Cehia construiește reactoare nucleare cu Rolls-Royce

Cehia construiește reactoare nucleare cu Rolls-Royce Sursa foto: Agerpres.ro

Guvernul din Cehia a anunțat miercuri că a aprobat compania britanică Rolls-Royce ca partener al grupului energetic de stat CEZ. S-a luat această măsură pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare modulare mici (SMR).

Republica Cehă depinde de cele două centrale nucleare ale CEZ pentru 30% din producția sa de electricitate. „Guvernul a recunoscut și a aprobat parteneriatul cu Rolls-Royce SMR”, a declarat premierul Petr Fiala reporterilor. Praga nu dorește să cumpere SMR-uri. Ci să permită companiilor cehe să le dezvolte și să le producă, a adăugat el.

Cehia și reactoarele nucleare

„Aceasta este ceea ce permite cooperarea strategică cu Rolls-Royce”, a declarat Fiala, adăugând că primul SMR ceh ar putea fi construit în prima jumătate a anilor 2030. CEZ, care exploatează centrale nucleare în satele Temelin și Dukovany din sud, intenționează să instaleze primul SMR la Temelin.

Printre ceilalți ofertanți pentru acest parteneriat se numără gigantul american Westinghouse, grupul americano-japonez GE Hitachi și EDF din Franța. Reprezentanții CEZ au declarat anterior că intenționează să instaleze până la 10 reactoare modulare mici până în 2050. În comparație cu reactoarele nucleare convenționale, SMR-urile sunt relativ simplu de construit. Deoarece sistemele și componentele lor pot fi asamblate în fabrică și transportate ca o unitate la un loc pentru instalare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mișcare strategică în afaceri

De asemenea, acestea sunt mai accesibile decât reactoarele de mare putere și prezintă un risc scăzut de accident grav. În iulie, CEZ a anunțat că a ales gigantul energetic sud-coreean KHNP pentru a construi două unități nucleare convenționale la Dukovany, la un cost de aproape nouă miliarde de dolari.

Noile unități vor ridica ponderea energiei nucleare la jumătate, pe măsură ce centralele pe cărbune sunt eliminate treptat. Asta ca parte a tranziției către resurse energetice mai ecologice. Guvernul se așteaptă ca primul nou reactor KHNP să fie lansat în exploatare de probă în 2036, notează Inside Papaer.