Alianţă electorală PSD şi PNL la prezidenţiale. Scenariile lui Mihai Tudose
- Maria Dima
- 8 aprilie 2024, 07:14
Mihai Tudose, eurodeputat PSD, nu a exclus o alianţă electorală între PSD şi PNL la alegerile prezidenţiale, însă a punctat că o decizie va fi luată de cele două partide după alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie. „Este o posibilitate cu şanse mari de realizare. Dar repet, vedem votul românilor. Alianţă politică poate însemna şi liste comune.
Poate însemna şi candidat comun la Preşedinţie. Toţi ne-am făcut calcule pentru toate eventualităţile, dar vedem în ce scenariu ne încadrăm”, a mai spus Tudose, care a adăugat că e normal ca PSD să vrea să fie Marcel Ciolacu candidatul la prezidenţiale, iar PNL să fie candidat Nicolae Ciucă.
„Este o posibilitate cu şanse mari de realizare. Dar repet, vedem votul românilor. Alianţă politică poate însemna şi liste comune”, a afirmat Mihai Tudose, întrebat dacă el şi PSD şi-a dori o alianţă politică şi în toamnă, duminică la Antena 3 CNN.
Chestionat dacă o astfel de alianţă ar însemna şi candidat comun la prezidenţiale, Mihai Tudose a răspuns: „Poate însemna şi candidat comun la Preşedinţie. Toate discuţiile vor avea loc după data de 9 iunie. Toţi ne-am făcut calcule pentru toate eventualităţile, dar vedem în ce scenariu ne încadrăm”.
Mihai Tudose: Nu vă spunem tot ce discutăm
Întrebat mai departe dacă, presupunând că PSD şi PNL fac şi în toamnă pe alianţă electorală, de unde va fi candidatul comun la prezidenţiale, eurodeputatul social-democrat a replicat: „Tocmai v-am spus că după data de 9 iunie venim şi vedem. Ba da, noi discutăm despre asta, dar ştiţi venim şi vă spunem dumneavoastră acum tot ce discutăm. Nu vă spunem tot ce discutăm”
Despre faptul că secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat recent că liberalii îl vor avea candidat la prezidenţiale pe liderul formaţiunii Nicolae Ciucă, Tudose a spus că „este evident că fiecare partid, în momentul de faţă, îşi doreşte ca viitorul preşedinte să fie din partea formaţiunii pe care o reprezintă. PSD îşi doreşte să fie domnul Ciolacu, domnul Bode îşi doreşte să fie domnul Ciucă”.
„Este normal. Vedem după data de 10 iunie ce au spus românii, cum au decurs alegerile şi, în funcţie de asta luăm o decizie. Se poate merge separat, se poate merge împreună”, a completat Mihai Tudose.
Chestionat dacă PSD şi PNL vor face ca la alegerile locale, unde pentru Primăria Capitalei au candidat comun independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, Tudose a replicat: „Fiţi siguri că veţi afla imediat după ce noi stabilim chestia asta. Dar nu o să vă spun nimic înainte ca noi să o stabilim”.
PNL îşi poate propune câştigarea alegerilor prezidenţiale prin Nicolae Ciucă
Lucian Bode a cerut membrilor PNL, sâmbătă, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Vrancea, să trateze cu maximă responsabilitate şi seriozitate alegerile locale şi a precziat că având un scor bun la alegerile din 9 iunie PNL îşi poate propune câştigarea alegerilor prezidenţiale prin Nicolae Ciucă. El a precizat că altfel va fi dificil pentru PNL chiar dacă partidul se va afla la guvernare, dar a menţionat că va fi vioara a doua la guvernarea 2024 – 2028.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Conferinţa judeţeană extraordinară a PSD Vaslui, că nu ştie dacă va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, însă ştie că are o provocare mai mare din postura de premier şi are o provocare „de a duce această coaliţie electorală într-o alianţă electorală pentru Europa, fiindcă, repet, ne trebuie un partner”.