Întors de la Bruxelles, preşedintele a anunţat: „Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”.

O veste minunată. O şansă uriaşă pentru ţara noastră.

În fapt însă, din păcate, realitatea s-a dovedit a fi alta. Declaraţia preşedintelui nu a însemnat decât semnalul începerii unui război crâncen, pe viaţă şi pe moarte, între cei care vor să pună mâna pe aceste fonduri uriaşe.

Ministerele au devenit un câmp de bătălie. Se trage la gioale din toate poziţiile şi fiecare funcţionăraş, cu rang mai mare sau mai mic, încearcă să-şi facă loc cât mai în faţă la borcanul uriaş cu miere.

În general, tactica este cam aceeaşi prin toate ministerele, dar şi prin regiile autonome, societăţile comerciale, firmele şi firmuleţele cu capital de stat, prin care se vor putea sifona banii europeni. Şi anume, punerea în poziţii cheie, care vor avea puterea de decizie asupra modului cum vor fi cheltuiţi banii europeni, a unor oameni de încredere. Şi cum suma este foarte mare, „de încredere” nu mai poate fi unul sau mai mulţi subordonaţi obedienţi care ling clanţa şefului, pentru că, la aşa preţuri, aceste lichele oricând te pot vinde. Aşa că se apelează la rude. Rude care ocupă funcţii cu care de regulă nu au nici un fel de legătură, care nu au lucrat nicio secundă, în domeniul respectiv. Dar care au singura calitate că sunt rude de încredere şi banii rămân în familie.

Nu contează că nu există nici un fel de plan, nici un fel de proiect pentru infrastructura de care tot vorbim de 30 de ani, că nu există niciun fel de iniţiativă pentru relansarea economiei atinsă rău de pandemie, că nu este un plan pentru sprijinirea firmelor mici şi mijlocii, cele care ar trebui să ţină în spate economia.

„Bună ziua. Soţul a rămas fără lucru, nu mai avem bani, nu mai avem mâncare, suntem disperaţi!”. Este strigătul unei familii din Sânmihaiu Român. Cei doi soţi doborâţi de necazuri au şase copii minori. Unul dintre multele astfel de cazuri. Unul dintre foarte multele apeluri ale unor oameni disperaţi pe care pandemia i-a lăsat fără slujbe. Oameni care nu mai au ce pune pe masă copiilor.Oameni cărora, în esenţă, teoretic cel puţin, le-ar fi destinate fondurile europene. Să-şi recapete locurile de muncă. Să-şi salveze mica afacere. Să-şi regăsească, măcar în parte, viaţa de dinainte.

Ei însă, cei cărora, în fapt, le sunt destinate aceste fonduri europene, nu contează.

Pentru decidenţii de azi, important este cine va ocupa funcţia în pixul căreia vor sta cât mai mulţi bani europeni.

De la turism, la curentul electric, cu un concurs trucat

Şi pentru că este vorba despre bani europeni, bătălia cea mai grea se dă, desigur, la Ministerul Fondurilor Europene. Unde fiecare funcţionar de rang înalt, încearcă să-şi plaseze rudele în poziţii aflate cât mai aproape de banii de la Bruxelles.

Astăzi, vă prezentăm exemplul doamnei  Carmen Moraru, secretar de stat  în Ministerului Fondurilor Europene.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE