Cele mai urmărite televiziuni din mai. România TV, creșteri apreciabile
- Mădălina Sfrijan
- 7 iunie 2024, 10:54
Luna mai a adus o serie de scăderi privind audiențele televiziunilor din România. În schimb, România TV a înregistrat creșteri pe segmentele urban, comercial şi naţional. Astfel, diferența față de luna aprilie este una semnificativă. Antena 3 CNN a înregistrat o scădere în acest sens.
Audiențe. Scăderi semnificative în luna mai
Două noi televiziuni au intrat în lista de audiențe pentru luna mai. FilmMania s-a lansat în România în urmă cu două luni, postul având deja mulți fani. De asemenea, BBC Earth a intrat în măsurătorile audiențelor pe luna trecută.
La nivel național, PRO TV a atras la nivel naţional peste 1,3 milioane de telespectatori. De altfel postul este singurul cu peste un milion de telespectatori pe seară. Totuși, în luna mai, programele acestui post au fost urmărite de mai puțini telespectatori. Scăderea înregistrată în acest sens este de 130.000 de telespectatori, arată paginademedia.ro.
Antena 1, pe locul al doilea
Antena 1 o medie de 750.000 de telespectatori pe seară. Spre deosebire de Pro TV, postul a înregistrat un minus de 11.000 de persoane față de luna aprilie. În luna mai, "Chefi la cuțite", sezonul 13, a ajuns la final.
De asemenea, Kanal D a înregistrat o scădere importantă. În luna aprilie, datele arătau un minus de 705.000 de telespectatori. În luna mai, cifrele au ajuns la un minus de 582.000.
România TV a urcat în audiențe
Postul de ştiri a avut o medie de 340.000 de telespectatori. Spre deosebire de luna precedentă, diferența este de 16.000 telespectatori.
În luna mai, Digi Sport 1 a pierdut două poziții, ajungând pe locul șapte, cu o medie de 192.000 de telespectatori. Postul a pierdut peste 100.000 de telespectatori față de luna precedentă. Perioada coincide cu încheierea competițiilor sportive importante, care reprezentau o sursă importantă de audiență.
TVR 1 și TVR 2 ocupă pozițiile 12 și 13 în topul audiențelor. TVR 1 a înregistrat o ușoară scădere, în timp ce TVR 2 a avut creșteri, ajungând de la o medie de 80.000 de telespectatori la 88.000.