A fost cel mai mare scandal din istorie. Totul despre cum a fost înșelat Regele: „Îl doream. Eram îndrăgostită nebunește de el”

A fost cel mai mare scandal din istorie. Totul despre cum a fost înșelat Regele: „Îl doream. Eram îndrăgostită nebunește de el”Sursă Youtube

Douăzeci și trei de milioane de oameni din Marea Britanie au urmărit în seara zilei de 20 noiembrie 1995, interviul de cincizeci și cinci de minute cu Diana, Prințesa de Wales, la „Panorama”, BBC. Când s-a terminat, populația a oftat după ce a aflat cum a fost înșelat actualul rege Charles al II-lea.

Interviul a făcut înconjurul lumii, şi astăzi este dezbătut şi analizat în toate modurile posibile şi imposibile deoarece cu aşa ceva nimeni nu s-a mai întâlnit. Sub interogarea simpatică, dar directă a lui Bashir, prințesa Diana a recunoscut că a avut o aventură cu căpitanul James Hewitt, un ofițer de cavalerie. Dar pentru a se justifica, prințesa a declarat cu mult curaj: „Ei bine, eram trei în această căsnicie, așa că era puțin aglomerat”, referindu-se la Camilla Parker Bowles, amanta de atunci, actualmente soția regelui Charles al II-lea.

În interviu Diana a avut curaj să povestească celebrului jurnalist cele mai întunecate secrete ale sale. „Prințesa inimilor”, cum era alintată Diana, care a murit în urma unui tragic accident, pe 31 august 1997, a rămas și acum în centrul atenției.

„Vocea ei continuă să dăinuiască chiar și după ani buni de la moartea sa. Chiar și acum, cuvintele pe care mi le-a șoptit în acea noapte sunt de neuitat. Eram trei oameni în acest mariaj, așa că era cam aglomerat”, a declarat Richard Kay.

De departe a fost cel mai celebru interviu din toate timpurile

Cele 60 de minute de interviu cu Prințesa Diana de la Panorama vor rămâne cele mai interesante din istoria televiziunii britanice. Se apropie cea de a 25-a aniversare luna viitoare, dar fascinantul interviu nu se demodează niciodată.

Trei documentare majore au fost desemnate pentru a marca acest eveniment. Channel 5 va deschide evenimentul, urmat de Channel 4, pentru ca apoi ITV să încheie evenimentul.

Chiar și acum, după un sfert de veac, cuvintele „Diana” și „Panorama” trezesc niște sentimente ciudate în inimile tuturor. Lumina pe care acest program a pus-o de-a lungul anilor asupra monarhiei rămâne de neegalat.

Nimeni și nimic nu era în afara limitelor. Diana nu s-a abținut nici măcar de la a-și distruge propria reputație. Într-o discuție fascinantă cu jurnalistul BBC Martin Bashir, prințesa a recunoscut că nu i-a fost loială soțului ei și că l-a înșelat cu Jame Hewitt.

„Da, îl adoram. Da, eram îndrăgostită nebunește de el”

Pentru prințul Charles, astăzi regele Marii Britanii, examinarea amănunțită făcută de soția sa, încă nedivorțată, a fost „fatală”, întrucât aceasta i-a pus la îndoială capacitatea de a fi un rege bun, în timp ce aducea aminte și de Camilla Parker Bowles, despre care a spus că a fost motivul principal din spatele rupturii dintre ei doi. Din acea noapte, de 20 noiembrie 1995, în care Diana a povestit totul cu vocea sa moale, conținutul interviului a fost discutat fără încetare până acum.

Nicholas Soames, vechiul prieten al lui Charles, a declarat că interviul a fost unul „îngrozitor, de ți se încrețeau degetele” și a sugerat că Prințesa „o dăduse deja în paranoia, un stagiu avansat”.

Cu o înțelegere tipică, Newsnight a refuzat să discute despre dezvăluirea senzațională a adulterului de către Diana. Rezultatul după toate acestea a fost rapid și neiertător. Într-o lună, prințul și prințesa din Țara Galilor au fost instruiți de regină să divorțeze, iar BBC a fost „pedepsit”, părăsind lista „favoriților” Casei Regale pentru că au ascuns programul.

Odată cu ruptura zdrobitoare dintre prințul Harry și familia regală în legătură cu exilul său și al lui Meghan în Los Angeles, lecțiile trase din interviului Dianei par la fel de relevante astăzi, așa cum erau acum două decenii și jumătate.

Speculațiile despre program – de ce a făcut-o Diana și ce spera să obțină din asta- continuă să fie captivante. După cum a raportat documentarul Channel 5, multe aspecte ale operațiunii sunt încă învăluite în mister.

Ce s-a întâmplat cu restul interviului

Cea mai interesantă întrebare este: ce s-a întâmplat cu toate filmările pe care echipa Panorama le-a filmat și nu le-a folosit niciodată? Echipajul a fost „închis” la Palatul Kensington cu ea timp de multe ore. Oare dezvăluirile făcute de Diana despre diverși membri ai Casei Regale au fost lăsate să „putrezească” în acea încăpere?

Câteva nume grele cu relații în televiziune au sugerat că 20 de minute din marele interviu pur și simplu au dispărut. Dacă este adevărat, atunci ce s-a întâmplat cu caseta originală și unde este acum?

Marele mister din jurul acestui interviu a contribuit foarte mult la crearea acestei legende. Dar cea mai mare putere de a crea intrigă este reprezentată chiar de Prințesa Diana, întrucât nimeni în viața asta nu a stârnit mai mult interesul publicului decât ea. Decizia ei de a-și ascunde colaborarea cu Bashir și echipa sa a fost aspru criticată la nivel mondial. A fost acuzată de înșelăciune pentru asta.

Cel mai bine păstrat secret

Era un secret extrem de bine păstrat, iar ceea ce i-a șocat pe oameni este că Prințesa Diana nu părea genul de om care să păstreze un secret, întrucât îi plăcea foarte mult să bârfească și să împartă „informații” cu alții. Acesta a fost adevăratul paradox de la baza poveștii. Nu a spus nimănui. Nici familiei sale, nici prietenilor, nici vreunui angajat.

Ca și cineva care a cunoscut-o bine la vremea aceea, care a vorbit și s-a văzut cu ea des în perioada de dinaintea interviului, eu i-am înțeles gândirea. Dacă ar fi dezvăluit ce avea să urmeze, atât ea cât și BBC-ul ar fi fost puși sub o presiune incredibilă.

„Ar fi fost ori mușamalizat, ori folosit în scopuri complet diferite”, a declarat Richard Kay că i-ar fi spus Prințesa Diana. În noaptea filmărilor, pe 5 noiembrie, apartamentele 8 și 9 de la Kensington Palace, casa Dianei, au fost golite de orice angajat. Doar prințesa era acolo pentru a le deschide ușa lui martin Bashir și celor doi colegi ai săi, un cameraman și un sunetist.

Inginerii vizitaseră deja palatul pentru a instala un sistem performant de sunet pentru prințesă, ocazie cu care s-a ales și cel mai bun loc în care să fie ținut interviul, dar și ce fel de echipament era necesar.

Prințesa Diana, urmărită pe stradă sau era paranoică

„Diana mi-a spus că se simte mereu urmărită și că fiecare mișcare pe care o face îi este raportată cuiva. Își schimba foarte des numărul de telefon și a aranjat ca apartamentul ei să fie verificat pentru microfoane, lucru pe care mi l-a cerut să-l fac și eu, la mine acasă. Credea că conversațiile noastre erau ascultate și înregistrate și că cineva ne spionează când ne întâlnim. Aveam toate motivele să o cred, așa că am angajat un fost specialist în securitate de la Scotland Yard pentru a-mi verifica casa și biroul”, a mai declarat acesta, conform Daily Mail.