A minţit că are CANCER cerebral în fază terminală doar ca să câştige o AVERE | GALERIE FOTO

A minţit că are CANCER cerebral în fază terminală doar ca să câştige o AVERE | GALERIE FOTO

Belle Gibson, o bloggeriţă din Australia, care susţinea că s-a vindecat de cancer cerebral urmând un stil de viaţă sănătos, şi-a recunoscut public minciuna. Ea şi-a spus povestea pe internet, prin intermediul unei cărţi, dar şi al unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, reuşind să adune o avere.

În apărarea sa, tânăra, în vârstă de 23 de ani, a invocat traume din copilărie şi o afecţiune psihologică care au făcut-o să mintă, scrie presa australiană.

 

Potrivit  portalul australian de ştiri news.com au, preluat de Agerpres, tânăra în vârstă de 23 de ani, mamă a unui copil, a fost acuzată că a "fabricat" povestea tragică a suferinţei de cancer cerebral în fază terminală, urmată de o miraculoasă vindecare pentru a-şi vinde aplicaţia pentru telefoane mobile "The Whole Pantry". În Play Store, pentru Android, preţul acestei aplicaţii este de 8,85 RON şi joi dimineaţa putea fi încă descărcată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Povestea fabricată de Belle Gibson a început în anul 2009, când australianca ar fi primit de la medici vestea că mai are patru luni de trăit. Ea povestea că a renunţat la medicamentele şi tratamentele oncologice clasice, schimbându-şi radical modul de viaţă şi alimentaţia, lucruri care ar fi vindecat-o de cancer.

Adevărul a început să iasă la iveală în urmă cu o lună când s-a aflat că Gibson nu a donat suma de 300.000 de dolari provenită din vânzarea aplicaţiei sale în scopuri caritabile, aşa cum anunţase. Această informaţie a fost suficientă pentru ca persoanele înşelate să înceapă să pună întrebări cu privire la diagnosticul ei. În prima parte a acestei luni poliţia din statul australian Victoria a anunţat că nu va deschide urmărirea penală pe numele lui Belle Gibson.

Într-un interviu oferit în exclusivitate ediţiei australiene a publicaţiei Women's Weekly, Gibson a recunoscut minciuna.

"Nu, nimic nu este adevărat", a răspuns ea la întrebarea dacă a avut vreodată cancer. "Încă nu-mi este clar care este diferenţa dintre ceea ce cred că ştiu şi realitate", a adăugat ea, invocând o boală psihică.

Tânăra susţine în interviu că practic a fost obligată să-şi poarte singură de grijă încă de la vârsta de 5 ani: "Când am început şcoala mama mi-a spus că de acum sunt mare şi a trebuit să mă duc singură la şcoală, îmi făceam singură pacheţelul şi făceam şi curat în casă în fiecare zi. Tot mie îmi revenea responsabilitatea de a face cumpărăturile, de a spăla rufele, să fac programările la medic şi să am grijă de fratele meu. Nu am avut niciodată vreo jucărie".

Conform publicaţiei The Weekly, Gibson ar suferi de aşa-numitul sindrom Munchausen, afecţiune în care pacienţii susţin că ar fi bolnavi pentru a primi mai multă atenţie. Desigur că acum, după ce a păcălit o lume întreagă invocând faptul că suferă de o boală terminală şi a câştigat şi foarte mulţi bani din acest lucru, nu este tocmai uşor să fie crezută că acţiunile ei au fost rezultatul unei alte afecţiuni.

Acest sindrom ar afecta mai puţin de 1% din populaţia planetei iar persoanele cu acest sindrom se conving singure că ar suferi de boli grave. Activitatea australiencei pe site-uri de socializare ar fi putut să-i alimenteze această nevoie de atenţie şi i-a accentuat probabil sindromul, explică psihologii.

Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO

Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă Cu animalele nu-i de joacă

Viața nu este un CARNAVAL. Brazilia reală surprinsă prin Google Street View | GALERIE FOTO

Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View Viața în Brazilia surprinsă prin Google Street View

Credea că e alergică la ALCOOL. Avea de fapt o boală foarte GRAVĂ | GALERIE FOTO

Eve Addison Eve Addison Eve Addison Eve Addison Eve Addison

Nu tot ce este vechi este şi valoros. Fotografii de epocă ce îţi dau fiori | GALERIE FOTO

Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare Fotografii de epocă bizare

Cum arată o noapte de patrulare cu polițiștii ruși la datorie | GALERIE FOTO

O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși O noapte de patrulare cu polițiștii ruși