Președintele Bulgariei, declarații neașteptate: „Victoria Ucrainei este imposibilă”

Președintele Bulgariei, declarații neașteptate: „Victoria Ucrainei este imposibilă”

Recent, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a făcut o serie de declarații neașteptate despre războiul din Ucrainei. Acesta susține că victoria Ucrainei este „imposibilă” și totodată și-a exprimat părerea și despre ce ar putea să se întâmple cu țările occidentale odată cu prelungirea situației din țara vecină.

Președintele Bulgariei, declarații neașteptate: „Victoria Ucrainei este imposibilă”

Victoria Ucrainei împotriva Rusiei este descrisă de președintele bulgar Rumen Radev ca fiind "imposibilă", iar continuarea ostilităților este considerată "dezastruoasă" nu doar pentru Kiev și Moscova, ci și pentru toate țările occidentale.

„Fiecare zi de continuare a acestui război este dezastruoasă pentru Ucraina, Rusia și noi toți. Acest lucru afectează în mod inevitabil toate alegerile - în Europa, în Statele Unite și peste tot în lume", a declarat Radev, citat de Euractiv.

Conform declarațiilor sale, este "inacceptabil" să se prezinte continuarea războiului și victoria asupra Rusiei "ca singura soluție posibilă" la conflict. În plus, a subliniat tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico, calificând drept periculoasă situația în care "vocile pentru pace sunt întâmpinate cu focuri de armă", iar conflictul dintre Rusia și Ucraina începe să se extindă în Europa.

„Tentativa de asasinare a unui prim-ministru european de către un fanatic radical din cauza sprijinului său pentru pace este o dovadă a acestei intoleranțe înrădăcinate față de disidență și ură. Mulți politicieni, partide și presa au contribuit la acest lucru, prezentând fiecare voce ca fiind pro-rusă, ceea ce este extrem de nedrept și duce la toate aceste consecințe negative”, a mai spus președintele Bulgariei.

El a avertizat că, în cazul în care războiul persistă, Ucraina va ajunge să fie "o țară devastată demografic, cu infrastructură, industrie și producție complet distruse", iar aceasta va avea consecințe extrem de grave nu doar pentru Ucraina, ci și pentru întreaga Europă.

Război în Ucraina

Vehicul miliar. Sursa foto: X

Ce solicită președintele Bulgariei

„Cu arme, fără arme, ne îndreptăm spre același rezultat. Trebuie să realizăm acest lucru. Diferența va fi în mii de victime umane și o țară distrusă, pentru restaurarea căreia va trebui să plătim", a conchis președintele bulgar.

O părere similară are și președintele Cehiei, Petr Pavel, care a îndemnat Kievul să pună capăt ostilităților și să inițieze negocieri de pace cu Moscova. Conform opiniei sale, în viitorul apropiat, Ucraina nu va putea recâștiga controlul asupra teritoriilor ocupate de Rusia. De asemenea, Pavel a atras atenția asupra riscului ca Kievul să piardă războiul, întrucât Occidentul ar putea fi prea precaut în furnizarea de arme.

Rusia este dispusă să reia discuțiile cu Ucraina

Înainte de aceasta, președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a relua discuțiile de pace cu Ucraina. Conform afirmațiilor sale, Moscova urmărește o "rezolvare cuprinzătoare, durabilă și echitabilă" a conflictului militar prin mijloace pașnice.

„Și [noi] suntem deschiși la dialog cu privire la Ucraina, dar acestea ar trebui să fie negocieri care să ia în considerare interesele tuturor țărilor implicate în acest conflict, inclusiv interesele noastre", a spus Vladimir Putin.

În paralel, Putin a susținut planul propus de China pentru soluționarea pașnică a crizei, prezentat cu ocazia primei aniversări a începerii războiului. Acest document cuprinde 12 puncte, printre care se numără încetarea ostilităților și evitarea escaladării.