Marcel Ciolacu, lăudat de şefa socialiștilor din Parlamentul European
- Antonia Hendrik
- 26 septembrie 2023, 17:59
Marcel Ciolacu este lăudat de şefa socialiștilor din Parlamentul European cu privire la măsurile fiscale. Aceasta spune că Guvernul României a luat o decizie corectă.
Marcel Ciolacu urmează să îşi asume răspunderea pe un proiect de lege care cuprinde mai multe măsuri fiscale. Printre acestea: reducerea cheltuielilor bugetare și de creștere a taxelor. Guvernul a aprobat, luni, proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echității fiscale în România. În acest context, premierul a fost lăudat de Iratxe Garcia Perez, şefa socialiștilor din Parlamentul European.
Marcel Ciolacu evită penalitățile impuse de procedura de deficit excesiv
Iratxe Garcia Perez a spus că Guvernul României condus de Marcel Ciolacu a luat decizia corectă în momentul în care a venit cu pachetul de măsuri fiscale. Socialista susține că măsurile reprezintă un „mare semn de responsabilitate”.
„Guvernul României a luat decizia corectă în a venit cu măsuri fiscale care să permită țării să economisească fonduri Europene, să protejeze oamenii, să aplice PNRR și să evite penalitățile impuse de procedura de deficit excesiv începută în 2019. Mare semn de responsabilitate, Marcel Ciolacu”, a scris Iratxe Garcia Perez, într-o postare pe platforma X.
The @GuvernulRo has made the right decision in coming up w/ fiscal measures that enable the country to save EU funds, protect the people, apply the RRF & avoid the penalties imposed by the excessive deficit procedure started in 2019. 🇷🇴
Great sign of responsibility… pic.twitter.com/XLexyNClaX
— Iratxe Garcia Perez /❤️ (@IratxeGarper) September 26, 2023
Marcel Ciolacu: Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare
Premierul a explicat că „interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite” de profit. Parlamentul se reunește marţi, începând cu ora 18:00, în ședința comună în care Guvernul își asumă răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal bugetare.
„Am decis să îmi asum răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, lupta împotriva evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. Ca premier, sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite că fac profituri nu de miliarde de euro, ci “doar” de sute de milioane de euro”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.