Top 12 fructe și legume pline de pesticide. Trucuri pentru a le mânca în siguranță
- Alexandru Sălăvăstru
- 24 martie 2024, 12:43
Fructele și legumele sunt componente cheie ale unei diete sănătoase. Cu toate acestea, este la fel de important ca ele să fie sigure la consum, curate și fără pesticide.
Legume și fructe fără pesticide
În fiecare an, începând din 2004, Environmental Working Group, o organizație non-profit care își propune să facă mediul înconjurător mai sănătos, face un clasament al produselor anorganic cu cele mai multe pesticide, pe care le numește The Dirty Dozen. EWG analizează date de la Departamentul de Agricultură al SUA și de la Administrația pentru Alimente și Medicamente:
„În acest an, EWG a stabilit că 75% din toate produsele proaspete convenționale eșantionate aveau reziduuri de pesticide potențial dăunătoare. Dar pentru articolele din Dirty Dozen, un procent uriaș de 95 la sută din eșantioane conținea pesticide", potrivit EWG.
Căpșunile și spanacul au revendicat din nou primele două locuri pe lista din acest an:
„Unele pesticide au fost asociate în studiile pe oameni cu probleme, inclusiv avorturi spontane, defecte congenitale și dizabilități de învățare sau de dezvoltare la copii", potrivit Centers for Disease Control and Prevention.
Lista „Dirty Dozen" din 2024
Căpșunile și spanacul au revendicat din nou primele două locuri pe lista din acest an, pe locurile 1 și, respectiv, 2. Iar strugurii au sărit de pe locul 8 pe lista din 2023 până pe locul 4 în 2024.
Aceasta este lista completă a celor 12 fructe și legume cu cele mai mari cantități de pesticide din acest an:
- Căpșuni
- Spanac
- Varză
- Struguri
- Piersici
- Pere
- Nectarine
- Mere
- Ardei gras
- Cireșe
- Afine
- Fasole verde
Trei pași simpli pentru a vă curăța produsele de pesticide
Spălați-vă bine mâinile și materialele necesare pentru preparare, înainte și după ce vă curățați produsele, potrivit CDC.
Odată ce mâinile sunt curate, Carissa Galloway, dietetician nutriționist înregistrat și consultant în nutriție și antrenor personal Premier Protein, a sugerat pentru CNBC Make It să urmați acești pași:
Țineți produsele sub apă rece în chiuvetă. Acest lucru poate fi de mare ajutor atunci când dorim să eliminăm din pesticide;
Folosind un prosop de hârtie curat, îndepărtați toată murdăria de pe produse;
Folosiți un prosop de hârtie curat pentru a usca produsele dacă nu intenționați să le consumați imediat;
Nu este necesar să folosiți bicarbonat de sodiu sau oțet pentru a vă curăța produsele, deși a devenit destul de popular;
Specialiștii recomandă insistent să nu fie folosit săpun, soluții sau detergenți comerciali pentru a curăța fructele și legumele:
„Există și alte opțiuni și teorii pentru a lupta împotriva la pesticide", a spus Galloway, „dar cu adevărat cea mai bună opțiune este pur și simplu spălarea [produselor] sub apă rece, un timp mai îndelungat".