Vadu Roșca, cumpănă sau rampă de lansare pentru Ceaușescu? Sunt multe controverse legate de masacrul din 4 decembrie 1957. Evenimentul istoric în cel mai recent număr al său a publicat cel mai complet dosar dedicat acestui moment.

Evident, documentele prezentate sunt însoțite de comentarii istorice. Revista poate fi comandată de le edituradecarte.ro, on-line, fără taxe de expediere sau poate fi cumpărată clasic de la chioșcurile de distribuire a presei.

„Pe Ceaușescu, îl punem la Agricultură,  e tânăr, nu se pricepe la nimic”

Textul din interiorul ghilimelelor este  expresia inspirată de ce s-a discutat imediat după proclamarea Republicii Populare Române. Toți activiștii mici și mari urmau să primească responsabilități. Ceaușescu fusese, ca ilegalist, angrenat în activități ale tineretului comunist, apoi fusese prim-secretar regional.

Comuniștii români se organizaseră la Congresul I al PMR din 21-23 februarie 1948. Atunci, partidul se numise Partidul Muncitoresc Român. Ceaușescu devine la 13 mai 1948, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, în Guvernul Groza (al patrulea în succesiune).

Din această poziție, evident, urma să se ocupe de colectivizarea agriculturii, care a survenit naționalizării. La 18 martie 1950, primind gradul de general-maior din ianuarie 1950 (fără o zi de armată, dar se pare că Nicolae Ceaușescu lucrase o vreme la Pitești, în ilegalitate ca ucenic de armurier), viitorul dictator devine șeful politic al Armatei și ministru-adjuct la Forțele Armate (Ministerul Apărării). În 1952, devine membru al Biroului Politic al PMR. Așadar, intră definitiv în cercul „semi-zeilor” comuniști.

Ceaușescu și Vadu-Roșca. A fost rampa lui de lansare, dovada că nu i se putea face nimic din interior

4 decembrie 1957 este o dată cheie în destinul politic al lui Ceaușescu. Trecuse o lună de când scăpase cu viață din avionul oficial cu delegația românească plecată la Moscova să aniverseze 40 de ani de la Revoluția din Octombrie. Acolo murise Grigore Prioteasa. Dej evitase la mustață urcarea în acel avion. Ceaușescu, la înmormântarea lui Prioteasa duce coșciugul cu o mână bandajată, atârnatî de gât pe sub manta (mâneca stângă a mantalei era goală).

Dej, bolnav de gripă fiind, lăsase temporar conducerea lui Gheorghe Apostol, cel care va descrie amplu implicarea lui Ceaușescu în crima de la Vadu Roșca. Apostol îl va lăsa pe Ceaușescu să meargă în Vrancea.

Se știe că Nicolae Ceaușescu văzând că prim-secretarul fusese ridiculizat și satele vrâncene clocoteau de răzvrătire, a decis să intervină. Luase un batalion de Securitate de la Tecuci. A tras, după 3 salve succesive de avertisment, în plin. Au murit 9 oameni (un copil de 14 ani, o femeie de 28 ani și 7 bărbați cu vârste între 22 și 49 de ani).

Dej a făcut o comisie internă de anchetă. Alexandru Drăghici care tot din 1952 începuse activitatea de torționar comunist susține varianta lui Ceaușescu-legitima apărare. Gheorghe Apostol susține că Dej se gândise serios să-l îndepărteze pe fostul lui protejat încă din închisori. Anul 1957 nu prea fusese ușor nici pentru Dej. Complotul Chișinevschi-Miron Consntantinescu din 1957 fusese lichidat în fașă, pe fondul destalinizării care debutase în 1956, la Moscova.

Alexandru Moghioroș, unul din oamenii cheie care puteau decide contra lui Dej refuzase să se alăture. Apostol fusese în intervalul aprilie 1954-octombrie 1955, liderul PMR, la sugestia lui Dej. Așadar, Dej își asigurase reducerea la tăcere a Opoziției. L-ar fi putut „epura” ușor pe Ceaușescu, dar n-a făcut-o. Personal, nu cred că doar de gura lui Drăghici sau a altora. Eu consider că, prin anumite „fire invizibile”, Ceaușescu era legat de Moscova. Voi explica mai jos.

Apostol, împușcat de un activist comunist la „Malaxa” în 1945

Apostol ar fi dorit eliminarea lui Ceaușescu dacă nu și-ar fi amintit (ori nu i s-ar fi amintit n.a.) de episodul 15 februarie 1945 de la Uzinele „Malaxa” din București. Acolo, el, trimis să vadă care e situația (aflase că sindicaliștii comuniști fuseseră sechestrați, dar Ana Pauker susținea că ea fusese informată de Pătrașcu de faptul că era liniște acolo n.a.),  a fost împușcat de prim-secretarul PCR București, Pătrășcu. A fost salvat cu greu la „Elias” de un chirurg sovietic, glonțul secționându-i intestinele și perforând puțin stomacul. Oficial, actul a fost atribuit „reacționarilor legionari”. În realitate, acolo fusese o încăierare între sindicaliștii comuniști și cei non-comuniști.

Pătrașcu raportase Anei Pauker că la „Malaxa” era liniște. Ori, Apostol văzuse că nu era deloc așa, iar Pătrășcu, omul Anei Pauker își mințise șefa. Așadar, Pătrașcu se gândise că dacă-l sacrifica pe Apostol, scăpa de critici și ar fi „dat vina pe mort”. Pătrașcu a ajuns „exilat” la Petroșani.

Abia în 1952-1953, Pătrașcu a intrat pe mâna organelor de achetă ale PMR iar rezultatul a fost „iertarea” lui Pătrașcu pe motivul unei erori involuntare într-o conjunctură excepțională. Poate de asta Apostol va închide ochii și va accepta verdictul de iertare a lui Ceaușescu sugerat de către Drăghici lui Dej. S-a mers pe varianta că Nicolae Ceaușescu ar fi ordonat „foc” în legitimă apărare.

Mărturii indirecte ale generalului Pacepa în „Orizonturi roșii”

Se știe că în România, trupele sovietice se vor retrage abia în vara anului 1958. Tratativele începuseră deja și Emil Bodnăraș era principalul desemnat de către Dej să se ocupe de tratativele cu Nikita S.Hrusciov, liderul PCUS de la Moscova. Desigur, dovezile eventualului ajutor „frățesc” pentru  „Nicu de la Armată” sunt cumva indirecte.

Citind „Orizonturi roșii”, scrisă de generalul Pacepa după defectarea sa din România comunistă, am dat peste un pasaj în care Ceaușescu își atribuie indirect meritul principal al retragerii Armatei Roșii din România. Bodnăraș e amintit, dictatorul nu spune nimic despre Dej:

„Îți aduci aminte (se adresa lui Pacepa, în timp ce jucau șah n.a.) cum am luat proiectul, (era vorba de un proiect de aliaje speciale, luat contra cost de spionajul românesc de la un specialist german „Herbert”, n.a.) mi-am făcut un plan, si i-am pus totul pe masă lui Hrusciov ? A doua zi, după ce experții i-au spus ce comoară incredibil de mare i-am dat, m-a îmbrățişat şi m-a sărutat pe amîndoi obrajii. „Nu cred că mai avem nevoie să ținem trupe sovietice în România, tovarăşe Ceausescu. Ne este de ajuns că vă avem pe dumneavoastră acolo", mi-a spus Hrusciov”.

L-a salvat în 1957 Moscova pe viitorul dictator?

Având în vedere că semnarea acordului de retragere a trupelor sovietice s-a petrecut pe 24 mai 1958 iar retragerea s-a făcut efectiv în iunie-august 1958, este clar că presupusa discuție Ceaușescu-Hrusciov să fi avut loc după momentele din 1957. Așadar, Ceaușescu, „antisovieticul” se confesa în anii 70, principalului său om de încredere din Securitate despre episodul în care Hrusciov îl învestea cu încrederea sa încă din 1958. La data confesiunii, era după momentul 1968, al invadării Cehoslovaciei și al replicii declarative a lui Ceaușescu. Din 1964, la Moscova venise Leonid Ilici Brejnev.

Controversat dar real în mod indiscutabil, momentul Vadu Roșca 1957, în virtutea surselor coroborate a fost o cumpănă pe care Ceaușescu a traversat-o cu bine, ba chiar se poate spune că a ieșit în câștig, căzând ca o pisică, în picioare. Cum pisica se ajută de coadă, se pare că și viitorul dictator a avut sprijinul sovietic pe post de „coadă”.

Apostol, îndepărtat din „Olimp” dar păstrat în eșaloanele inferioare ale politicii

Apostol n-a avut nicio șansă la succesiunea lui Gheorghiu-Dej în martie 1965. Ulterior, a fost îndepărtat din „Olimpul” puterii, spre funcții inferioare, apoi după 1977 a fost trimis în diplomație în America Latină unde a rămas până în 1988. În primăvara lui 1989, semnează „Scrisoarea celor 6” o critică a unor foști demnitari de top comuniști contra lui Ceaușescu.

Cât a trăit, Ceaușescu n-a amintit vreodată de Vadu Roșca!

Povestea de la Vadu Roșca a fost cumva „scrisoarea de garanție” a lui Apostol. Ceaușescu, nu a amintit vreodată de acest episod. Totuși, în stenograma CPEx din 17 decembrie 1989 ora 17.00, Ceaușescu amintește de un episod (ipotetic se pare) din 1945, în care el, Doncea și Pătrășcanu ar fi făcut ordine cu 500 muncitori. Ceaușescu a criticat intervenția Trupelor de Securitate la Timișoara:

„Dacă trimiteţi unităţile de Securitate să se bată cu bastonul, mai bine le trimiteaţi acasă. Era mai bine atunci să mobilizăm 500 de muncitori, cum am făcut pe timpuri în Bucureşti, în 1945, în faţa celor care erau în piaţa aceasta, când au tras; eram cu Doncea, cu Pătrăşcanu, şi n-am fugit.”

Epilog

Cel mult, ne-am putea gândi la momentul 8 noiembrie 1945. În Piața Palatului (Palatul Regal era vis-a vis de sediul CC al PCR, fost sediu al MAI în perioada interbelică), a avut loc o manifestație pro-Regele Mihai și anticomunistă. Oficial, se știe că atunci, în mulțime au intrat camioane ale comuniștilor. Evident,  ca să provoace tensiuni, victime, pentru ca Armata să poată face arestări în voie. Violențele au fost puse de comuniști pe seama „gărzilor maniste”, „elementelor reacționare-legionare”.

Sunt sigur că atunci când a ordonat deschiderea focului la Timișoara, Ceaușescu s-a reimaginat tânărul general care trăgea „foc de voie” în țăranii de la Vadu Roșca.