Victorie de prestigiu a ministerului de interne și a serviciilor, care între două şedinţe ale consiliilor de administraţie ale firmelor sub acoperire care au contracte grase cu statul, dijmuind năpraznic bugetul, au reuşit să-l dibuiască pe vinovatul pentru dezastrul sanitar în care se află acum România.

Dar şi o victorie de răsunet a Justiţiei din ţara noastră, ştiut fiind că de regulă cei care comit fapte grave la noi, ori pleacă la Londra, care nu le mai dă voie să vină acasă, să facă puşcărie, pentru că îi trage pe la şale în penitenciarele româneşti, ori prin Italia, unde sunt graţiaţi de pedeapsa cu închisoarea şi execută ceva simbolic cu suspensare.

Ei bine, până la urmă, lui Strugurel nu i-a mers cu astfel de tertipuri. A ajuns în închisoare.

Investigaţia nu a fost uşoară, pentru că personajul care a întors România pe dos şi i-a pricinuit în fiecare zi cam tot atâţia morţi cât un război, este extrem de abil.

Mai întâi şi-a luat un nume, care te încurcă din prima, pentru că nu ştii dacă este prenume, poreclă sau nume de cod: Strugurel. Şi a luat ceva timp de anchetă, pentru a se stabili până la urmă faptul că Strugurel nu este nici prenume, nici poreclă, nici nume de cod. Ci nume de familie. Greu a fost şi cu prenumele, pentru că era unul foarte comun, purtat de foarte mulţi români: Matei.

Deci, primul pas a fost făcut. Identificarea corectă a infractorului: Strugurel Matei. Fără nici un dubiu.

Dar şi mai grea a fost stabilirea locului unde se ascundea, pentru că abilul Strugurel se angajase sub acoperire la un restaurant din Costineşti, unde spăla vase mari. Adică oale şi crătiţi. O acoperire mai bună nici că se poate. Mai mult, spălarea aceasta o făcea în fiecare zi nu de capul lui, ci împreună cu soţia, că, abil cum v-am spus, a ştiut să-şi ia şi o soţie, o amărâtă care să-i servească drept acoperire şi să pară un om la casa lui.

Aşa s-a întâmplat că, manevrând cu dibăcie oalele pe care le spăla, Strugurel a reuşit, doar printr-o mişcare din poignet a cârpei, mai întâi să blocheze mai multe luni şi apoi să le întoarcă în două rânduri de la vamă, TIR-urile cu Arbidol, un ativiral extrem de eficient, dacă se administrază în primele zile de la declanşarea bolii, împotrva COVID-19, aduse donaţie de un om de afaceri generos din România.

Deşi, după faţă nu ai putea crede, totuşi, Strugurel a mai făcut una. Şi-a îndesat aşa de adânc capul în oala pe care o spăla şi s-a concentrat aşa de tare, încât i-a blocat braţul doamnei Ioana Moldovan, pe atunci ministru al Sănătăţii, tocmai în momentul când aceasta dădea să semneze actul prin care eram de acord să primim aproape 4 milioane de euro nerambursabili de la UE, pentru a cumpăra teste, cu care să testăm gratuit copii, categoriile vulnerabile şi categoriile profesionale din prima linie de luptă cu virusul.

S-a stabilit în anchetă că tot Strugurel, învârtind cum numai el ştia cratiţa pe care o spăla, i-a luat minţile premierului fost plin, acum demis, Florin Câţu şi i-a abătut atenţia de la faptul că în România urma să vină valul patru, distrugător, după cum s-a văzut, şi i-a îndreptat-o către alegerile interne din PNL. Din cauza lui Strugurel, l-a lovit aşa o dorinţă pe Cîţu să conducă partidul, că nu i-a mai păsat de nimic.

De asemenea, s-a stabilit că frecând într-un anumit fel, special, oalele de la restaurant cu detergentul de vase, a reuşit să-i determine pe responsabilii din Ministerul Sănătăţii, să nu importe, toată vara, nici un fel de antiviral, iar farmaciile să fie goale de un astfel de medicament esenţial pentru salvarea vieţii românilor. Performanţa cea mai mare la acest capitol a fost că inclusiv pe membrii Grupului de Comunicare Strategică, care sunt sub acoperire, că nu-i cunoaşte nimeni cine sunt, i-a determinat să nu cumpere antivirale toată vara, aşa cum făceau toate ţările zdravene la cap din jurul nostru. Singurul care nu a rămas sub acoperire a fost Raed Arafat, ceea ce totuşi nu este o informaţie esenţială. Pentru că Arafat întotdeauna a făcut parte din câte un grup care a dat-o glorios în bară când a fost vorba de rezolvat vreo situaţie de urgenţă.

Tot manevrând cratiţa într-un fel special şi făcându-se că o spală, Strugurel a pus pe şest un chibrit aprins sub ea şi astfel a făcut să sară în aer câteva dintre secţiile ATI de la spitalele din România şi un număr de pacienţi să ardă de vii.

Ca să nu mai vorbim că, făcând o mişcare cu o cheie de lacăt trântită pe funcul unei oale, a încuiat şi a făcut nefuncţionale cele două spitale modulare de la Leţcani şi Pipera.

Extrem de grav a fost când că a băgat în una dintre oale un tub de oxigen şi l-a manevrat în aşa fel, încât au rămas fără aer şi au murit sufocaţi pacienţi Covid din mai multe sptale din ţară, inclusiv din TIR-urile ATI ale lui Arafat.

Ultima ispravă a fost că i-a luat minţile însuşi colonelului Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, care zilele trecute a pus nonşalant la televizor, hipnotizat parcă de un impuls negativ care venea dinspre oala lui Strugurel, anume că ăia care s-au vaccinat a treia oară cu doza întreagă Pfizer sunt nişte fraieri. Că era suficientă şi doar o jumătate de doză. Şi tot cu minţile rătăcite, colonelul a spus că ce dacă au expirat vaccinurile, că tot mai sunt valabile. Mai întâi o lună. Şi după ce a trecut luna, a zis că încă şase luni, că să nu mai stea fiecare să se uite la data expirării. Vaccinurile sunt bune oricând.

Până şi preşedintele Iohannis a căzut în oala pe care o spăla cu o anumită dibăcie Strugurel. O oală mai specială, ce-i drept, nu rotundă sau ovală, aşa cum avem noi, oamenii de rând, ci una în formă de piramidă, să juri că sunt alea din Egipt. Dar de astă dată cred că a fost numai o iluzie, că premierul care nu mai este, Cîţu, a spus că el habar nu are ca preşedintele să fi fost în Egipt zilele astea, îmbrăcat în alb ca un ginerică, alături de doamna, în vizită de lucru, pentru a întări tradiţionalele relaţii de prietenie româno-siriene.

Dar până la urmă, lui Strugurel i s-a înfundat. A tuşit de câteva ori şi patroana restaurantului în a cărui bucătărie uneletea el cu oalele, l-a trimis la spital. La spital, jale. Intrau oamenii pe o parte vii şi ieşeau pe cealaltă parte morţi, în saci. Unii de covid, alţii arşi de vii, alţii de boli cronice pe care nu mai avuseseră cum să le trateze. Strugurel, ca să nu bată la ochi, a stat două luni în spital, bănuit de tuberculoză, după care când a văzut şirul de dricuri la poartă a tăiat-o din spital, întrebând la mişto dacă mai au vreo treabă cu el şi cineva, răspunzându-i tot la mişto că ei nu mai au nicio treabă, dar că este căutat să fie băgat la puşcărie pentru fărădelegile pe care le-a făcut. Adică a zădărnicit transmiterea bolilor, infracţiune gravă în pandemie. Poliţia l-a prins imediat, iar tribunalul l-a condamnat şi mai imediat, fără să-l vadă la faţă, că poate avea COVID.

Până la urmă, testul COVID i-a ieşit negativ, aşa că după mai bine de două luni de batjocură petrecute după gratii, s-a găsit un avocat milos care a făcut praf dosarul şi Strugurel a fost liberat. Acum munceşte cu ziua împreună cu soţia şi mănâncă o dată pe zi pâine cu margarină, ca să-şi poată plăti chiria cămăruţei în care stau.

Strugurel nu crede că i se va mai face niciodată dreptate. Este un om amărât, asupra căruia statul s-a repezit ca un uliu şi l-a devorat, pentru că nu avea nicio apărare. Şi nu are putere să se bată cu statul. E mulţumit că se poate plânge şi el cui îi ascultă.

Şi totuşi, o posibilitate există, iar eu cred în ea. Atunci când toţi cei care i-au făcut această nemernicie, distrugându-i de tot viaţa şi aşa chinuită, aceeaşi autori ai nemerniciilor la scară naţională pe care le-am pomenit deja, şi care a făcut ca în România să numărăm în fiecare zi peste 500 de morţi, vor răspunde în faţa unui tribunal special. Am mai văzut asta în ianuarie 1990, la Timişoara, Sibiu şi Bucureşti. Şi în 1945, la Nurnberg.