Comuna Costești a devenit a zecea stațiune turistică din județul Vâlcea

Comuna Costești a devenit a zecea stațiune turistică din județul VâlceaComuna Costești, Vâlcea. Sursa foto: Wikipedia/ Nicu Farcaș

Comuna Costeşti a primit oportunitatea de a-și accelera dezvoltarea, atât din perspectiva turismului, cât și din cea financiară, după ce Guvernul a aprobat vineri ca localitatea să fie desemnată stațiune turistică.

Comuna Costești devine astfel a zecea stațiune din județul Vâlcea în prezent. Primarul Toma Peștereanu și-a arătat bucuria, subliniind semnificația crucială a acestei hotărâri pentru perspectivele comunității în viitor.

Comuna Costești din județul Vâlcea devine stațiune turistică

Prin obţinerea acestui statut, Costeştiului i se recunoaşte valoarea cadrului natural şi a numeroaselor obiective istorice şi de arhitectură. Este un pas important pentru turism în primul rând, dar care ne va ajuta şi financiar, pentru că vom putea astfel să accesăm fonduri pe măsuri europene pe care nu le-am putut accesa până acum.

Este, de asemenea, o certificare ce ne obligă să facem mai mult, să fim pregătiţi să primim oaspeţi în locuri curate şi cochete”, a spus primarul comunei Costeşti.

Amplasată în partea de Nord-Vest a județului Vâlcea, în apropierea Munților Căpățânii, comuna Costești se remarcă prin numeroasele sale lăcașuri de cult, precum și prin rezervațiile naturale excepționale.

Aici se găsește Parcul Național Buila-Vânturarița, cel mai mic parc național din România, Muzeul Trovanților, o rezervație naturală cu peste 300 de formățiuni de calcar înconjurate de pământ și nisip, precum și cele mai înguste chei în calcar din țară, cunoscute sub numele de Cheile Bistriței.

Parcul Național Buila-Vânturarița,

Parcul Național Buila-Vânturarița, comuna Costești. Sursa foto: Petrina Calabalic | Dreamstime.com

De asemenea, comuna găzduiește Peștera Liliecilor sau a Sfântului Grigorie Decapolitul, o rezervație naturală care adăpostește 17 specii de lilieci, protejate prin lege.

Peste 100 de locuri de cazare autorizate

În comuna Costești se găsesc două schituri vechi, care atrag pelerini din întreaga țară și din străinătate: Mănăstirea Bistrița, datată din 1494 și reconstruită în perioada 1847-1856, cu picturi realizate de Gheorghe Tătărăscu, și Mănăstirea Arnota, ctitorită de Matei Basarab între anii 1633-1634.

De asemenea, este prezent și Schitul „44 de izvoare”, construit între anii 1700 și 1701, care a fost vizitat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Regele Carol I.

Tot în zonă se află și Biserica Sfântul Grigore Decapolitul, cunoscută anterior ca fiind Schitul Păpușa, ridicată în anul 1712.

În prezent, în comuna Costești există peste 100 de unități de cazare autorizate, însă primarul Peștereanu este sigur că în perioada imediat următoare vor fi construite cel puțin câteva zeci în plus.

Mai ales având în vedere creșterea semnificativă a numărului de turiști în ultimul an.

Mănăstirea Bistrița

Mănăstirea Bistrița, comuna Costești. Sursa foto: Dita Dumitru | Dreamstime.com

Peste 20.000 de mii de turiști au vizitat comuna Costești anul trecut

„Din estimările noastre, peste 15 mii, poate chiar 20 de mii de oameni au trecut pe la noi anul trecut. În momentul de faţă, sunt 115 locuri de cazare autorizate, în special în pensiuni, dar se mai construiesc altele.

Cel puţin 10-15 locuri de cazare noi vor fi chiar din anul acesta”, a mai spus primarul din Costeşti.

Autoritățile locale din comuna Costești au înregistrat documentația pentru a obține statutul de stațiune turistică de interes local în luna mai a anului precedent.

Au obținut un punctaj de 170 de puncte la criteriile suplimentare, depășind pragul minim de 90 de puncte necesare pentru a fi atestată, potrivit Agerpres.