A murit unul dintre părinții regimului democratic. Va fi doliu național
- Cora Muntean
- 3 octombrie 2019, 22:03
Diogo Freitas do Amaral, supranumit și „tatăl democrației portugheze” a murit la 78 de ani, a anunţat Guvernul de la Lisabona.
Guvernul socialist a decis decretarea doliului naţional în ziua funeraliilor lui Freitas do Amaral, în semn de „omagiu pentru unul din fondatorii democraţiei noastre”, a declarat premierul Antonio Costa într-un comunicat. La rândul său, preşedintele conservator Marcelo Rebelo de Sousa a amintit rolul important al lui Freitas do Amaral în „formarea sistemului partidelor politice” după deceniile de dictatură.
Lider al democraţilor-creştini portughezi şi părintele fondator al regimului democratic Diogo Freitas do Amaral a fost profesor de drept şi fondator al partidului democrat-creştin CDS-PP. Acesta a candidat la preşedinţie în 1986,dar a fost învins de socialistul Mario Soares.
A părăsit formaţiunea politică în 1992, după ce aceasta a adoptat un discurs populist şi eurosceptic. El a fost preşedinte al Adunării Generale a ONU (1995-1996) şi a revenit pentru scurt timp pe scena politică portugheză ca independent, în postul de ministru de externe în guvernul socialist condus de José Socrates (2005-2006).