A șaptea minune a Antichității, recuperată din Marea Mediterană. Blocuri masive din Farul din Alexandria, scoase de arheologi

Arheologii au recuperat blocuri uriașe de piatră aparținând Farului din Alexandria, descoperirile indicând existența unei intrări monumentale și deschizând calea pentru o reconstrucție digitală detaliată a uneia dintre cele mai celebre minuni ale lumii antice, potrivit publicației Ecoticias.

Blocuri masive din Farul din Alexandria, recuperate de arheologi

Timp de secole, Farul din Alexandria a fost perceput la granița dintre realitate și mit. Monumentul a existat cu adevărat, a avut dimensiuni impresionante și a ghidat navele spre unul dintre cele mai aglomerate porturi ale Antichității, înainte de a se prăbuși, a se scufunda și a deveni, treptat, parte din legendă.

Recent, această poveste a fost readusă în atenție odată cu ridicarea a 22 de blocuri masive de piatră din Portul Estic al Alexandriei. Fragmentele sunt asociate farului și urmează să fie scanate amănunțit pentru a contribui la realizarea unui model virtual realist al edificiului.

Farul din Alexandria , reconstituit piesă cu piesă

Cunoscut și sub numele de Pharos, Farul din Alexandria a fost construit la începutul secolului al III-lea î.Hr., în perioada dinastiei ptolemeice din Egipt. Amplasat lângă intrarea în port, avea rolul de a ghida navigatorii spre o coastă dificilă, îndeplinind o funcție similară sistemelor moderne de semnalizare.

Carburanții devin mai scumpi în România decât în Ungaria. Diferențe vizibile la pompă

Cât plătesc românii pentru a afla ora exactă a nașterii. Tarife diferite în maternitățile din țară

De-a lungul timpului, cutremurele și reutilizarea materialelor de construcție au dus la degradarea monumentului. Părți din far au fost refolosite ulterior în alte edificii de pe aceeași linie de coastă, inclusiv în Citadela Qaitbay, care domină și astăzi zona.

Printre elementele recuperate se află fragmente ale unei intrări monumentale, precum lintouri, suporturi de uși, praguri și plăci masive de pavaj. Unele dintre blocurile individuale cântăresc între 70 și 80 de tone metrice, ceea ce evidențiază amploarea construcției originale.

Una dintre descoperirile considerate deosebit de interesante este o structură necunoscută anterior, asemănătoare unui pilon, prevăzută cu o poartă în stil egiptean. Aceasta sugerează o îmbinare a influențelor egiptene și grecești în cadrul aceluiași edificiu și indică un nivel ridicat de complexitate arhitecturală.

Hartă Alexandria. Sursă foto: X.com

O cercetare desfășurată pe parcursul mai multor decenii

Explorarea subacvatică a zonei nu este un demers recent. În anii ’90, arheologul Jean-Yves Empereur a coordonat primele cercetări majore în Portul Estic, documentând mii de obiecte, de la blocuri masive până la fragmente de statui.

Ulterior, echipele de cercetare au revenit periodic, fiind adesea limitate de condițiile meteorologice și de activitatea intensă din port. Acest ritm lent și precaut este caracteristic arheologiei subacvatice, unde vizibilitatea, curenții și infrastructura modernă pot complica investigațiile.

Reconstrucția se mută în mediul digital

Operațiunea actuală face parte dintr-un proiect internațional denumit PHAROS, care urmărește realizarea unui „geamăn digital” al farului. Scopul este crearea unei reconstrucții virtuale extrem de precise, care să permită testarea ipotezelor științifice și explorarea publică a monumentului, fără a recurge la presupuneri privind elementele lipsă.

Coordonarea științifică este asigurată de Isabelle Hairy, cu implicarea Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică prin unitatea sa din Egipt, iar săpăturile sunt autorizate de Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt. Dassault Systèmes sprijină procesul de scanare și reconstrucție virtuală, inginerii testând diferite scenarii de asamblare pentru a identifica soluția cea mai compatibilă cu datele existente.

Abordarea se bazează pe progresele din domeniul fotogrammetriei, tehnică ce transformă serii de fotografii suprapuse în modele 3D precise. Un studiu realizat în 2019 asupra sitului scufundat a demonstrat că cercetătorii pot cartografia zone subacvatice extinse și pot urmări mii de fragmente într-o bază de date digitală.

Acest lucru este esențial, deoarece ruinele farului nu sunt dispuse în straturi ordonate, ci sunt împrăștiate și amestecate cu alte vestigii. Instrumentele digitale permit testarea ipotezelor fără a forța o interpretare care nu este susținută de date, marcând, în esență, tranziția de la legendă la o reconstrucție măsurabilă și verificabilă.