Parchetul General, percheziţii la o rețea de obținere de cetățenie
- Dan Raluca
- 20 noiembrie 2024, 13:54
Miercuri, Parchetul General a făcut 90 de percheziţii într-un dosar în care funcţionari publici din judeţul Botoşani sunt bănuiți de luare de mită pentru emiterea de acte de identitate false pentru cetăţeni din Ucraina, Rusia și Republica Moldova. Fără ştirea adevăraților proprietari, documentele atestă domiciliul acestor persoane la diferite adrese prin întocmirea declaraţiilor false. În unele documente, sunt schimbate numele, data naşterii sau alte amănunte pentru persoanele care au plătit sume cuprinse între 350 și 400 de euro. Doar într-o comună din Botoşani au fost realizate 10.000 de astfel de documente.
Botoșani, cap de listă
Succesul actelor false a fost la Botoșani, acolo întocmindu-se nu mai puțin de 10.000. Mandatele de percheziție au fost locuinţele unor persoane fizice și sediile unor instituţii publice.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au pus în executare, în cursul zilei de azi, 20 noiembrie 2024, 90 de mandate de percheziţie domiciliară la sediile unor instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice. Activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic de către funcţionari publici de pe raza judeţului Botoşani, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a declarat, miercuri, Parchetul General.
O întregă rețea care furniza documente false demascată de Parchetul General
Procurorii au declarat că ancheta vizează desființarea unei reţele care a obţinut documente de identitate româneşti în mod ilgal pentru persoane născute în Ucraina, Republica Moldova şi Rusia, prin intermediul unor funcţionari publici din două primării și două servicii de evidenţă a populaţiei.
Parchetul General a mai adăgat că „Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv deoarece beneficiarul nu a locuit şi nici nu va locui vreodată la adresa respectivă, dar şi la alte atribute de identificare ale persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, totul cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România. Datele susmenţionate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea deţinută în mod real de către beneficiari, sunt incluse în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (RNEP)”.
Cine sunt cetățenii păgubiți
Conform procurorilor, beneficiarii au obţinut cărţile de identitate, unde se declarau stabiliți în locuințe care aparțineau unor cetăţeni români care fie au decedat și partajul succesoral nu a fost finalizat, sau fie sunt plecaţi peste hotare și nu și-au oferit acordul, prin întocmirea în fals a declaraţiilor de luare în spaţiu şi implicit fără prezenţa lor în faţa funcţionarului de la Serviciul de evidenţă a persoanelor, beneficiarii au obţinut cărţile de identitate.
Într-o comună din judeţul Botoşani figurează aproximativ 10.000 de cetăţeni originari din Ucraina, Republica Moldova şi Federaţia Rusă, marea majoritate având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declaraţii de luare în spaţiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverinţe emise de reprezentanţi ai primăriei, în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate. Din cercetări reiese că funcţionarii din cadrul primăriei de comună menţionate, precum şi din cadrul primăriei unui oraş din acelaşi judeţ, ar fi eliberat în fals adeverinţe de rol agricol pentru imobile care nu au destinaţia de locuit şi ar fi atribuit numere cadastrale unor anexe gospodăreşti pentru a putea fi luaţi în spaţiu cetăţeni ucrainieni, totul contra unor sume de bani”, au declarat procurorii
Cum se împărţeau banii
Conform procurorilor, sumele achitate erau între 350-400 de euro, depinzând de serviciile oferite de către intermediar.
Astfel, sumele era divizate:
- 100-150 de euro/persoană celor care erau dispuși să „ia în spațiu” în imobile fictive oameni veniți din Ucraina, Republica Moldova sau Rusia.
- între 50-100 de euro/persoană funcţionarilor publici din cadrul Serviciului de evidenţă a populaţiei pentru finalizarea atribuțiilor care constau în introducerea, fără drept, în RNEP de date neconforme realităţii, care se referă la domiciliul persoanei, știind că fictiv și eliberarea cărţilor de identitate, neconforme realităţii, în regim de urgenţă
- 50 de euro/persoană pentru funcţionarii care eliberau documente necesare, menite să elibereze acte de identitate, inclusiv adeverinţe de rol fiscal, chitanţe, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă și taxa pentru eliberarea documentelor, care valora 7 lei, conform News.ro