Nelu Tătaru a explicat, la Digi 24, că pandemia de Covid-19 este controlabilă în România, lucru care n-ar fi posibil fără respectarea normelor.

„Noi avem instrumentele, avem normele, avem ordinele de ministru, dar populaţia trebuie să respecte aceste norme(…)Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600”, a arătat Nelu Tătaru.

El a precizat că, timp de două zile, autoritățile au înregistrat o creștere a cazurilor noi: „Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, am avut două zile cu o creștere a cazurilor noi, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă”.

Momentan, triajul epidemiologic, prin verificarea temperaturii la intrarea în magazine și instituții, rămâne în vigoare. Legat de măștile de protecție, Nelu Tătaru crede că s-ar putea renunța la ele în funcție de evoluția pandemiei.

„Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală, urmând să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val(…)De la 15 mai nu mai există împărțirea în zone roșii și zone galbene a țărilor. Acum, când o persoană vine din străinătate, trebuie să stea în izolare la domiciliu două săptămâni, cu unele excepții. Este posibil însă să se renunțe și la măsura izolării la domiciliu atunci când o persoană vine din străinătate, după 15 iunie, cu condiția să existe o evoluție favorabilă a epidemiei, a explicat Nelu Tătaru.

În ceea ce privește zvonul deceselor raportate fictiv de spitale ca fiind de COVID-19, astfel încât România să primească bani de la Uniunea Europeană, ministrul Sănătății a fost tranșant.

„Nu, nu este adevărat. Gândiți-vă că nu se cere familiei ce să declare. Un deces are un certificat constatator al decesului, care este evaluat și asumat de un medic curant sau un medic de gardă care a confirmat acel deces. Acel medic trece în certificatul constatator o cauză de deces și toate comorbiditățile.

Deci, nu cere niciodată avizul sau acceptul familiei să completeze un certificat constatator al decesului(…)În ceea ce privește banii de la Uniunea Europeană, fondurile europene sunt pentru decontarea unor achiziții. „Dar de aici până la a primi bani pentru un deces – nu”, a spus Nelu Tătaru.