Teroristul Hayssam, bun de plată după ce a pierdut procesul cu Mircea Sandu

Teroristul Hayssam, bun de plată după ce a pierdut procesul cu Mircea SanduSursa Foto: Arhiva EVZ

Cel mai mare terorist al României, Omar Hayssam, execută în prezent o pedeapsă de 24 de ani și 4 luni de închisoare. Acesta a fost condamnat în lipsă, , în anul 2008, după ce reușise să fugă din țară în 2006, pentru „acte de terorism”, în cazul celor trei jurnaliști răpiți români în Irak, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian. În 2013 a fost extrădat din Siria, iar de atunci se află în penitenciar.

Omar Hayssam, denunț la DNA

Omar Hayssam a făcut, din spatele gratiilor, un denunț la DNA împotriva lui Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal. Cel din urmă l-a dat în judecată și îi cere daune morale în valoare de 100.000 de euro.

  • Mircea Sandu îi cere lui Omar Hayssam daune morale pentru încălcarea dreptului la onoare, demnitate și reputație, imagine și viață privată;
  • Ex-președintele FRF precizează, în cererea de chemare în judecată, că Hayssam a făcut „afirmații denigratoare, defăimătoare și calomnioase” la adresa sa;
  • În denunțul făcut la DNA, din 2017, Hayssam l-a acuzat pe Mircea Sandu de fapte de corupție și a declarat că acesta ar fi plătit 3-4 milioane de euro, din banii FRF, unei firme apropiate familiei sale.
Mircea Sandu

Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul președinte FRF nu este prima persoană publică atacată de Hayssam. Sirianul sirianul l-a reclamat la DNA și pe fostul președinte Traian Băsescu, susținând că, la momentul respectiv, Băsescu l-ar fi presat să-i furnizeze informații compromițătoare despre Dinu Patriciu.

Fostul președinte FRF a primit un procent de sub 10% din suma cerută inițial de la Hayssam

Procesul „Mircea Sandu vs. Omar Hayssam” a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul București în data de 24 octombrie 2023.

În parte, acești au admis cererea de chemare în judecată formulată de Mircea Sandu. Cu toate acestea, s-a decis ca Omar Hayssam să îi plătească fostului președinte FRF doar 5.000 de euro daune morale.

De asemenea, l-au obligat pe Hayssam să prezinte scuze publice lui Mircea Sandu și să plătească 100 de lei taxă de timbru.

„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată.

  • Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri în valoare de 5.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu daune morale;
  • Obligă pârâtul să prezente scuze publice reclamantului, prin orice mijloace de comunicarea la distanţă;
  • Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului să înceteze pe viitor orice pretinse afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului;
  • Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 100 lei, cu titlu de taxă de timbru, şi respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata onorariului de avocat suportat de către reclamant”, au decis magistrații de la Tribunalul București.
Mircea Sandu VS Omar Hayssam. Decizia Tribunalului București 23.10.2023.

Mircea Sandu VS Omar Hayssam. Decizia Tribunalului București 23.10.2023. Sursa foto: Gânduul.ro

Această decizia nu a fost definitivă, iar Hayssam a atacat-o cu apel.

Cum a primit Mircea Sandu dreptatea în caz

Judecătorii de la Tribunalul București au explicat de ce i-au dat dreptate lui Mircea Sandu în procesul cu Omar Hayssam, în motivare.

Conform instanței, afirmaţiile făcute de Omar Hayssam au putut fi considerate acuzaţii, nu doar judecăţi de valoare, având în vedere expresiile folosite în denunț, deși nu au fost prezentate procurorilor de la DNA și probe relevante, acesta fiind și motivul pentru care, în octombrie 2019, dosarul deschis a fost clasat.

Acuzațiile de denunț au fost „cu privire la o conduită pretins nelegală şi improprie a reclamantului (Mircea Sandu – n.r.), respectiv proiectarea unei operaţiuni oneroase de favorizarea a unei persoane juridice în valorificarea unor bunuri ale FRF, în schimbul unor sume de bani pretins dobândite de către reclamant, având ca efect nu numai prejudicierea FRF, ci şi afectarea bugetului de stat cu sumele datorate cu titlu de taxe şi impozite”, s-a prezentat în motivarea instanței de judecată.

Motivul pentru care teroristul a fost apreciat de instanță

Extrasele din această motivare a magistraților de la Tribunalul București:

  • „Pârâtul (n.r. – Omar Hayssam), prin modul în care a redactat denunţul, lasă opiniei publice senzaţia că reclamantul (n.r. – Mircea Sandu), exercitând funcţia sa de preşedinte al FRF, a abuzat de prerogativele sale şi a administrat în mod păgubos patrimoniul FRF, comiţând, în acelaşi timp, acte de complicitate la fapte de evaziune fiscală şi de spălare de bani.
  • Pârâtul prezintă acuzaţii concrete la adresa reclamantului, iar nu simple judecăţi de valoare, în condiţiile în care acuzaţiile la adresa reclamantului sunt de natură gravă, putând prejudicia reputaţia sa publică, precum şi onorarea şi demnitatea acestuia.
  • Pârâtul nu a prezentat niciun fel de probe relevante ori cel puţin un minim fundament factual.
  • Acuzaţiile aduse de către pârât nu sunt de natură să fie confirmate de o minimă bază factuală iterată de către pârât.
  • Pârâtul şi-a asumat în totalitate acurateţea şi veridicitatea vituperaţiilor la adresa reclamantului.
  • Caracterul injust la denunţului rezultă din ordonanţa de clasare (n.r. – a DNA) din 25.10.2019.
  • Pârâtul este, astfel, pasibil de angajarea răspunderii civile delictuale. (…) În aceste condiţii, denunţul efectuat de către pârât i-a produs reclamantului prejudiciu cert de ordin moral”

Mircea Sandu ar fi vrut mai mulți bani

De asemenea, instanța a explicat de ce Mircea Sandu nu a primit 100.000 de euro daune morale. Din perspectiva judecătorilor de la Tribunalul București, în urma denunțului lui Omar Hayssam, a existat o urmare negativă pe plan psihic, dar gravitatea a fost redusă.

În plus, instanța a apreciat că Hayssam, prin denunțul său, a urmărit „doar înfăptuirea unui act de justiţie în cauză”.

„Această vătămare justifică acordarea unei satisfacţii echitabile pentru reclamant, în valoare de 5.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, apreciind că s-a cauzat un prejudiciu cert şi nereparat încă.

Prejudiciul public adus reclamantului poate fi înlăturat pe deplin numai prin obligarea pârâtului la prezentarea publică a scuzelor datorate reclamantului, prin orice mijloace de comunicarea la distanţă”, a explicat instanța de la Tribunalul București,  în motivarea deciziei din dosarul ”Mircea Sandu vs. Omar Hayssam”.

Dreptatea lui Omar Hayssam

Sirianul nu a acceptat decizia dată de magistrații de la Tribunalul București și a contestat hotărârea. Astfel, procesul s-a mutat la Curtea de Apel București.

Magistrații CAB au hotărât recent că Omar Hayssam, au admis apelul declarat de acesta și au respins cererea de chemare în judecată formulată de Mircea Sandu.

„Admite apelul declarat de apelantul-pârât.

  • Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Respinge în tot cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de taxă de timbru.
  • Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei (privind respingerea cererii de obligare a pârâtului să înceteze pe viitor orice pretinse afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului, respectiv privind respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata onorariului de avocat).
  • Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant, ca nefondat. Ia act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel”, au decis judecătorii Curții de Apel București.
Mircea Sandu VS Omar Hayssam. Decizia Curții de Apel București 17.12.2024

Mircea Sandu VS Omar Hayssam. Decizia Curții de Apel București 17.12.2024. Sursa foto: Gândul.ro

Cu toate acestea, nici această decizie nu este încă definitivă. Par procesul poate continua la Înalta Curte de Casație și Justiție și este ultima instanță la care Mircea Sandu mai poate spera să obțină 100.000 de euro de la acesta și interdicția de a-l mai defăima pe viitor prin denunțuri sau declarații.

Sirianul suferă de diabet

Omar Hayssam a fost surprins de reporterii Gândul în momentul în care ieșea dintr-o clinică privată într-un scaun cu rotile, în luna iunie a acestui an.

Sirianul fost ținut la distanță de cei care ar fi putut să se apropie de el, fiind păzit de agenții de poliție penitenciară și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și a mascaților de la structurile de securitate specială (SASS) din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu care sunt escortați deținuții clasificați ca periculoși.

Omar Hayssam

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Acesta și-a petrecut ultimii ani pe patul infirmeriei Penitenciarului Mărgineni, de 30 de ani suferind de de diabet și este dependent de insulină. Din cauza durerilor, a ajuns să îi fie administrate de mai multe ori pe zi injecții cu morfină.