Pe vremea comunismului, fotbalul fusese și el acaparat de aparatul comunist. Armata avea echipa ei, miliția, la fel. Apoi a venit și vremea securiștilor să-și facă propriile cluburi. Mai mult decât atât, unii membrii femiliei Creaușescu își făcuseră și ei echipe de fotbal.

Divizia A, cum se numea ea pe timpul comunismului, devenise o afacere între câteva echipe sprijinite de regimul totalitar.

Punctul de cotitură a fost performanța Universității Craiova, care ajungea în semifinalele Cupei UEFA în anul 1983.

Proletariatul n-a suportat o ca o echipă studențească să facă performanță și să reprezinte România în lumea largă.

Steaua

Evident, echipa care tragea sforile pe timpul lui Ceaușescu era cea a Armatei, Steaua București. Intrată în fotbalul românesc sub numele de CCA, ea a fost destul de cuminte și corectă. Dar nu pentru mult timp.

Steaua s-a înfiinţat în 1947. A primit loc direct în prima divizie, în locul celebrei Carmen, care nu era agreată de sistem.

Apoi a început să-şi facă echipă cu forţa. Orice jucător trebuia încorporat în armată și, pe cale de consecință,  ajungea imediat la ASA, CSCA, CCA, Steaua.

Nicolae Ceauşescu și-a pus fratele, pe Ilie Ceauşescu, să se ocupe direct de club.

Iar mai apoi, fiul său cel mare, Valentin, a devenit „patronul” militarilor în epoca de aur, de la mijlocul anilor 80 până la revoluţie.

Steaua a luat scandalos Cupa României în 1988. Steliştii s-au retras de pe teren în finala cu Dinamo la ordinul lui Valentin Ceauşescu şi au câştigat trofeul a doua zi, la „masa verde”, împotriva tuturor regulamentelor.

A stabilit un record mondial încă neegalat de nimeni în toată lumea: 104 meciuri consecutive în campionatul intern fără înfrângere.

Multe dintre ele au fost câștigate în modfraudulos.

Cel mai cunoscut caz rămâne meciul FC Bihor – Steaua, din 1988, care a ţinut 100 de minute, până când „militarii” au întors scorul, de la 1-2 la pauză, la 3-2 final!

Dinamo

Echipa miliției câștiga, în campionatul nostru, oriunde voia. Cu câteva mici excepții.

8 titluri și 12 Cupe ale României fac din Dinamo al doilea mare club al României, după Steaua. Dintre trofee, 12 titluri și șapte Cupe au fost obținute în intervalul 1948-1989, doar concurența dintre Dinamo și clubul Armatei (susținut de familia dictatorului Ceaușescu) împiedicându-i pe roș-albi să se mândrească acum cu un palmares și mai bogat.

Impus ca și Steaua pe linie politică în fotbalul românesc, clubul Dinamo București a împrumutat din metodele și mentalitățile instituțiilor care l-au păstorit.

Șefii roș-albilor s-au recrutat, de altfel, dintre „cadrele” de la Interne, uneori chiar ministrul adjunct sau diverși generali ocupând funcția de președinte al grupării dinamoviste.

Primul președinte al clubului roș-alb a fost, de altfel, Teohari Georgescu, agentul sovietic numit ministru de Interne al României în intervalul 1945-1952.

Dinamo s-a format din fuziunea echipelor Unirea Tricolor (echipă de cartier din Obor cu patroni și suporteri cu simpatii legionare) și Ciocanul, urmașa lui Maccabi, echipa comunității evreiești din Vitan și Dudești.

Denumirea Dinamo vine de la ruși și are legătură cu generatorul electric de curent continuu.

Victoria București și Flacăra Moreni

Victoria București și Flacăra Moreni au fost făcute la ideea lui Tudor Postelnicu (n.r. – comandantul Securității și, apoi, ministru de interne până în 1989). El a vrut să facă echipe care să fie adversare ale Stelei.

Jucătorii erau amenințați Miliție și Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinții.

FC Olt

FC Olt Scornicești a fost fondată în satul natal al lui Nicolae Ceaușescu în 1972, "naşul" înfiinţării fiind cumnatul Lică Bărbulescu.

Din anul 1987, de destinele clubului s-a ocupat Emil Bărbulescu, fiul Elenei Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceaușescu și al lui Lică Bărbulescu.

După şapte ani a promovat în Divizia A.

Însă promovarea din Divizia C în Divizia B a fost de poveste.

Pe 21 iunie 1978, în penultima etapă de campionat, a fost un duel de la distanță pentru promovarea în Divizia B, între concurentele la promovare Flacăra Moreni și supriza Viitorul Scornicești, aflate atunci la egalitate de puncte.

Scorniceștiul juca acasă cu Electrodul Sadu, echipă deja retrogradată, iar Flacăra Moreni primea acasă pe Rova Roșiori.

„A fost panaramă”, a spus, peste ani, Dumitru Dragomir, cel care a fost o perioadă președinte al echipei din Scornicești.

Echipa din Scornicești s-a impus cu incredibilul scor de 18-0, deși nu era nevoie, întrucât Flacăra învinsese doar cu 2-1 pe Roșiori.

În ultima etapă, oltenii au învins la Videle cu 2-0, au câștigat seria și au promovat în „B”, având un golaveraj de 95-24 şi 47 de puncte.