Haos în întreaga lume din cauza Microsoft. Patru curse de pe Aeroportul Otopeni, afectate. Update

Haos în întreaga lume din cauza Microsoft. Patru curse de pe Aeroportul Otopeni, afectate. UpdateMicrosoft. Sursa foto: efes/ Pixabay

Update 3

Haosul de pe aeroportul Otopeni va mai dura. Potrivit purtătorului de cuvânt al C.N. Aeroporturi București, nu este clar când programul va reveni la normal. De asemenea,

Theodor Postelnicu susține că angajații aeroportului fac procedura de check-in manual pentru fiecare pasager și se se știe când sistemul informatic va fi din nou funcțional

Update 2

„Nu avem o situație în care să fie afectate instituțiile din România. La nivel mondial sunt aceste probleme. Au apărut după un upgrade la o companie din IT.

Am activat planul de măsuri împreună cu Directoratul de Securitate Cibernetică.  (…) Suntem pregătiți cu sisteme suport care să preia sarcinile în caz de nevoie. Suntem pregătiți și pentru scenariul negru și să ajutăm în alte domenii conexe. Suntem în siguranță, suntem pe poziții să menținem serviciile online.

În momentul de față se lucrează, dae va fi foarte complicat ca după ce ai dat peste cap un sistem și ai un delay să rezolvi rapid.”, a spus ministrul Digitalizării.

În ceea ce privește situația din aeroport, ministrul susține că responsabilitatea revine companiilor, acestea fiind nevoite să își înștiințeze pasagerii.

„Este responsabilitatea companiilor să anunțe pasagerii că există aceste probleme”, a adăugat oficialul.

Update 1

Patru zboruri programate să plece de pe Aeroportul Henri Coandă din București sunt momentan afectate de întreruperea sistemului Microsoft, conform declarațiilor reprezentanților Companiei Naționale Aeroporturi București.

Astfel, zborul Wizz 3125 spre Abu Dhabi are o întârziere estimată de o oră, Wizz Air spre Bologna întârzie 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife are o întârziere de o oră și 10 minute, iar Wizz Air 3099 spre Memmingen întârzie 45 de minute.

Știre inițială:

Microsoft a raportat o problemă semnificativă în serviciile de telecomunicații, care a impactat și aplicațiile Microsoft 365. Utilizatorii din întreaga lume au întâmpinat dificultăți în dimineața zilei de vineri.

Prin urmare, băncile, companiile aeriene și instituțiile media din întreaga lume se confruntă cu probleme cauzate întreruperea globală asociată cu sistemele Windows.

Defecțiunea Microsoft a afectat companii din întreaga lume

„Investigăm o problemă care afectează capacitatea utilizatorilor de a accesa diverse aplicații și servicii Microsoft 365. Serviciile noastre sunt îmbunătățite pe măsură ce continuăm să luăm măsuri de atenuare”, a transmis gigantul tehnologic pe rețelele sociale.

Problemele extinse legate de stațiile de lucru Windows au impactat companii majore la nivel global. Utilizatorii din SUA, Marea Britanie, Australia, India, Germania, Spania și Noua Zeelandă raportează dificultăți.

Ryanair a anunțat că se confruntă cu întreruperi la nivel mondial din cauza unei defecțiuni IT și a problemelor legate de Microsoft.

Windows

Windows. Sursa foto: Freepik

De altfel, toate aeroporturile din Spania sunt impactate de această problemă globală. Și în Statele Unite, toate zborurile, inclusiv cele operate de mari companii aeriene precum Delta, United și American Airlines, au fost suspendate vineri dimineața din cauza defecțiunii.

De asemenea, în SUA, numărul de urgență 911 a fost inaccesibil.

Companiile feroviare, afectate și ele

Vineri, cel mai mare operator feroviar din Marea Britanie a informat că se confruntă cu probleme informatice care ar putea cauza anulări de ultim moment, din cauza defecțiunii Microsoft.

„Echipele noastre IT investighează activ pentru a determina cauza principală a problemei. Nu putem accesa diagramele șoferilor în anumite locații, ceea ce duce la potențiale anulări cu un preaviz scurt, în special pe rețelele Thameslink și Great Northern.

În plus, sunt afectate și alte sisteme cheie, inclusiv platformele noastre de informații în timp real pentru clienți”, se arată în anunțul transmis.

Probleme cauza de Microsoft și în televiziuni

Totodată, președintele executiv al companiei a declarat că Sky News nu a fost capabil să transmită în direct în această dimineață.

În Franța, jurnaliștii de la RTL, TF1 și CNEWS au raportat probleme tehnice severe care au afectat desfășurarea transmisiunilor.

Conform Downdetector, un site care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au observat creșteri semnificative ale incidentelor raportate pentru diverse site-uri, inclusiv aplicații Microsoft.

Problemele, inițial detectate în Statele Unite, s-au extins acum în multiple regiuni ale globului, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News