așezate, fiindcă intervin stări psihosomatice accentuate, precum frica teribilă, starea de panică. Faptul că aceste stări acționează concomitent asupra miilor de minți este de natură să inducă apariția unui mediu psihic nou, a unei realități mentale noi, care, fiind îngroșată și întinsă peste mari spații mentale, se aseamănă unei membrane mentale distopice. Aceasta induce o noopatie, adică riscul unei opacități spirituale (nous – spirit, în grecește). Sindromul membranei noopatice este universal în stările de pandemie, dar în perioada internetului și a mediei sociale efectul este multiplicat ca întindere și intensitate, astfel că aceasta dobândește rază planetară.
Noile mijloace de comunicare, internetul, media vizuală și scrisă etc. îngroașă încă mai mult stratul de informații, angoase, frici, spaime care se aștern peste mințile și inima oamenilor ca o țesătură psihotică sufocantă. Dacă nu este supărătoare metafora, putem asemăna acest strat unei membrane care ca și învelișul virusului COVID-19 oferă condiții de germinare a noopatiilor, un fel de stări sufletești îmbolnăvite.
Spre deosebire de societățile tradiționale, cele de tip modern și postmodern sunt integrate în rețele globale, date de spațiul virtual, de media scrisă și vizuală, care accelerează apariția membranelor distopice, noopatice, adică a acelor țesături de informații false, îngroșate de zvonuri și de frici, care preiau astfel controlul spațiilor mentale pe suprafețe semiplanetare ba chiar planetare. Aceste membrane accentuează riscul handicapului duhovnicesc întrucât accesarea cunoștințelor veridice și a credinței în grija, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu sunt blocate tocmai de stările care compun aceste învelișuri noopatice.
Fenomenul acesta induce un tip de unitate eronată, unirea în frici, în spaime, în panici care conduc toate la un fel de abandon în starea dezarmată, adică induc instalarea omului în antecamera deznădejdii și a idolatriilor în frunte cu idolatria ideologică și cu terapiile viclene (de tip magic, precum ar fi încredere oarbă în medicamente miraculoase). În același mediu irump și ereziile, curentele neognostice eclozează și ele. Apare astfel primejdia unui tip special de totalitarism cu ingrediente de terorism bio-mental. Toate fracturile acestea dintre antroposferă și noosferă, dintre om și Dumnezeu, sunt mediul propice al emergenței membranelor noopatice care se aștern peste spațiul mental ocrotind stări psihice rele, apăsătoare, precum este frica difuză spre frica paralizantă, atestată de stările de panică. Asemenea învelișuri sunt deopotrivă mediul de incubare a duhului înșelăciunii, care îndrumă mințile dezarmate spre false învățături.
Recomandările noastre
