Toate glumele și meme-urile despre „Planul Simion”. Galerie foto

Toate glumele și meme-urile despre „Planul Simion”. Galerie foto George Simion Sursa Foto: Arhiva EVZ

București. George Simion candidează la președinția României. Este primul candidat care a anunțat oficial acest lucru. Sondajele de opinie arată că românii nu-l prea mai iau în serios.

Imaginea de scandalagiu politic, pe care și-a construit-o cu ajutorul live-urilor pe telefon, nu-l ajută. La fel, nici postura de urmaș al lui Zelea Codreanu, în care a pozat la petrecerile câmpenești cu mii de participanți. De asemenea, nici încercarea de a se reinventa ca politician sobru, preocupat de problemele țării nu a dat rezultate. Odată eticheta lipită, e greu de dezlipit.

George Simion joacă pe cartea demagogiei

Cu mai puțin de șase luni înainte de alegerile prezidențiale, politicianul AUR pare că și-a epuizat metodele de seducție. Alegătorii s-au cam săturat de George Simion. Ultimele sondaje de opinie îl cotează cu 11,2%, pe un trend descrescător comparativ cu cele din lunile trecute.

Drept urmare, în disperare de cauză, Simion a apelat la cartea demagogiei. A luat-o pe urmele lui Dan Diaconescu care promitea câte 10.000 de euro românilor, în cazul în care ieșea președinte. De această dată, deputatul AUR nu s-a limitat doar la o banală promisiune, ci propune românilor un plan mai elaborat pentru seducția alegătorilor. Chiar așa l-a denumit, „Planul Simion” care are și un site dedicat.

Planul propune case la prețul de 35.000 de euro, pentru doritori, refinanțarea creditelor cu dobândă zero și alte asemenea năstrușnicii. Iar toate acestea sunt promovate în orașele țării prin intermediul unor panouri publicitare și corturi alături de imaginea candidatului George Simion.

Pentru asemenea practici, o societate comercială ar primi o amendă usturătoare din partea ANPC pentru reclamă mincinoasă. Normele europene (nu vorbim de legea românească) îi protejează pe cetățeni de practicile comerciale neloiale ale companiilor. Din păcate cetățenii nu sunt protejați, de practicile înșelătoare sau de publicitarea capcană practicate de politicieni.

Planul Simion

Planul Simion propus de politicianul AUR Sursa foto. EVZ

Românii se protejează singuri

În condițiile în care autoritățile, îndreptățite să ia măsuri, nu reacționează, românii dezvoltă singuri „anti-viruși” împotriva planului propus de George Simion. Iar acest lucru se întâmplă pe internet. Politicianul AUR și promisiunile sale demagogice au devenit subiectul glumelor pe internet. Numeroase glume au apărut în meme postate de internauți pe rețelele de socializare. Iar din toate, George Simion iese destul de șifonat.

Planul Simion Glume pe seama lui Simion Sursa foto. Facebook

Planul George Simion

Glume pe seama lui Simion Sursa foto. Facebook

Unele glume îl duc pe George Simion în trecutul național-comunist, de unde pare că a răsărit, cu AUR, în urmă cu patru ani. Alții glumeți dau de înțeles că politicianului i-a scăpat ceva. Căci la o casă de 35.000 de euro, orice român ar trebui să aibă și o mașină ieftină. Măcar un Duster la prețul de 5.000 de euro.

George Simion

Glume pe seama lui Simion Sursa foto. Facebook

Sunt și dintre cei care îl plasează pe George Simion în rândul conspiraționiștilor. Și ce putea fi mai reprezentativ decât tunelurile dacice, de sub Bucegi care ar trebui reabilitate, dat fiind vechimea lor. Iar aici, plusăm, cine ar fi mai potrivit să le repare, să le văruiască și să le monteze termopane decât Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, cel care a reabilitat și fostul sediu al KGB din București.

Planul Simion

Glume planul Simion Sursa foto: Facebook

George Simion, îndemnat să aranjeze rejucarea meciului cu Olanda

Una dintre cele mai bune astfel de meme, distribuite pe internet, ni-l prezintă pe George Simion în postura de sforar șef la UEFA. El promite, conform glumei, că va aranja rejucarea meciului România - Olanda din optimile Euro 2024. Dar nu oricum, ci pornind de la 5 - 0 pentru noi, ca să fim siguri de calificarea în sferturi.

Glume Simion

Glume pe seama lui George Simion Sursa foto: Facebook

Planul George Simion

Glume pe seama planuluI Simion

Alți glumeți au adăugat Planului Simion promisiunea înființării de panouri solare care să funcționeze și cu lumina lunii, pe timp de noapte. O altă glumă îi vizează pe suporterii echipei Dinamo București. Și amintește de altă replică celebră, a lui Cristi Borcea, de când conducea clubul din Ștefan cel Mare: „Lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga Campionilor”. Simion promite că va duce Dinamo direct în grupele competiției, fără pregătire.

Planul Simion

Gluma Planul Simion Sursa foto: Facebook

Glume cu planul

Glume pe seama Planului Simion Sursa foto. Facebook

Planul lui Simion, varianta parodiată are promisiuni și pentru alegătorii care preferă anumite tipuri de băuturi alcoolice, dar și pentru alegătorii maghiari. Acestora din urmă, George Simion le promite Kurtoskalacs la 5 lei. Un preț greu de întâlnit la comercianții acestor produse de patiserie. Condiția este ca votanții maghiari să-l aleagă președinte.

Planul glume

Glume pe seama Planului Simion Sursa foto: Facebook

Planul deputatului AUR

Glume pe seama planului Simion Sursa foto. Facebook

Un plan pentru cei ce iubesc weekendul

George Simion are ceva și pentru românii care au drept de vot și cărora nu prea le place munca. Acestora le propune un weekend de cinci zile. O promisiune demnă de un președinte al AUR.

Planul

Glume pe seama planului deputatului AUR Sursa foto. Facebook