A început microciparea în masă a europenilor! Chiar sunt numai avantaje?

A început microciparea în masă a europenilor! Chiar sunt numai avantaje?

Dacă deținuților de la Auschwitz călăii lor le tatuau un număr pe braț, mulți dintre semenii nostri vor fi de acord să li se introducă un microcip sub piele. Nu vă mirați, multe dintre avertismentele care mai ieri erau catalogate drept teorii ale conspirației ne sunt deja prezentate astăzi ca evoluții normale și foarte folositoare,

Firmele care produc microcipurile și presa mainstream prezintă numai avantajele: scăpăm de grija cheilor, a cardurilor și chiar a parolelor pentru toate conturile pe care le avem.

Din păcate, nimeni nu vorbește despre riscurile la care un astfel de implant ne-ar expune dacă am trăi într-un regim represiv, cum e cel din China, de pildă. Euronews a adunat numai argumentele în favoarea microcipării - de la avantajele practice, la posibilitatea de a ieși în evidență!

“Mii de suedezi au pledat în favoarea utilizării microcipurilor futuriste care pot fi implantate pe mână, sub piele şi care pot fi utilizate zilnic pentru diferite operaţiuni, precum accesarea telefonului smart, deschiderea uşii sau programarea alarmei.

Cei aflaţi în spatele realizării microcipului - care are mărimea unui bob de orez şi se implantează cu ajutorul unei seringi - fac demersuri pentru a se extinde și în alte zone ale Europei. Eric Larsen, care conduce filiala firmei suedeze Biohax în Italia, a declarat că aşteaptă aprobarea  de la centrele medicale şi ministerul italian al sănătăţii.

Eric Larsen a mai spus că, potrivit estimărilor, cipul va fi implantat în aproximativ 2.500 de persoane în primele 6-8 luni, în Milano şi Roma. Chiar şi fără aprobările de la ministerul italian al sănătăţii, Biohax Italia a implantat deja astfel de microcipuri mai multor sute persoane, cu ajutorul unui centru medical.

"Este un pas înainte spre viitor... Este extrem de futurist, dar deja se întâmplă. Această tehnologie s-a născut pentru a ne ajuta, pentru a ne da mici superputeri", a declarat pentru Euronews Eric Larsen.

Dar COVID-19 i-ar putea îngrijora mai mult pe oameni din cauza  îngrijorării cu privire la  demersurile guvernelor de a introduce aplicaţii de urmărire a rutei de contagiere în timpul pandemiei, a mai spus Eric Larsen.

"Vedem că mulţi în Italia nu sunt deloc fericiţi să mai adauge un GPS sau altceva care le poate urmări mişcările. Acest lucru ar putea reprezenta un pericol pentru noi", a spus managerul Biohax Italia şi a adăugat: "Noi nu urmărim mişcări, nu avem GPS în microcip, dar cred că mulţi nu ştiu asta".

 Nu mai avem nevoie de portofel

 Arhitectul suedez de soluţii IT, Martin Lewin, utilizează cele două microcipuri implantate în propria mână pentru acţiuni precum logarea la computerul personal, programarea alarmei biroului în care lucrează şi lansarea profilului său de LinkedIn.

Dar punctul de cotitură în această tehnologie va fi acela în care Martin Lewin va utiliza cele două microcipuri ca alternativă la plăţile în numerar sau cu cardul.

"Nu este altceva decât nevoia de a elimina necesitatea de a avea un portofel, de a elimina brelocurile de chei - de a elimina toate aceste "jetoane" separate care nu fac altceva decât să creeze riscuri, pentru că, dacă le pierzi, îţi pierzi identitatea", a declarat fostul artist de tatuaje şi implanturi cosmetice (body piercing), Jowan Österlund, care în prezent este fondatorul companiei suedeze Biohax International.

"Dacă îţi pierzi cheile, nu mai intri în propria casă. Dacă le găseşte altcineva, atunci în mod logic poate să îţi ia casa, aşa cum se face în unele ţări", a mai spus Jowan Österlund.

În Suedia, microcipurile pot fi utilizate pe post de bilet de metrou sau tren, dar Martin Lewin speră că foarte repede se vor putea face şi plăţi prin intermediul lor.

"Asta sper să devină o funcţie de bază. Abia aştept crearea unui ecosistem unde cipul este capabil să livreze toate tipurile de acces, unde identitatea ta poate fi purtată cu tine într-un mod atât de simplu", a declarat pentru Euronews Martin Lewin.

Ne puteți urmări și pe Google News