Bancuri și poante: Cum se sfida cenzura în comunism?

Bancuri și poante: Cum se sfida cenzura în comunism? Televiziunea, teatrul, poantele de pahar erau în atenția serviciilor secrete.

În comunism, se menținuseră anumite metehne de control moștenite de la dictaturile anterioare. Dar, după 1948, teatrele, radioul și după 1956, televiziunea au inaugurat o dimensiune  națională divertismentului. Așadar, cenzura avea mai mult de lucru. Evident și cei care o fentau.

Stalin se strâmba de râs la anecdote. Povestitorul va fi împușcat ca spion imperialist

Edward Radzinsky, autor al unor cărți dedicate crimelor staliniste a relatat că Stalin avea încredere într-un medic fost felcer veterinar și într-un valet. Valetul lui se numea Karl Pauker. Era de fapt șeful pazei personale a lui Stalin. El crea scheciuri macabre, precum Zinoviev implorând iertarea. Karl Pauker fusese actor amator, coafor -frizer prin Budapesta (născut la Liov, în Austro-Ungaria, la 12 ianuarie 1893).

Luptător în Galiția, a căzut în 1916 prizonier la ruși și a aderat la cauza comunistă. Din 1924, a fost garda de corp a lui Stalin.  El se ocupa de ținutele lui Stalin. Îi proiectase pantofi cu tocuri ascunse în ștaif, ca Stalin să pară mai înalt. Se spune că Stalin se prăpădea de râs la poante. Ulterior, Karl Pauker va dispărea fără urmă, împușcat ca spion, executat la 14 august 1937.

FPÖ, pe primul loc la alegerile din Austria. Nehamer a pierdut alegerile, dar poate rămâne la guvernare. Update

Când trecem la ora de iarnă anul acesta. A mai rămas puțin

Comicul Mircea Crișan și textierul Ion Pribeagu, adorați de Dej și Hrusciov

Marele comic Mircea Crișan a rămas în Occident la finalul anilor 60, ai secolului XX, în 1968. Dej îl prefera să prezinte un scheci „Tribunalul câinilor”. Ba chiar  Andrei Kirilenko, în vizită la București l-a ascultat pe comicul român cu ocazia unei vizite, la sugestia lui Hrusciov. Marele comic a fost „umflat” de Securitate de la Urziceni, dus la București, unde era așteptat de către Dej, Chișinevschi și Andrei Kirilenko.  Andrei Kirilenko (1906-1990) a fost până în 1964, vicepreședintele Biroului Politic al CC al PCUS și responsabilul principal cu planificarea economică și dezvoltarea urbană în URSS, numit de Hrusciov. Din 1966 și până în 1976, a fost șeful Cadrelor din PCUS.

Ion Pribeagu (1887-1971), evreu de origine (Isac Lazarovici) ar fi fost textier al lui Constantin Tănase înainte de 1945. Până la urmă, ar fi făcut un memoriu umoristic, trimis lui Dej despre cum i se tot refuza pașaportul pentru Israel. iar Dej, bine dispus i l-ar fi acordat până la urmă.

Bancuri cu Radio Erevan

Bancuri celebre, acelea cu Radio Erevan făceau haz atât de sovietici cât și de comuniștii români. Bancurile despre sovietici vizau aspecte de propagandă. De exemplu, un banc era „e adevărat că porumbul e precum stâlpul de telegraf în URSS?” Răspunsul tranșant era „E adevărat. Uneori e o distanță mai mare între porumbi”.

Un alt banc era legat de penuria alimentară: „Este adevărat că în Alimentara sovietică dacă pui 5 ruble iei un elefant? Elefantul cade greu tovarășe, mai pui 5 ruble și iei un pui de rață”. Și la adresa lui Ceaușescu, se făceau bancuri cu Radio Erevan.  Când se zvonea că ar fi avut cancer în gât, un banc suna cam așa: „Se moare, tovarăși, de cancer în gât? Se moare, dar n-are!” era replica.

Bancuri și „șopârle” la Revelioane și emisiuni de divertisment-varietăți

Serile de Revelion debutau în familie după discursul de la ora 24.00 al dictatorului. Începeau glumele lui Amza Pellea, ori ale lui Toma Caragiu. Toma Caragiu venea cu bancuri-șopârle legate de „Europa Liberă”-„șopârlița liberă”, de „statul după fileu că așa e în tenis” al unui șef corupt, ori de trimisul mingilor afară: „a trimis out soția, copiii, un frate....cam multe out-uri. s-a observat din tribune...”

Amza Pellea critica „specialiștii” care construiseră defectuos blocurile din București, mai arunca o nadă cu toți cei botezați de nașul lor „Strugurel” și care lucrau toți în conducerea unui CAP. A mai circulat și o legendă urbană despre faptul că marele actor pe la filmări mai povestea de „Sache al lui Zăpăcitu de-o luă pe Leana din capul s(t) atului”.

Un alt scheci celebru cu Toma Caragiu și Octavian Cotescu reprezenta un dialog savuros despre traficul de icoane pe sticlă, dar biserica și icoanele nu puteau fi pronunțate fiindcă telefoanele erau ascultate.

Sursa foto: Arhivă