Prima zi liberă pentru elevi în noul an școlar. Va fi într-un singur județ

Prima zi liberă pentru elevi în noul an școlar. Va fi într-un singur județ Elevi. Sursă foto: Unsplash

Prima zi liberă pentru elevi în noul an școlar 2024 – 2025 va fi peste câteva zile. De ea se vor putea bucura însă doar copiii din județul Iași.

Prima zi liberă pentru elevi în noul an școlar. Va fi doar într-un singur județ

Inspectoratul Școlar al Județului Iași a informat unitățile de învățământ din județ că ziua de 14 octombrie va fi una nelucrătoare, conform prevederilor din contractul colectiv de muncă semnat cu sindicatele în anul anterior. Această zi coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocazie în care, la Iași, se desfășoară tradiționalul pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei, la Catedrala mitropolitană.

„Ziua de 14 octombrie 2024 – ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este zi liberă, conform art. 27, alin. (4) din Contractul colectiv de muncă nr. 2027/19.12.2023 semnat la Nivelul Grupului de Unități de Învățământ Preuniversitar din Județul Iași, înregistrat M.M.P.S. – D.D.S”, potrivit Inspectoratului Școlar al Județului Iași.

Și cei din București beneficiază de o zi liberă

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași au anunțat că în anul școlar 2024-2025, rețeaua educațională din județ cuprinde 591 de unități de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv cele cu personalitate juridică și structuri, la care se adaugă și 5 unități conexe.

Totodată, o zi liberă similară a fost stabilită și în București, prin contractul colectiv local, pentru data de 27 octombrie, când se sărbătorește Sfântul Dimitrie Basarabov (cel Nou), protectorul Capitalei. În anul 2024, această zi cade într-o duminică, ceea ce înseamnă că impactul asupra programului școlar este redus.

elevi, școli

Elevi. Sursă foto: Unsplash

Când se vor bucura ceilalți elevi de prima vacanță

Elevii au început de curând cursurile, dar așteaptă cu entuziasm prima vacanță. Pauza din octombrie 2024, care marchează finalul primului modul al anului școlar, se va desfășura între 26 octombrie și 3 noiembrie. Înainte de această vacanță, multe școli au integrat în programul lor „Săptămâna Altfel”.

Vacanța va începe pe 26 octombrie 2024, o zi de sâmbătă, și se va încheia pe 3 noiembrie 2024, duminică. În această perioadă, atât elevii din ciclul primar și gimnazial, cât și preșcolarii vor avea parte de o săptămână de odihnă.

După vacanță, elevii vor reveni la școală pe 4 noiembrie 2024, pentru a începe al doilea modul al anului școlar. Acest modul va dura până pe 20 decembrie 2024, moment în care va începe vacanța de iarnă. Aceasta va oferi copiilor timp să se bucure de sărbătorile de iarnă, precum și de eventualele zile cu zăpadă, până pe 7 ianuarie, când începe cel de-al treilea modul.

Structura anului școlar 2024-2025 este următoarea

  • Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • Modulul 3: începe miercuri, 8 ianuarie 2025, și se încheie fie pe 7, 14, sau 21 februarie 2025, în funcție de hotărârile inspectoratelor școlare județene și a celui din București, după consultarea elevilor, părinților și cadrelor didactice;
  • Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, stabilită de inspectoratele școlare, în perioada 10 februarie—2 martie 2025;
  • Modulul 4: începe luni, 17, 24 februarie sau 3 martie 2025, în funcție de deciziile inspectoratelor școlare, și se încheie joi, 17 aprilie 2025;
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • Modulul 5: începe luni, 28 aprilie 2025, și se încheie vineri, 20 iunie 2025;
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

 

Revista presei