Pericol la Casa Albă. Miting pentru oprirea războiului contra teroriștilor palestinieni
- Ionel Sclavone
- 8 iunie 2024, 12:42
Proteste la Casa Albă, în favoarea teroriștilor palestinieni și pentru oprirea operațiunii de curățare a Fâșiei Gaza de Hamas, au fost anunțate pentru acest final de săptămână. Mai multe organizații de activiști și-au declarat intenția de a înconjura sediul administrației americane.
Autoritățile americane au decis să ia măsuri suplimentare de securitate, la acest final de săptămână. În jurul Casei Albe vor fi montate, inclusiv, garduri de protecție pentru a evita incidentele violente.
Proteste împotriva războiului din Gaza
Mai multe organizații de activiști pro-palestinieni și-au anunțat intenția de a manifesta împotriva războiului din Gaza, început după masacrul comis de teroriștii palestinieni pe 7 octombrie anul trecut. Aceste proteste sunt organizate în vecinătatea Casei Albe, sediul administrației SUA. Activiștii intenționează să înconjoare clădirea pentru a-și susține punctul de vedere.
În aceste condiții, oficialii din forțele de ordine au luat măsuri sporite de securitate. Între altele vor fi montate garduri de protecție pentru a evita incidentele violente, conform Reuters. Activiștii solicită oprirea sprijinului american pentru guvernul israelian.
Mai multe grupuri de advocacy şi activişti precum CODEPINK şi Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice au au planificat proteste, pentru ziua de sâmbătă. Aceștia vor să marcheze opt luni de la începerea războiului din Gaza. Ei acuză moartea palestinienilor civili și criza umanitară din zona supusă operațiunilor militare antiteroriste.
“Fuck Joe Bi-den. Fuck Joe Bi-den.”#FreePalestine protesters outside White House Correspondents Dinner #WHCD pic.twitter.com/vf85etY5HD
— #StopCopCity (@ChuckModi1) April 27, 2024
Statele Unite se confruntă cu un val de mitinguri
Statele Unite, aliatul cheie al Israelului, se confruntă cu proteste pro-palestiniene de mai multe luni. Au avut loc marșuri în favoarea teroriștilor palestinieni, dar și blocarea podurilor şi drumurilor din apropierea gărilor şi aeroporturilor în mai multe orașe. Activiștii au organizat tabere și proteste în mai multe campusuri universitare.
Cel puţin opt oficiali au părăsit administraţia preşedintelui Joe Biden, în această perioadă. Ei au invocat opoziția față de politica actualului președinte. Alte proteste au perturbat, de asemenea, unele dintre evenimentele din campania de realegere a lui Joe Biden.
„În pregătirea pentru evenimentele din acest weekend de la Washington, DC, care au potenţialul de a se reuni mulţimi mari, au fost instituite măsuri suplimentare de siguranţă publică în apropierea complexului Casei Albe”, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului Secret al SUA.
Joe Biden şi Casa Albă au spus anterior că susţin protestele paşnice, dar nu „haosul” şi violenţa.
Proteste împotriva războiului din Gaza
Războiul din Gaza continuă, în ciuda propunerilor de capitulare venite din partea organizațiilor internaționale și a mediatorilor. IDF a continuat operațiunile antiteroriste în Fâșia Gaza. Totodată, organizațiile internaționale au acuzat regimul Netanyahu că a bombardat o tabără de refugiați administrată de Organizația Națiunilor Unite.
Șansele unui acord de pace între Israel și Hamas se reduc pe zi ce trece. În acest context, au loc proteste contra operațiunii antiteroriste în mai toate statele occidentale.
Niciuna din taberele beligerante nu au dat curs propunerii de încetare a focului venită din partea Statelor Unite. Drept urmare, Casa Albă a propus un nou proiect, cu mai multe puncte, prin care cere încetarea ostilităților în Gaza.