Cel mai dificil aeroport. Doar 50 de piloți sunt calificați să facă aterizarea

Cel mai dificil aeroport. Doar 50 de piloți sunt calificați să facă aterizareaSursa foto: Facebook/ Aeroportul Paro, Bhutan

Fără îndoială există un Buddha în fiecare cabină de pilotaj. Acesta protejează piloții atunci când fac un ultim viraj periculos pentru ca avionul să aterizeze pe pista îngustă. Așa se prezintă o zi obișnuită de lucru la Aeroportul Internațional Paro din Bhutan. Aici se fac cele mai dificile aterizări din lume din punct de vedere tehnic. Manevrarea pe o pistă scurtă și îngustă necesită cunoștințe tehnice, dar și nervi de oțel.

Aeroportul și condițiile meteorologice dificile nu au făcut decât să sporească misterul care înconjoară călătoriile în Bhutan. Totuși, aceste lucruri fac parte din farmecul de a vizita Țara Dragonului Tunetului.

Căpitanul Chimi Dorji lucrează de 25 de ani la compania aeriană națională de stat din Bhutan. Acesta spune că aterizarea pe Paro este dificilă, dar nu și periculoasă.

„Este o provocare pentru îndemânarea pilotului, dar nu este periculos. Dacă ar fi periculos, eu nu aș zbura”, a transmis acesta.

Ce face aeroportul Paro unic

O combinație de factori geografici face ca Paro și mare parte din Bhutan să fie uimitoare din punct de vedere vizual. Aceștia fac, de asemenea, ca pilotajul în și dinspre Paro să necesite o pregătire specială. Acest lucru se cere întrucât Paro este un aeroport de categoria C, ceea ce înseamnă că piloții trebuie să aibă o pregătire specială pentru a zbura acolo. Ei trebuie să efectueze singuri aterizarea manual, fără radar. După cum spune Dorji, este esențial ca piloții să cunoască peisajul din jurul aeroportului. Dacă greșești chiar și cu o fracțiune de centimetru, ai putea ateriza deasupra casei cuiva.

„În Paro, trebuie neapărat să ai aptitudinile și cunoștințele locale de competență în domeniu. Îi spunem formare în domeniul competenței de zonă sau formare de rută de la zborul de oriunde în Paro”, spune el CNN Travel.

Bhutan este situat între China și India și este alcătuit în proporție de 97% din munți. Capitala sa, Thimpu, este de 2.350 de metri deasupra nivelului mării. Paro este puțin mai jos, la 2.250 de metri.

„La altitudini mai mari, aerul este mai subțire. Din această cauză aeronava trebuie să zboare mai repede prin aer”, a explicat Dorji. Acesta pe lângă faptul că pilotează avioane, pregătește piloții și personalul de cabină al Druk Air. „Viteza reală a aerului va fi aceeași. Totuși, viteza față de sol este mult mai mare”, a completat acesta.

Vremea este extrem de importantă

Oricine a zburat spre Paro - din New Delhi, Bangkok, Kathmandu sau, începând cu octombrie 2024, Hanoi - a trebuit, cel mai probabil, să se trezească foarte devreme pentru zborul său. Acest lucru se datorează faptului că oficialii aeroportului preferă ca toate avioanele să aterizeze înainte de prânz pentru o siguranță optimă din cauza vântului puternic.

„Încercăm să evităm operațiunile după prânz. Atunci apar multe vânturi termice. Temperaturile cresc, iar ploile nu au venit încă. Așadar, terenul este uscat. După-amiaza se produc toate aceste căderi și vânturi în vale. Diminețile sunt mult mai calme”, a spus Dorji.

Totuși, acest lucru nu este atât de grav în cazul decolărilor. Călătorii se mai pot bucura de încă o zi în Bhutan, întrucât zborurile sunt în cea de-a doua parte a zilei. Cu toate acestea, nu există zboruri de noapte la Paro, indiferent de sezon. Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de radar.

Trebuie făcute cazări diferite în timpul sezonului musonic, care este de obicei între iunie și august. Nu este neobișnuit să există furtuni în acea perioadă a anului, însoțite de grindină care poate ajunge de mărimea unei mingi de golf.

„Musonul trece prin Golful Bengal. Există vânturi din nord-vest și nord-est care vin din China. Și ai aceste perioade în care plouă zile întregi.”, a transmis Dorji.

În cele din urmă, spune el, o parte din pregătirea unui pilot nu constă doar în a ști cum să zboare, ci și în a ști când să nu zboare și în a fi capabil să decidă când nu este un moment sigur pentru a decola.

Ultimul factor care contribuie la nivelul de dificultate al aeroportului Paro este ceea ce Dorji numește „obstacole”, și anume terenul muntos care înconjoară aeroportul.

Pista de aterizare de la Paro are doar 2.264 de metri lungime și este flancată de doi munți înalți. Ca urmare, piloții pot vedea pista din aer doar atunci când sunt pe punctul de a ateriza.

Industria aviatică din Bhutan

Lucrurile se schimbă în Bhutan, iar industria aviatică este una dintre ele. Gelephu, în sudul Bhutanului, aproape de granița cu India, a fost ales ca amplasament pentru un nou „oraș al conștiinței” construit special.

Deși Gelephu găzduiește deja un mic aeroport, noul statut al acestuia aduce o extindere semnificativă. Cea mai notabilă diferență între Gelephu și Paro este terenul. Acesta este mult mai plat și există suficient spațiu pentru a construi piste mai lungi, care sunt mai ușoare pentru piloții nespecializați.

În câțiva ani, este posibil să existe zboruri directe către Bhutan din America de Nord, Europa și Orientul Mijlociu. Industria este încă relativ tânără aici. Druk Air a fost înființată în 1981. Companiile mari aeriene au fost fondate la începutul anilor 20.

Deși Bhutan are doar câteva zeci de piloți licențiați, există un interes național declarat pentru angajarea și formarea mai multor piloți tineri pe plan local, nu doar pentru recrutarea din străinătate, notează cnn.com.

Aspiranții piloți trebuie să își demonstreze capacitatea de a zbura în toate anotimpurile variate ale Bhutanului. În calitate de companie aeriană națională, Druk Air și-a asumat o mare parte din responsabilitatea pentru formarea piloților.

„Mă consider ... puntea dintre vechea generație și cea nouă”, spune Dorji, care are 43 de ani. El crede că în Bhutan există 50 de piloți licențiați, dar numărul acestora s-ar putea dubla cu ușurință în următorii câțiva ani.

Ne puteți urmări și pe Google News