A vrut să mănânce, dar era să moară. Ce a putut păți un gălățean
- Catalin Dumitrescu
- 13 iunie 2019, 16:54
Un incident grav a avut loc la un restaurant din Galaţi, unde un client a găsit o lamă de cutter în mâncare. Cetățeanul a făcut plângere la Protecţia Consumatorului. Reprezentanţii restaurantului neagă că lama ar fi ajuns în farfuria clientului din cauza lor.
Clientul a făcut reclamaţii la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, iar inspectorii vor încerca să afle cum a ajuns obiectul ascuţit în farfurie. Astfel, mai multe echipe de inspectori vor fi trimise la respectivul restaurant. Incidentul a avut loc miercuri, iar clientul susţine că a găsit lama în farfurie, în timp ce mânca. El le-a arătat obiectul ascuţit reprezentanţilor restaurantului, iar joi, gălăţeanul a făcut reclamaţii. Surse din rândul anchetatorilor susţin că restaurantul va fi atent verificat, însă modul în care lama a ajuns în mâncare va fi greu de demonstrat. În cazul în care vor fi găsite probe, patronii restaurantului riscă o amendă. Între timp, reprezentanţii unităţii i-au anunţat pe jurnalişti că regretă incidentul şi că au demarat propria anchetă. Ei au verificat tot stocul de marfă şi nu-şi explică cum a ajuns lama în mâncare, mai ales că restaurantul nu foloseşte astfel de obiecte. Administratorii unităţii au precizat că nu au solicitat bani pentru porţia de mâncare în care a fost descoperită lama de cutter şi că nu sunt speriaţi de controalele care vor urma.