A murit o STEA a cinematografului mondial

A murit o STEA a cinematografului mondial

Cineastul canadian Arthur Hiller, fost președinte al Academiei americane de Film care decernează premiile Oscar, a murit miercuri la Los Angeles din cauze naturale, la vârsta de 92 de ani, a anunțat organizația pe care a condus-o în anii 1990.

Hiller a devenit celebru ca regizor al lung metrajului „Love Story” (1970), după cartea la fel de celebră a lui Erich Segal. El mai este de asemenea realizatorul altor filme care au făcut mare succes, precum „Omul din La Mancha” (1972), „Cuscrii” (1979), „Comedie Romantică (1983).

„Suntem profund întristați de decesul dragului nostru Arthur Hiller”, a anunțat actuala președintă a Academiei, Cheryl Boone Isaacs, într-un comunicat.

Născut la Edmonton, în provincia canadiană Alberta, cineastul a servit în armată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi a îmbrățișat cariera de regizor, mai întâi la televiziune, după care a plecat la Hollywood.

A fost conducătorul sindicatului regizorilor din industria americană de film (Directors Guild of America), din 1989 până în 1993, înainte de a deveni președintele Academiei de Film (1993 – 1997).

Arthur Hiller, tatăl a doi copii și bunic a cinci nepoți, a primit în 2001 premiul umanitar Jean Hersholt pentru activitățile caritabile în educație sau drepturi civice.