Un ministru german propune înarmarea Europei pentru următorii cinci ani

Un ministru german propune înarmarea Europei pentru următorii cinci aniAvioanele germane Eurofighter - Sursa Foto: Dreamstime

Dacă Ucraina cedează, Rusia își va desfășura armata la granița cu NATO.

Războiul este aproape. Dacă Ucraina cedează, crește riscul ca Rusia să atace NATO, avertizează Institutul pentru Studiul Războiului într-un raport de pe 17 decembrie.

Dacă Vladimir Putin își atinge obiectivele militare în Ucraina, prezența trupelor rusești staționate la granița cu flancul estic al NATO ar putea reprezenta o amenințare la adresa securității Occidentului. Dar dictatorul de la Kremlin spune că temerile Occidentului sunt o „prostie”, deși la fel a comentat și înainte de a invada Ucraina în februarie 2022.

Dictatorul rus plănuiește între timp să-și concentreze forțele militare în apropierea graniței finlandeze. Finlanda a aderat anul acesta la NATO.

ISW: Dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina, va concentra trupe de la Marea Neagră la Oceanul Arctic

Potrivit ISW, citat de Digi24, Rusia va putea să-și desfășoare armatele de la Marea Neagră la Oceanul Arctic. Victoria Rusiei în Ucraina i-ar putea face pe aliații occidentali nevoiți să se pregătească pentru posibile atacuri directe asupra țărilor membre NATO, precum România, Polonia și statele baltice. NATO va avea de îndurat costuri și riscuri mai mari pentru securitatea Europei.

ISW concluzionează că sprijinul acordat constant Ucrainei de către Occident este cel mai ideal mijloc pentru  a evita o confruntare directă cu Rusia. Ucraina, fără a adera la NATO, își servește rolul de stat tampon între SUA și Rusia, unde voluntari din Occident, echipați cu tehnologie militară modernă.  pot lupta sub steagul ucrainean împotriva invadatorilor ruși. Datorită rezistenței ucrainenilor, linia frontului se află la 350 de km de granița României, în oblasturile Herson și Donețk. Mare parte din trupele ruse se află la 560 de km de România, mult mai departe față de cât erau în prima fază a invaziei, când rușii ocupaseră Insula Șerpilor.

Dar dacă Ucraina va pierde războiul și va fi ocupată în întregime de Rusia (cu toate că Putin și-a exprimat public doar obiectivul răsturnării regimului democratic de la Kiev), NATO va risca un război costisitor cu Rusia. Putin plănuiește să continue războiul până în 2026 pentru a-și consolida ocupația rusă în teritoriile ucrainene din Donbas. A stabilit investirea unui buget semnificativ către sectorul Apărării. A impus, de asemenea, și creșterea numărului de militari ruși prin mobilizare până la aproximativ 1,5 milioane până în 2026. În prezent, sunt 1,3 milioane de militari ruși activi și alți 2 milioane de rezerviști.

Tanc german Leopard

Tanc german Leopard. Sursa Foto - Dreamstime

Ministrul german al Apărării: Europa trebuie să se înarmeze până în 2028-2030

Dacă Ucraina cedează și va fi ocupată în întregime de Rusia, atunci trei armate ruse întrunite (dotate cu tancuri) vor patrula la granița cu flancul estic al NATO: șase divizii mecanizate de tancuri, divizii rezervă, o divizie aeropurtată de parașutiști și o divizie de infanterie cu trei regimente motorizate, ce ar putea staționa în Belarus, fiind în total 21 de regimente mecanizate. Cu sisteme antiaeriene de rază lungă S-300, S-400 și S-500, aviația NATO ar putea face cu greu față.  Pentru a spori șansele de victorie, guvernele au propus reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Polonia, Germania,  Marea Britanie și în statele baltice.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, susține că Europa are la dispoziție între 5 și 8 ani pentru a-și crește capacitatea de apărare și producția industrială de armament. În contextul în care SUA acordă mai mult sprijin Israelului și se vor reorienta către regiunea Indo-Pacifică pentru a-și apăra aliații asiatici de agresori precum China și Coreea de Nord, Europa va trebui să se descurce pe cont propriu cu agresiunea rusă, indiferent cine va fi viitorul președinte.

Ministrul german spune că amenințările Rusiei asupra statelor baltice, Georgiei și Republicii Moldova trebuiesc luate în serios.  „Noi, europenii, trebuie să ne implicăm mai mult pentru asigurarea securităţii pe continentul nostru. Avem circa 5-8 ani pentru a recupera, în termeni de forţe armate, industrie şi societate", consideră Boris Pistorius, estimează el.

Războiul cu Rusia bate la ușă, dar mare parte din europeni refuză armata obligatorie

În Suedia, Austria și Estonia, toți tinerii majori trebuie să îndeplinească perioada de stagiu militar obligatoriu. Lituania a reintrodus-o temporar în 2015, ca urmare a agresiunii ruse în Ucraina ce a culminat cu anexarea Crimeii în 2014. Letonia și Polonia își propun să reintroducă armata obligatorie din 2024.

În România, George Simion, liderul partidului naționalist AUR,  susține revenirea la armata obligatorie. Fostul premier Nicolae Ciucă a declarat  la Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre şi a Balcanilor: „Industria de apărare devine industrie de război, iar armatele de profesionişti revin la cele de masă".

Ministrul german Pistorius susține reintroducerea stagiului militar obligatoriu în Germania, invocând numărul redus de trupe militare ca fiind una dintre problemele majore ale armatei germane. Dar cancelarul Olaf Scholz i s-a opus, potrivit Agerpres. Majoritatea liderilor europeni vor menținerea armatelor mici, dar profesionale. Armata română are 81,000 de militari activi, plus 55,000 de rezerviști. Serviciul militar nu mai este obligatoriu din anul 2006.