În lagărele de concentrare naziste, milioane de oameni au fost privați de libertate, demnitate și, în cele din urmă, de viață. Acestea au fost locuri de teroare inimaginabilă, unde fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire. Prizonierii trăiau într-un univers guvernat de cruzime, iar cei care lucrau în crematorii sau în alte locuri de muncă forțată trăiau experiențe care sfidau orice limită a umanității.

Cine au fost prizonierii din lagărele de concentrare naziste

Prizonierii din lagărele de concentrare naziste proveneau din diverse grupuri etnice, politice și sociale, care au fost persecutate de regimul nazist din motive ideologice, rasiale sau politice. Cei mai mulți prizonieri erau evrei, vizați de naziști pentru exterminare totală în cadrul politicii de Holocaust. Aceștia erau capturați din toate teritoriile ocupate de Germania nazistă și deportați în lagăre de concentrare și exterminare precum Auschwitz, Treblinka și Sobibor.

La fel ca evreii, romii și sintii au fost considerați de naziști „rase inferioare”. Ei au fost supuși exterminării în cadrul politicii de Porajmos. Au fost trimiși în lagăre de concentrare, unde au fost fie uciși imediat, fie supuși muncii forțate până la moarte. Printre prizonieri se numărau și comuniști, social-democrați, membri ai rezistenței și alte persoane care se opuneau regimului nazist. Aceștia erau adesea trimiși în lagăre de concentrare pentru a fi neutralizați ca amenințare politică.lagar

În lagărele de concentrare naziste erau și homosexuali. Astfel de orientări erau considerate de naziști o abatere de la „normele ariene”. Prizonierii din această categorie erau supuși, de cele mai multe ori, la tratamente extrem de brutale. Persoanele cu dizabilități erau și ele trimise în lagăre, unde erau executați sau folosiți în experimente medicale. Prizonierii de război capturați în timpul invaziei Uniunii Sovietice erau și ei trimiși în lagăre de concentrare. Mii dintre ei au murit din cauza muncii forțate, foamei și tratamentelor inumane.

Cum erau repartizați prizonierii la muncă

Selecția prizonierilor pentru muncă forțată era un proces brutal și arbitrar. Acest proces era realizat de către ofițerii SS la sosirea noilor transporturi în lagăr. Prizonierii erau adesea evaluați rapid pe baza vârstei, stării fizice și capacității de a munci. Cei care erau considerați apți pentru muncă erau separați. Cei inapți de muncă, în majoritatea cazurilor, erau trimiși direct către camerele de gazare sau execuții.

Prizonierii care păreau sănătoși și suficient de puternici erau selectați pentru muncă forțată. Aceștia erau repartizați în diverse secții din lagărele de concentrare naziste sau trimiși să lucreze în fabrici, cariere de piatră, mine sau alte industrii controlate de naziști. Cei considerați neapți, inclusiv copii, bătrâni, bolnavi sau cei vizibil slăbiți, erau de obicei trimiși imediat la exterminare. În unele cazuri, aceștia erau lăsați să moară de foame sau din cauza bolilor în lagăr.

Selecția nu era doar o decizie asupra vieții și morții, ci și asupra unei existențe mizerabile. Prizonierii selecționați pentru muncă erau forțați să îndure condiții inumane. Mulți nu supraviețuiau mai mult de câteva luni din cauza epuizării, foamei, bolilor sau execuțiilor sumare.

Prizonierii favorizați în lagărele de concentrare naziste

În lagărele de concentrare naziste majoritatea prizonierilor trăiau în condiții inumane. Existau însă și grupuri care, deși rămâneau prizonieri, se bucurau de anumite „privilegii” sau avantaje relative, datorită muncii pe care o desfășurau. Printre aceștia se numărau cei care lucrau în secțiunea denumită „Canada”, prizonierii care ocupau poziții administrative, medicii prizonieri și membrele orchestrelor din lagăre.

Secțiunea „Canada” din lagărele de concentrare, în special la Auschwitz, era locul unde se depozitau și se sortau bunurile confiscate de la prizonieri. Această denumire ironic folosită de prizonieri venea de la percepția că țara Canada era una bogată. Prizonierii care lucrau acolo aveau acces la resurse care le ofereau anumite avantaje. Puteau să păstreze pentru ei alimente sau haine, ceea ce le îmbunătățea considerabil șansele de supraviețuire.

Avantaje aveau și prizonierii care lucrau în administrație. Ei locuiau adesea în barăci mai puțin aglomerate și primeau rații de hrană mai mari sau mai bune decât ceilalți prizonieri. Un alt avantaj era protecția din partea autorităților din lagărele de concentrare naziste. Munca lor era considerată necesară pentru buna funcționare a lagărului. Condiții asemănătoare aveau și prizonierii cu pregătire medicală obligați să lucreze la infirmerie. Și fetele din orchestră, folosite pentru a cânta la sosirea noilor transporturi, în timpul apelurilor sau chiar pentru a distra personalul SS, aveau condiții de cazare mai bune și o hrană mai consistentă comparativ cu restul prizonierilor.

Programul zilnic al prizonierilor Sonderkommando din lagărele de concentrare naziste

Prizonierii selectați să lucreze în crematorii, cunoscuți ca Sonderkommando, trebuiau să se ocupe de una dintre cele mai macabre sarcini. Ei erau forțați să se ocupe de rămășițele celor care erau uciși în camerele de gazare. Programul lor zilnic era unul deosebit de brutal și lipsit de umanitate. Se trezeau în jurul orei 4:00 - 4:30 dimineața. Fără a primi mâncare sau apă, erau imediat trimiși să pregătească crematoriile pentru noile victime. Fiecare mișcare era supravegheată de gardieni înarmați, iar orice greșeală putea fi pedepsită cu moartea.

Munca celor din Sonderkommando consta în transportul cadavrelor din camerele de gazare la crematorii, extragerea dinților de aur, tăierea părului de pe corpurile femeilor și arderea trupurilor în cuptoare. În intervalele în care camerele de gazare erau goale, erau obligați să le curățe, să scoată cenușa și să pregătească locurile pentru următorul val de victime din lagărele de concentrare naziste.

În cazul celor care lucrau în crematorii, pauzele aproape că nu existau, iar mesele erau rare și formale. Alocațiile de hrană erau insuficiente, constând în porții minuscule de supă și o bucată de pâine uscată. După 12-14 ore de muncă neîntreruptă, prizonierii erau duși înapoi în barăci.

Programul zilnic al prizonierilor care mergeau la muncă forțată

Viața prizonierilor din lagărele de concentrare naziste care erau trimiși la muncă forțată era la fel de grea. Activitățile lor nu erau, însă, la fel de direct legate de genocidul în masă. Ei erau obligați să lucreze în diverse industrii, de la construcția de drumuri și căi ferate, până la munci agricole și fabrici.

Ziua de muncă începea la ora 4:00. Prizonierii erau forțați să se trezească în condiții de igienă precare, înghesuiți în barăci supra-aglomerate. După apelul de dimineață, care includea adesea ore întregi de stat în frig sau ploaie, li se oferea o rație minimă de mâncare. De cele mai multe ori micul dejun era o bucată de pâine și o cană de apă sau cafea amară.

Munca în lagărele de concentrare naziste începea în jurul orei 6:00. Prizonierii erau repartizați în grupuri de muncă și supravegheați constant de gardieni înarmați. Orice greșeală sau încetinire a ritmului putea duce la bătăi brutale sau la execuții sumare. Pauzele erau rare și scurte, iar masa de prânz consta adesea într-o supă de legume apoasă. După 12 ore de muncă, prizonierii se întorceau în lagăr, unde erau numărați din nou. Apelul de seară dura ore, iar condițiile de așteptare erau la fel de inumane ca și dimineața. Cina era la fel de sărăcăcioasă ca micul dejun, iar după aceasta, prizonierii se retrăgeau în barăci, potrivit unui clip de pe canalul de Youtube Ce s-ar întâmpla dacă.