A doborât recordul de redistribuiri pe Twitter cerând de mâncare

A doborât recordul de redistribuiri pe Twitter cerând de mâncare

Un tânăr va primi din partea unui lanț de restaurante fast-food un an de zile chicken nuggets, pe gratis. El a cerut acest lucru într-un mesaj postat pe Twitter, care a devenit cel mai distribuit mesaj din istoria rețelei de socializare.

Pe 5 aprilie, un adolescent de 16 ani din Reno, un oraş din statul american Nevada, a publicat un mesaj pe Twitter prin care i-a rugat pe managerii restaurantului local Wendy’s să îi spună de câte redistribuiri ale textului are nevoie pentru a beneficia timp de un an de tichete gratuite pentru chicken nuggets. Administratorii contului de Twitter al restaurantului local i-au răspuns foarte prompt: "18 milioane". "Consideră că e ca şi rezolvat", a răspuns tânărul. 

Imediat, Carter Wilkerson a publicat un screenshot cu aceste teste, însoţit de mesajul următor: "Vă rog să mă ajutaţi. Un om are nevoie de chicken nugget-urile sale". Mesajul a devenit foarte repede viral şi a ajuns la 2 milioane de redistribuiri în doar două zile după publicare. A fost distribuit de companii globale, precum Apple Music, Microsoft, Amazon, Google şi Twitter, dar şi de celebrităţi, inclusiv de actorul Aaron Paul, unul dintre protagoniştii serialului "Breaking Bad". Mai mult, compania United Airlines l-a anunțat, tot într-un mesaj, că dacă ajunge la 18 milioane de distribuiri, îi oferă zboruri gratuite către orașele unde sunt restaurante Wendy’s.

Marți, mesajul tânărului a ajuns la 3.490.249 de redistribuiri pe această reţea, ceea ce i-a și adus un răspuns din partea lanțului de restaurante fast-food. "Nu ne aşteptam la un asemenea răspuns în urma mesajului publicat de Carter şi nu am putut să anticipăm sprijinul copleşitor pe care el l-a primit", a declarat un purtător de cuvânt al lanţului de magazine fast-food Wendy’s. Pe lângă faptul ca tânărul va primi chicken nuggets gratuit timpă de un an, compania americană a donat și 100.000 de dolari unei fundaţii de caritate, în numele adolescentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul publicat de adolescentul Carter Wilkerson a doborât precedentul record în domeniu, deţinut de prezentatoarea TV Ellen DeGeneres. Mai precis, ea a stabilit recordul cu ajutorul unui selfie de la gala premiilor Oscar din 2014, momentul fiind unul care a rămas în istoria galelor de decernare a prestigioaselor trofee. Acea fotografie, în care apăreau numeroşi actori de calibru, precum Brad Pitt, Angelina Jolie, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Kevin Spacey şi Meryl Streep, a fost redistribuită de peste 2,1 milioane de ori până la încheierea galei. Într-un final, fotografia a fost redistribuită de 3,2 milioane de ori. Deși recordul i-a fost doborât, Ellen DeGeneres a contribuit şi ea la stabilirea noului record, susţinând cauza adolescentului în talk-show-ul ei. "Opriţi asta chiar acum. Am muncit din greu pentru a stabili acel record… iar acest tip cere să primească chicken nuggets?", a declarat, în glumă, Ellen DeGeneres.