AC Milan, scos din nou la VÂNZARE. Suma cerută de Silvio Berlusconi, în schimbul legendarului club

AC Milan, scos din nou la VÂNZARE. Suma cerută de Silvio Berlusconi, în schimbul legendarului club

Board-ul Finivest, proprietarul formației AC Milan și totodată firma deținută de Silvio Berlusconi, a avut o întâlnire, astăzi, pentru a stabili detaliile vânzării uluitorul club italian, anunșă Eurosport.

Se pare că AC Milan va fi vândută unei companii puternice din China, în schimbul sumei de 700 de milioane de euro. Una dintre cauzele care l-au determinat pe Berlusconi să renunțe la clubul său este cea că „rossonerii” nu au cucerit nicun trofeu în ultimii cinci ani. În urmă cu o săptămână, fostul premier al Italiei a fost la un pas să cedeze gruparea de pe „San Siro” omului de afaceri thailandez Bee Thaechaboul. Acesta din urmă intenționa să cumpere pachetul majoritar al clubului, dar Berlusconi a revenit asupra deciziei.

AC Milan este una dintre formațiile-etalon ale fotbalului mondial, câștigătoare de 7 ori a Cupei Campionilor Europeni/Liga Campionilor și de 18 ori campioană a Italiei. Nume celebre au îmbrăcat tricoul trupei milaneze de-a lungul timpului, precum: Jose Altafini, Gunar Nordahl, Nils Liedholm, Marco van Basten, Ruud Gulitt, Frank Rijkaard, Franco Baresi, Paolo Maldini, Alessandro Costacurta, Carlo Ancelotti, Dejan Savicevici, Demetrio Albertini, Zvonimir Boban, George Weah, Allesandro Nesta, Clarence Seedorf, Oliver Bierhoff, Roberto Baggio, Andrei Şevcenko, Andrea Pirlo, Ronaldo, Ronaldinho sau Zlatan Ibrahimovici.

Ne puteți urmări și pe Google News