Apă, o lanternă, baterii și un radio…

Avertismentul vine de la şeful militar al NATO, amiralul Rob Bauer, la câteva zile după ce analiştii avertizau că Alianţa este mai aproape decât oricând de un război cu Moscova.

Pur și simplu nu-mi venea să cred! Fascinația vizuală a fost însă și mai puternică. Privirea fixă și oarecum pierdută a dlui Bauer semăna teribil cu cea a altui general. A generalului Tanz din ”Noaptea generalilor” , filmul din 1967, cu Peter O’Toole, Omar Sharif, Tom Courtney şi Phillip Noiret, în regia lui Anatole Litvak,

Se știe că generalii au acţionat, întotdeauna după ce s-au sfătuit cu liderii politici.  Nu credeam că vreodată ar fi posibil ca vreun general  să fie ”de capul lui”, nici măcar pe cîmpul de luptă. Se știe din istorie că până și Napoleon Bonaparte se consulta cu generalii Davos sau Ney – şi împreună luau deciziile de luptă.

Am mai citit și noi despre generali. Bedros Horasangian ne povestește într-un superb text că ”Faimosului Joseph Joffre, comandantul-şef al Armatei Franceze între 1914 şi 1916, aliat al României în cele mai grele momente ale Primului Război Mondial – ruşii ne-au lăsat de izbelişte şi de această dată –,  fraţii Capşa, în timpul prezenţei lui la Bucureşti, i-au dedicat cunoscuta delicatesă de ciocolată, „Joffre“. Tot casa Capşa,  a inventat și cunoscutul tort de ciocolată  „Mareşal“, care a  fost făcut special în onoarea dragului prieten al românilor şi al României – generalul, ulterior, mareşal, Berthelot”.

Cu generalii Stănculescu, Militaru,  Vlad, Milea, am fost contemporani. Bine că nu i-a venit ideea vreunui ”chef” să le dedice vreo ciorbă…

Cu cei de la televiziuni, de azi, ne-am obișnuit. Sunt pricepuți și îi ascultăm cu plăcere cum opiniază cu prestanță și aplomb despre traficul de droguri, circulația pe drumurile publice, corupție, incendiile de la Crevedia, despre manele și maneliști, și câte alte subiecte majore ale vieții din România în legătură cu care poporul nu este pe deplin edificat…

Orice s-ar spune, au decența să nu ne spună, și ei, că „Trebuie să existe o conștientizare a faptului că nu totul este planificabil și nu totul va fi neapărat ideal în următorii 20 de ani” și, mai ales că   „Trebuie să aveți apă, un radio pe baterii, trebuie să aveți o lanternă pe baterii, ca să fiți siguri că puteți supraviețui în primele 36 de ore. Lucruri ca acestea, lucruri simple.”

Pare, din ceeace spune generalul Bauer că pacea și viața, însăși nu mai par să aibă nici o șansă. În viziunea de militar și atât - tot respectul -,  a dlui Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO, există necesitatea unei pregătiri intense pentru un potențial „război total” cu Rusia. Cum de-o fi știind generalul așa de precis că va fi război? Nu ne lămurește…

„Cea mai mică dependență, fie ea și față de dorința de a muri demască fidelitatea noastră față de impostura ”eului” - spune Cioran, dar apar, după cum se vede, acești generali deformați de propria meserie, care nu mai au nimic comun cu fidelitatea față de viață, ci numai cea față de război.

M-am tot întrebat de ce n-au ieșit cu această ”cerere” de aprovizionare cu apă, domnii civili din conducerea NATO - Stoltenberg sau Geoană? Să se fi hotărât ca NATO să fie condusă de militari? Mi-e totuși greu să cred, deși n-am uitat că fostul ministru român al apărării, intelectualul Vasile Dâncu a fost forțat să demisioneze din funcție fiindcă a afirmat că pacea este mai valoroasă decât războiul?

Se povestește  cum regele Midas a aflat de abilitățile profetice și de înțelepciunea lui Silenus și a decis că ar vrea să învețe tot ce poate de la el. Le-a ordonat servitorilor săi să îl prindă pe satir și să îl aducă la palat pentru a-i putea afla toate secretele. Servitorii l-au prins pe Silenus în timp ce zăcea beat lângă o fântână și l-au dus la rege, care l-a întrebat așa: Care este cea mai mare fericire a omului, ce trebuie așadar să prețuiască el cel mai mult?

Silenius îi răspunde astfel: ”Rasă efemeră și mizerabilă, copil al hazardului și ai durerii, de ce mă silești să-ți relev ceeace ar fi mai bine să nu auzi? Ceeace trebuie să alegi față de  orice e de neatins pentru tine este a nu te fi născut, a nu fi,  de a fi neant. Dar după asta ce poți dori cel mai mult este să mori cât mai curând.”

Să fim, și noi, asemănători ”rasei descrise de Midas? Oricum, dacă nu suntem în prezent, asta vom ajunge…  - o ”rasă efemeră și mizerabilă”.

Îmi pare că noi, ”civilii”, nu mai contăm. Nu ni se mai oferă nici măcar ”mila” de a fi în viață, decât dacă ne transformăm viața într-o militărie supravegheată. Ajungem să fim conduși de militari cu epoleți, vipuști și uniforme. Laboratoarele și cancelariile din care se conduce Lumea seamănă din ce în ce mai mult cu niște cazarme. Militari precum dl. Rob Bauer și mulți alții apar din ce în ce mai mult la știri, și ”coordonează” viața și moartea pe acest pământ, timp în care cuvântul PACE abia dacă se mai aude pe planetă.

Începem să ne gândim că putem avea soarta nefericitei Madamme de Barry. Nu cu magazinul de delicatețuri franțuzești, ci cu fosta răsfățată de la Versailles, care i-a cerut călăului încă o clipă.

În 1793, Tribunalul Revoluționar din Paris a acuzat-o de trădare și a condamnat-o la moarte, iar pe 8 decembrie  Madame du Barry, fosta glorie a curții de la Versailles, a fost decapitată prin ghilotinare în Piața Revoluției. Pe drum spre eșafod, femeia a cerut degeaba mulțimii indiferente milă și ajutor. Ultimele cuvinte către călău au fost: “Încă o clipă, domnule călău, te implor!”. Ce cutremurătoare dovadă de bună cuviință și dorință de a trăi…

Silenus face o afirmație foarte sumbră, neașteptată, potrivit căreia a muri cât mai repede este mai bine decât a trăi și că cel mai bun lucru care i se poate întâmpla cuiva este să nu se nască deloc. Cu alte cuvinte, Silenus sugerează că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este de ce se sinucid unii, ci de ce continuă să trăiască cei care sunt în viață.

Editorialul poate fi văzut AICI