Propaganda rusă din Transnistria, o nouă temă: Anexarea Republicii Moldova

Propaganda rusă din Transnistria, o nouă temă: Anexarea Republicii MoldovaTransnistria. Sursa foto. Wikipedia

Propaganda rusă din Transnistria a lansat o nouă direcție de atac: aceea că România ar pregăti „anexarea Republicii Moldova”, iar negocierile de aderare la UE sunt doar o „operațiune de acoperire”.

Vârful de lance al propagandei Kremlinului este, de astă dată, Andrei Safonov, deputat în Transnistria  jurnalist și fost membru al Parlamentului Republicii Moldova.

Deputatul Andrei Safonov din Transnistria, dușman declarat al României

Safonov, care s-a născut la Chișinău, dar locuiește la Bender, în Transnistria, are, de ani de zile, cel mai virulent discurs antiromânesc. E considerat principalul ideolog al Transnistriei, o zonă separatistă susținută tot timpul de Moscova și care are încă pe drapel simbolurile comunismului din era sovietică.

Transnistria folosește încă simbolurile comuniste sovietice / sursa foto: wikipedia

Andrei Safonov acuză România că ar fi un stat fascist și șovin, cu o politică expansionistă. Exact acuzațiile cu care regimul lui Putin a încercat să-și justifice agresiunea din Ucraina.

Dar ideea centrală a jurnalistului transnistran este distrugerea României. Iar pentru acest scop, înainte ca Ucraina să-și schimbe orientarea către Occident, ideologul separatiștilor transnistreni voia o alianță a Kievului cu Moscova.

Mai mult, potrivit lui Safonov, acestei proiectate alianțe antiromânești ar fi trebuit să i se alăture Ungaria, care să ocupe Transilvania, Bulgaria, care să ia o parte din Dobrogea, Republica Moldova, care să ocupe Moldova românească și Serbia, despre care nu a precizat ce parte din România ar urma să rupă. Pe scurt, pentru propagandistul Transnistriei, distrugerea României este o „misiune nobilă”.

Andrei Safonov / sursa foto: https://myrotvorets.center/criminal/safonov-andrej-mixajlovich/

Cea mai nouă teză de propagandă rusească: anexarea Republicii Moldova

Într-un articol publicat în Novosti Pridnestrovia, Andrei Safonov susține că „începerea negocierilor cu Chișinăul privind intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un fel de „operațiune de acoperire”. De fapt, se pregătesc să-o anexeze României”.

Pentru a-și susține teza, propagandistul transnistrean enumeră numirea fostei președinte a Senatului României, Anca Dragu, la cârma Băncii Naționale a Moldovei, faptul că liderii de vârf ai Republicii Moldova au cetățenie română și prezența altor cetățeni români în diverse structuri de la Chișinău.

El acuză un „atac puternic intensificat al naționaliștilor de la Chișinău” asupra Transnistriei, o „blocadă economică și introducerea de taxe la mărfurile importate în Transnistria”, dar și „antrenarea teroriștilor și sabotorilor pe teritoriul Republicii Moldova în scopul comiterii de acțiuni ostile împotriva Trannistriei”, o teză lansată de mai mulți oficiali de la Tiraspol.

transnistria

Militari din Transnistria / Sursa foto: Dreamstime.com

România, acuzată că dorește și anexarea autodeclaratei republici Transnistria

Și declarațiile secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, sunt folosite de Safonov pentru a-și susține teza cu „Anschluss-ul [termen folosit pentru anexarea Austriei de către Al Treilea Reich, în perioada în care Hitler conducea Germania] Moldovei de către România”. Propagandistul transnistrean spune că „Geoana, în calitate de oficial NATO, își folosește de fapt actuala poziție pentru a trage Moldova spre Alianța Nord-Atlantică și a pregăti în același timp terenul pentru absorbția Moldovei de către România”.

„Odată parte a României, întreaga fostă RSS Moldovenească devine automat parte a NATO, care se opune deschis Rusiei”, mai spune Safonov, care adaugă că, „pentru ca această absorbție să ofere cel mai mare beneficiu României, Bucureștiul lucrează pentru obținerea consimțământului occidental pentru anexarea Transnistriei în același timp. Aceasta este formulată de unioniști (atât proromâni în Moldova, cât și românii însuși) ca «reunificare cu Republica Moldova în cadrul granițelor sale recunoscute internațional de la 1 ianuarie 1990»”.

Safonov susține că tot Occidentul vrea anexarea

Safonov susține că această opțiune este „mai benefică nu doar pentru România, ci și pentru întregul Occident colectiv, inclusiv blocul NATO”, pentru că „oponenții Rusiei se tem că, dacă Moldova va rămâne un stat formal independent în următorii ani (...) Kremlinul va putea să-și întărească influența asupra malului drept al Nistrului și să perturbe integrarea europeană a Republicii Moldova. Sau cel puțin să echilibreze influența occidentală și cea românească la Chișinău”.

Apoi, propagandistul enumeră o serie de acțiuni guvernamentale sau economice românești în beneficiul Chișinăului pentru a acuza o intenție de anexare a Republicii Moldova. Astfel, investițiile românești în portul maritim Giurgiuleşti, schimbarea acționarilor la aeroportul din Chişinău, o presupusă lichidare a Air Moldova, investiția Transgaz la Moldovagaz, deschiderea unui consulat român în capitala Autonomiei Găgăuze, Comrat și renunțarea la denumirea de „limbă moldovenească” pentru română sunt, pentru Safonov, tot atâtea dovezi ale intenției de anexare.

El încheie spunând că „Occidentul și România privesc soarta fostei RSS Moldovenești din unghiul stabilirii unui control strict asupra spațiului post-sovietic pentru a se confrunta cu Rusia”.