Trucul care te ajută să păstrezi pâinea proaspătă mai mult timp. Secretul dezvăluit de un brutar

Trucul care te ajută să păstrezi pâinea proaspătă mai mult timp. Secretul dezvăluit de un brutar Sursa foto: Pixabay

Românii consumă în medie 7,5 kilograme de pâine pe an. Acest produs de panificație se găsește pe piață în diferite sortimente. Puține gospodine știu cum să păstreze pâinea proaspătă mai mult timp și chiar să evite ca aceasta să se mucegăiască.

Pâinea se poate menține proaspătă o perioadă îndelungată

Conform unui brutar din Italia apariția mucegaiului pe pâine ar putea fi cauzată de modul de depozitare. Respectarea unor metode corecte de păstrare ar putea prelungi durata în care acest produs de panificație rămâne proaspăt.

Pâinea

Sursa foto: Dreamstime.com

Maurizio Leo, un brutar cu experiență, a arătat că multe persoane cred că locul potrivit pentru a păstra pâinea este frigiderul. Cu toate că varianta este ideală pentru alte alimente, brutarul susține că pâinea are nevoie de un alt mediu pentru a rămâne proaspătă.

Secretul brutarului

Brutarul italian susține că, acest produs consumat de aproape toată populația lumii, ar putea fi ferit de mucegai cu ajutorul foliei alimentare confecționate din ceară de albine. De altfel, metoda este folosită de majoritatea brutarilor care fac pâine artizanală.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este crucial să nu depozitați pâinea în frigider. Deși poate părea paradoxal, frigiderul, în ciuda reputației sale de conservator al alimentelor, va accelera procesul de îmbătrânire al pâinii mai mult decât dacă ar fi păstrată la temperatura camerei. Trebuie doar să înfășurați pâinea în folie și să o acoperiți bine. Această folie captuseală cu ceară de albine se va mula perfect pe forma pâinii”, a explicat brutarul.

Pâine coaptă în fabrică

Sursa foto: Dreamstime.com

Metode ieftine de a păstra pâinea proaspătă

Brutarul italian a precizat că acest tip de folie alimentară poate fi costisitor pentru consumatori. Astfel, acesta a dezvăluit alte două secrete pentru a păstra produsele de panificație proaspete. Pungile de hârtie sau prosoapele de bucătărie vor avea același efect, ferind pâinea de mucegai.

„Pungile de hârtie simple și prosoapele de bucătărie sunt, de asemenea, eficiente în prevenirea uscării excesive a pâinii”, a spus brutarul.