Horoscopul lui Dom’ Profesor 15 august 2024. Amintiri de la un târg de Sf. Maria

Horoscopul lui Dom’ Profesor 15 august 2024. Amintiri de la un târg de Sf. Maria

15 august

Pe 15 august s-au născut Napoleon Bonaparte, T.E. Lawrence, Sir Walter Scott, Sri Auribindo, Sylvie Vartan, Ion Chinezu, Zoe Băicoianu, Pr. Adrian Cucu.

Sinaxar.  15 august, Adormirea Maicii Domnului, mare sărbătoare în calendarul creștin ortodox. Zi liberă. Toate ale praznicului. Ziua Marinei.

La mulţi ani! Celor care îşi sărbătoresc onomastica, sau ziua de naştere, în acestă zi de la mijlocul lui august.

De acum se pot face nunţi, iar, astrologic şi statistic vorbind, cele mai bune zile sunt duminicile, după vechea datină, adică 18 și 25 august.

"Evenimentul Zilei" din 15 august 1969 a fost deschiderea "Woodstock Music and Arts Fair" într-o fermă de vaci de lapte, în Statul New York.

Legendarul festival de muzică rock, progresivă, psihedelică, a avut la prima ediţie pe scenă pe Janis Joplin, Joana Baez, Jimi Hendrix, The Who şi Jefferson Airplane. Au participat, timp de trei zile, aproape jumătate de milion de tineri, majoritatea hippies. În acest timp, la Woodstock, s-au născut doi bebeluşi şi doi bărbaţi şi o femeie au încetat din viaţă. A fost distracție, nu glumă!

În vechime, în istoria noastră, a dacilor, istorie pe care veneticii vor să ne facă să o uităm, ei bine, era a doua zi a sărbătorii Marei Zeiţe Hera, fiica mai mare a lui Cronos şi a Rheei, soţia Marelui Zeus, Regină peste oameni şi zei. Soţie devotată, care apără familia şi maternitatea. Prin unele locuri din Dacia, sub influenţa cabiră şi tracică se vorbea şi de zeiţa Kerses, "nuntă, casătorie". Hera este des pomenită în miturile Olipului despre energia cu care îşi apăra familia, prigonind pe bastarzii semi-zei, pe care frivolul Zeus, soţul dar şi fratele ei, îi semăna prin lume.

 

Hera, Juno sau Junona, protectoarea matroanelor romane, a familiei şi a maternităţii era sărbătorită de romani şi la 1 martie, la începutul anului, martie era prima lună a anului și începea cu echinocțiul de primăvară.

Este interesant de observat cum, în cursul istoriei, Marii Zei devin infertili, nu mai pot să aibe copii. Astfel Marea Zeiţă Pallas Atena, protectoarea aheilor, s-a născut din capul Marelui Zeus. Se pare că imortalitatea aducea, la un momend dat, sterilitatea. Clonare, reproducere asexuată, sau altceva, că nici nu ne duce gândul?

Ceea ce vi se tot ascunde este faptul că tot materialul genetic uman din lume se pare că provine doar de la trei femei şi opt bărbaţi, exact câţi erau Marii Zei!

Pestea vechea sărbătoare antică, episcopii creştini au suprapus Adormirea Maicii Domnului. Cu toate acestea caracterul de sărbătoare pozitivă, nu de funeralii, s-a păstrat. Pentru că a corespuns cu mentalitatea europenilor, în speță, a dacilor, pentru care moartea era o bucurie şi un prilej de veselie. De aceea se sărbătoreşte, popular, Sfânta Marie Mare la trecerea către Domnul, iar Sfânta Marie Mică, de mai mică importanţă deci, la data naşterii Fecioarei, pe 8 septembrie, în Zodia Fecioarei.

Adormirea Maicii Domnului este un reper, un prilej pentru multe obiceiuri populare.

 

Se angajează pândarii la vii. Se leagă simbolic ciocul unei paseri, ca tot neamul păsăresc să nu cigulească strugurii, se împart struguri pentru sufletul morţilor.

 

"De Sfântă Mărie, îmi pun pălărie!"  Obiceiul vestimentar vechi era ca gospodarul să poarte căciulă între Sântămărie şi Sângiorz. (Ghinoiu, 1999, pagina 152). Se culeg flori şi se pun la Icoana Preacuratei, fiind bune de leac. Dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria toamna va fi lungă. (Gorovei, 1995, pagina 268). Așa este, în gradină sunt toți trandafirii înfloriți, este o frumusețe.

 

Sf. Maria este zi liberă, una dintre inițiativele lui Băse. Poate unde este și Ziua Marinei. Marinarul rămâne marinar, chiar dacă e în capul statului! Acum trebuie să vă spun ceva dragi lupi, padawani și hobbiți. Nu am înțeles niciodată de ce Ziua Marinei este de Sf. Maria, de Adormire. Doar Fiul se ocupa cu mersul pe apă! Poate o fi fost o trăsătură de familie, dar niciunde nu este scris nimic că Fecioara ar fi avut calități de navigator nautic. Acum trebuie să spun o vorbă a lui Aristotel: ”Sunt trei feluri de oameni: vii, morții și cei de pe mare!”

O să vă spun o întâmplare, de Sf.Maria, un subiect de vară. S-a întâmplat acum câțiva ani. De Sf. Maria, în multe orașe de provincie au loc târguri mari. Și în Vălenii de Munte. Am vizitat piața, unde se ridicau fel de fel de instalații, printre negustorii deja veniți. Așa am învățat din bazar să cumpăr, când negustorul abia despachetează, să-i fac safteaua, sau la spartul târgului.

Când, văd că o femeie tânără și frumoasă, boboc, se uită lung și insistent la mine, ba chiar zice: ”Dom’ profesor, nu mă mai recunoașteți?” Haide-haide, este tot ce urăsc mai mult. Întrecut doar de cel care la mobil spune: ”Ghici cine este la telefon?” De la un timp nu mai răspund decât la telefoanele pe care le am înregistrate în agendă, cunosc cu cine o să vorbesc. Așa evit pe cei care mă trezesc din somnul dulce de amiază, cei care au să-mi vândă neapărat ceva și încep cu: ”Sunteți domnul Ștefănescu Radu?” Bănci, tigăi minune, medicamente, iarăși bănci, agenți imobiliari, din nou bănci, operatori de cablu, sondaje de opinie, invitații la televiziuni și mulți, mulți care solicită horoscoape, pe care nu le fac, în niciun caz.

Mă uitam lung la femeia din fața mea, vreo 25-30 de ani, frumoasă, bine îmbrăcată, cu gust, bijuterii discrete, dar de valoare. În viața mea de până acum am întâlnit poate cincizeci de mii de oameni, de pe cinci continente. Am lucrat cu vreo cinci mii de persoane. Vreo cinci sute dintre ele sunt VIP. Alte câteva sute, poate o mie, mi-au cerut sfatul când aveam un cabinet de consultații în buricul Bucureștilor, lângă Primăria Capitalei. Parcă fata asta fusese pe acolo, acum 10-15 ani, vai, ce repede trece timpul. Brusc, mi-am adus aminte și am spus: ”Tu ești fata care avea măști africane în dormitor!”

Ce poveste! Era în perioada în care dimineața și seara eram la televiziune, iar în rest, la cabinet. Unde se ajungea cu programare, erau programări făcute pe șase luni înainte. În fiecare zi vorbeam, la cabinet, cu trei-patru persoane. Cam două ore pentru fiecare. În ziua de Sf.Maria, când stătusem mai mult decât de obicei, portarul imobilului mă sună pe telefonul intern și spune că este o doamnă care insistă să urce la mine, dar nu este pe lista de astăzi.

Trimit pe asistenta mea, pe Ana, să vadă despre ce este vorba. Se întoarce cu o fată, tristă și plânsă. Așa sunt eu, mama răniților, am primit-o! I-am făcut horoscopul. Pe măsură ce vorbeam, ochii ei se măreau. Când am terminat a început ea să vorbească. Am mărit ochii eu. Fata, frumoasă, educată, cultivată, bogată și foarte sexy pe deasupra. Dar, nu-și găsea perechea. Pe cine aducea în dormitorul ei, fugea de rupea pământul. Cu sfială m-a întrebat dacă nu pot să-i vizitez casa, să văd despre ce este vorba, împreună cu asistenta mea, până ne face ea o pizza. Zis și făcut, soția era la Paris, fata în State, la rude, Gina o să mai mă aștepte un pic (vai, cât îmi lipsește pisicuța) așa că am coborât, eu și Ana, ne-am urcat în mașina ei luxoasă și am ajuns la unul din cartierele foarte fițoase ale Bucureștilor!

Nu spun nume, că nu fac reclamă pe gratis! Un apartament superluxos, cu obiecte exotice de mare valoare. Fata provenea dintr-o familie foarte bogată, dar și ea câștiga enorm, era specialistă în securitatea informatică a băncilor și angajată a unui consorțiu occidental. Călătorea mult, în țări din Asia și Africa, de unde aducea fel de fel de obiecte. Un living uriaș cu mobilă scumpă africană, tek, mahon și păr african cu încrustații de sidef, un birou în care toată aparatura electronică era ascunsă în mobile și scrinuri vechi, cu cărți de colecție.

Un dormitor senzual în culori pastelate, cu lumini ascunse, un pat imens, iar pe pereți măști africane și venețiene, adevărate, mari și extrem de scumpe. Brusc mi s-au aprins toate ledurile. Ceva nu era în regulă. Așa că am pus mâna pe mobil, am cerut voie stăpânei casei, ca să mai invit un expert. Un mare maestru Reiki. Nu, parcă nu a fost prietenul meu Sandu Ciuceanu, altcineva, care are și gradul 7 în radiestezie.

Omul a venit, a scos ansa de aur, și alte unelte ale meseriei, a măsurat și a început să miște mobilele din casă, vazele Ming și să scoată măștile de pe pereți. Marele maestru a spus doar câteva vorbe: ”Aici, în dormitor, poți să pui doar o icoană cu Feciora și Pruncul, ferecată în argint. Pe peretele de la Est. Atât!” Fata s-a cam albit la față, dar omul pe care îl chemasem era foarte hotărât.

Așa aș fi făcut și eu, doar am ”baraka” dar fata venise la un astrolog, nu la un maestru Reiki, sau Feng Shui. Chiar dacă știu foarte multe lucruri, există o deontologie profesională, o diviziune a muncii, dacă vreți. Eu i-am mai spus câteva lucruri, fata ne-a mulțumit, noi am plecat, pizza a rămas nemâncată.

La asta mă gândeam, atunci, în mijlocul târgului în construcție din Vălenii de Munte, cu ochii la frumoasa femeie de peste 35 de ani, nu de 30, cum apreciasem. Care se întoarce și strigă la cineva: ”Vasile, vino să-l cunoști pe domnul profesor, de care ți-am povestit!” Vasile este un bărbat tânăr, cu barbă, de vreo doi metri înălțime, care a venit în fugă însoțit de trei băieți, în ordine crescătoare. Fără multă vorbă, Vasile mă ia în brațe și mă sărută de trei ori pe obraji. ”Știți, el este din republică, din Moldova!” se scuză fata.

Vasile zice... dar este prea mult și nu sunt chiar așa de vanitos, mai am o umbră de modestie. Pe scurt, am făcut un lucru bun! Puteți să mă tăiați, nu știu cum o cheamă pe mama celor trei băieți frumoși și foarte energici! Știu numai că este fericita soție a lui Vasile, din republică, care mi-a spus că m-a cautat cu cerul și pământul ca să le fiu naș. Nu m-au căutat în Orient, pentru că acolo eram!

Măcar să-mi amintesc cu cine vorbesc - dar până la urmă nu este așa de important, important este că își aduc aminte de mine cei care le-am făcut un bine, acum mulți ani și sper să mai am asemenea întâlniri, pentru că o să trăiesc cât timp sunt util, dau sfaturi bune, vă sunt folositor domniilor voastre și pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!   

 

Horoscopul lui Dom’ Profesor 15 august 2024

 

BERBEC   Astăzi nu este bine să faci declaraţii complicate,  dar nici să devii un robot care dă ora exactă. Echilibru, farmec și cumpătare! Nu uita de onomastica rudelor și prietenilor, de Sf. Maria! Pe plan emoţional, nu te repezi, din nou, să faci promisiuni şi să cataloghezi oamenii şi faptele. Este o activitate păguboasă pentru tine din care te alegi cu inamici şi certuri. Intelegerile trecute trebuie mereu reinnoite, atat in afaceri cat si in dragoste, altfel partenerii işi cam "uita obligatiile"! Fă ceva bun pentru cineva din anturaj, din familie, fără să ştie. Fă-i o surpriză plăcută! Bucuria pe care o produci se întoarce asupra ta amplificată. Bine faci, bine găseşti!

TAUR  Eşti tensionat. Mintea ta întoarce pe toate feţele lucruri deja rezolvate, dar de care nu ești satisfăcut, mereu nemulţumit. Starea aceasta nu este sănătoasă, destinde-te, e Sf. Maria! Simţi o oarecare presiune a evenimentelor care te obligă să-ţi organizezi efortul în viaţa emoțională. Poate se apropie un obstacol de trecut. Trebuie să faci aranjamentele necesare, să iei deciziile care se impun, chiar să faci mici cumpărături pentru efortul de ordonare a distracțiilor. Intuiţia te îndreaptă în direcţia bună. Urmeaz-o! Pe plan sentimental simţi o dorinţă impetuoasă să revii în trecut, la persoane şi sentimente din trecut.  Parcă ai uitat ceva, parcă nu eşti aşa de sigur de tine dacă nu-ţi aminteşti ce ai uitat şi nu rezolvi problema aceea, încă necunoscută.

GEMENI     Dacă ai zi liberă, stai în aer curat şi fă ceva mișcare, volei, fotbal. Mintea ta trebuie să se reseteze, să descarce principiile negative. Și, participă cu entuziasm la sărbătoarea Măriilor! Ai nevoie de un impuls, de o motivaţie suplimentară. Dar astăzi eşti receptiv la propunerile şi sfaturile celor din jur. Ascultă şi vei găsi soluţia ca să îţi faci viaţa profesională mai uşoară. Nu uita că dacă prevalezi faţă de alţii, dacă îi controlezi - acest lucru nu îţi aduce nici siguranţă, succes sau satisfacţie. Autocontrolul, stăpânirea de sine şi autodepăşirea, permanenta perfecţionare sunt singurele căi care contează. Pe plan emoţional, cu toate că totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci in continuare în jocul tău amoros.

RAC   În casa ta, în familia ta, ai mai multe sarbatorite/sarbatoriţi. Dacă nu ai cumparat încă cadouri, stelele îţi dau un sfat: cumpără șampanie şi dulcuri, îngheţată şi mici nimicuri lucioase!  Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, pe seară, poate. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei, dar, mai ales, distractiei si relaxarii.  Nu incepe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul şi apoi ţi se pare că ai uitat ceva. Nimic nu este nou sub soare, lucrurile se uită pentru că nu este nimeni sa-ţi amintească de ele... Déjà vu!

LEU   Astăzi ai ceva! Eşti frustrat - nu te cheamă Maria, sau Marian? Nicio problemă, eşti în zodia zilei tale de naştere! Zâmbeşte şi participă la onomastici. Nu ai timp de enervări fără motiv! Trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun si sa iei imediat masurile necesare. De asemenea, trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de până acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele! Se face simţit un dezechilibru între distracție şi odihnă. Trebuie să încerci să te relaxezi mai mult şi să te culci mai devreme. Pe plan sentimental, fie că eşti celibatar sau nu, seducţia şi buna dispoziţie sunt coordonatele zilei. Dacă vrei să cucereşti pe cineva, trebui să-l faci să râdă, spune o vorbă înțeleaptă din Orient.

FECIOARĂ   Ai inţeles, în sfarşit, că trebuie să faci efort pentru a ţine pe cineva drag lânga tine. Si nu ar trebui să fie greu. Astăzi norocul iţi surâde din plin, dar nu uita de Mării şi Mariani! Stelele iti recomanda sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Săgetătorului, in general cu alte semne de foc. Nu-ti schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Stelele spun sa te plimbi prin Mall, sau macar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect dragut, util şi poate chiar si ieftin. Astazi poti să ceri un favor sau o inlesnire de la anturaj, adica de la prieteni sau de la familie, acestea fiind domeniile favorizate! Mâncare mexicana sau polineziana, paste italienesti, vinuri frantuzesti si gin englezesc sunt opţiunile tale pentru o cina festivă in doi.

BALANŢĂ    Eforurile din ultimul timp încep să se vadă. Ai o viață mai ordonată, viitorul nu te mai îngrijorează. Poți merge la cumpărături pentru mici cadouri destinate Măriilor din anturajul tau. Astăzi evita schimbările bruste de program. O realizare care te bucură în mod deosebit, mai ales că este rezultatul unor eforturi trecute. Numeroase planete, adică vreo patru, îţi sunt favorabile aşa că poţi să-ţi realizezi unele dorinţe. Dupa efortul monoton de a place familiei, celor din jurul tău, Luna incă plină îti recomanda un joc pe tabletă, un biliard, sau o paradă de moda. Sau, un tratament de întreţinere, masaj, poate.  Şi de ce nu, să mergi să dansezi undeva, am auzit că la Bucureşti, poate şi în alte părţi, există un „Club de Tango” în buna tradiţie argentiniană.

SCORPION   Bănuitor cum eşti, vezi comploturi peste tot. Astăzi nu ţi se pun scobitori în pâine, nici sare în cafea. Complotul este făcut de o alianţă de Mării şi Mariani, care te invită la petrecere! Nu accepta cu nici un pret sfaturi garantate si substante ciudate pentru cura ta de slabire, mult sport, multa mişcare sunt infinit mai bune. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Stelele sunt cam glumeţe si iti pregatesc o intreaga telenovelă cu intrigi, marturisiri si declaratii infocate.  Dacă iti place genul... Nu uita că in dragoste, ca și în politică, este relativ uşor sa castigi increderea, dar este extrem de greu sa-ti respecti promisiunile facute!

SĂGETĂTOR   Astăzi, de Sf. Maria, trebuie să accepţi că îţi trebuie o schimbare. Dacă ai zi liberă, distrează-te! De mâine, însă, poți începe, ai un plan, ai un scop și ai tot ce trebuie ca să reuşeşti! Nu te forţa inutil să porţi o mască de duritate, o mască de fier, cum îi stă bine unui Săgetător, un centaur războinic, până la urmă. Ai un suflet sensibil şi senzual care îşi cere drepturile. De fapt nu ai un suflet, eşti un suflet care are un corp! Eşti mai rezonabil, mai raţional şi mai tolerant decât de obicei, aşa că poţi face ceva şi pentru tine. Renunţă la un obicei prost, sau măcar începe să renunţi. Răreşte ţigaretele, de exemplu, sigur, dacă fumezi. Pe plan sentimental ziua de astăzi, aflată sub semnul pasiunii, poate deschide o poartă către o lume nouă, unde visurile se pot concretiza.

CAPRICORN    Perioada ta de odihnă continuă, te refaci pentru eforul pe care îl anticipezi. Astăzi ai o zi vesela, cu multă lume în jur, te relaxezi şi faci planuri. Petrecere frumoasă de Sf. Maria! Sunt mai multe aspecte malefice generale, dar cred ca se referă la evenimente sociale şi la relaţiile dintre oameni care sunt prost aspectate. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua de astăzi, perioada dimineţii, este un bun prilej să recapeţi iniţiativa.  Este, de asemenea o perioadă propice pentru relansarea unor proiecte mai vechi, dar nu pentru închiderea, finalizarea lor.  Călătoriile lungi şi drumurile de plăcere rămân în afara proiectelor bine aspectate.

VĂRSĂTOR    Poate pleci la drum, sau te pregăteşti de plecare. Vezi cum te îmbraci şi ce iei cu tine, nu uita că: ”De Sf. Maria îmi pun pălăria”. Dar, la fel, nu uita de felicitări pentru Mării! Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza si sinteza. Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple. Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute, cele care îţi convin, bineînţeles – în sensul verificării dacă partenerii sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie.

Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari  sau cu probleme grave de comportament  şi nu se cade să te cobori la nivelul lor.

PEŞTI Te zbaţi să înţelegi ce se întamplă şi ești îngrijorat. Ziua îţi aduce întrebări, posibile răspunsuri şi o invitaţie la o onomastică. Poate va fi bine, succesul se clădește pe încredere! Schimbarea este necesară si face parte din masurile sigure şi verificate de supravieţuire. Atentie la ce si cand maninci, mai ales în oraș. Ai o atitudine dispretuitoare fata de stomac si el se razbuna cum poate. Cruta-te mai mult, cu eleganta si diplomatie!  Pe de altă parte, viata ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. In orice caz, trebuie sa dai dovada de discretie, diplomatie si eleganta. Iluziile pe care ti le-ai facut in ceea ce privea pregatirea, bunul simţ si eleganţa unor persoane din anturajul tau se spulbera azi ca fumul de țigară, poate cu ocazia petrecerii de Sf.Maria!

 

Ne puteți urmări și pe Google News