Tyson Fury, victorie controversată în meciul cu Ngannou

Tyson Fury, victorie controversată în meciul cu Ngannou

Campionul mondial WBC la categoria grea a reușit să îl învingă pe Francis Ngannou. Victoria a fost recunoscută de doi dintre arbitri, în timp ce al treilea l-a considerat câștigător pe camerunez.

Tyson Fury a reușit să se impună în fața lui Francis Ngannou. Cu toate că nu a câștigat meciul, camerunezul l-a trântit la podea pe adversarul britani. Din acest motiv, unul dintre arbitri a fost sceptic în ceea ce privește acordarea titlului de câștigător.

Tyson Furry, învingător în fața lui Ngannou

Britanicul are 35 de ani și este campion mondial WBC la categoria grea. Adversarul lui are 37 de ani și este fost campion mondial UFC la categoria grea. Cei doi s-au duelat în ring, însă finalul de meci a stârnit mari controverse.Disputa dintre Tyson Fury și fostul campion UFC a avut 10 reprize de câte 3 minute. Aceasta s-a desfășurat după regulile boxului.

Ngannou a debutat odată cu această ocazie în boxul profesionist. În schimb, câștigătorul a reușit să ajungă la cel de al 35-lea meci de asemenea calibru.Cei doi campioni la categoria grea au făcut spectacol pe Kingdom Arena, unde Tyson Fury a fost învingător. Peste 22.000 de fani ai sportului au fost prezenți pe viitorul stadion al lui Al Hilal. De altfel, cei prezenți au avut parte de o ceremonie de deschidere impresionantă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ngannou și-a trimis adversarul la podea

Jucătorul camerunez a intrat în ring alături de Mike Tyson. Acesta avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ngannou.

„L-am văzut cum a lovit un tip la sparring atât de puternic, încât acesta și-a rupt piciorul când s-a prăbușit! Nu văzusem așa ceva niciodată. Dacă poate să facă asta, atunci chiar ar putea fi campion mondial la categoria grea”, a spus Iron Mike.

Camerunezul s-a prezentat extrem de bine pregătit în cadrul acestei dispute. Drept dovadă, el a reușit să își trântească adversarul la podea. Tyson Fury a reușit să țină piept atacurilor campionului UFC. Mai mult, a ripostat cu 71 de lovituri, în timp ce Francis Ngannou a dat doar 59.

Tyson Furry, trântit la podea de adversar

Sursa foto: Instagram Francis Ngannou

Tyson Fury nu este considerat învingător de unul dintre arbitri

Disputa dintre cei doi jucători de categorie grea s-a încheiat cu scorul 95-94 pentru camerunez și respectiv 96-93 pentru britanic.  Victoria a fost recunoscută de doi dintre arbitri, în timp ce al treilea îl recunoaște pe Ngannou drept învingător.

,,Mă simt fantastic. Sunt foarte fericit. N-am câștigat, dar vreau să le mulțumesc Arabiei Saudite și șeicilor pentru că mi-au dat ocazia să arăt din nou lumii că mă subestimează. Sunt convins că o să fiu mai bun. A fost primul meu meci de box, o experiență bună.”, a spus camerunezul.

Ngannou și-a asigurat fanii că va fi mai bine pregătit pentru meciul din 23 decembrie.