Un profesor, cercetat pentru proxenetism și trafic de droguri, lucrează nestingherit

Un profesor, cercetat pentru proxenetism și trafic de droguri, lucrează nestingheritProfesor. Sursa Foto: Pixabay

Un bărbat din Buzău cercetat de poliție pentru proxenetism și trafic de droguri a ajuns să le predea tehnici de desen elevilor din două unități școlare

Situație șocantă în sistemul de învățământ din România. Un profesor din Buzău este cercetat pentru proxenetism și trafic de droguri. Cu toate acestea, dascălul și-a desfășurat nestingherit activitatea la catedră până de curând. Părinții elevilor, dar și locuitorii din județ sunt de-a dreptul revoltați din cauza acestui fapt.

Profesor în postura de proxenet și traficant de droguri

Bărbatul a ajuns să predea în două școli din Buzău deși în dreptul numelui lui există două capete de acuzare grave. Așa-numitul dascăl a reușit însă să rămână la catedră o bună perioadă de timp.  În același timp, acesta figura în dosarele autorităților cu două posibile fapte rușinoase.

Scandalos! Profesor din Buzău cercetat pentru proxenetism și trafic de droguri

Scandalos! Profesor din Buzău cercetat pentru proxenetism și trafic de droguri

Părinții elevilor din cele două școli, dar și locuitorii din județ sunt revoltați. Oamenii susțin că de vină ar fi inclusiv directorii unităților școlare în acest sens. Totul pentru că nu ar fi verificat amănunțit conduita dascălului.

Datele care îl incriminează pe profesor există de mai bine de un deceniu. Astfel, numele acestuia apare inclusiv în Registrul Agresorilor Sexuali. Asta după ce în anul 2009 a fost pus sub acuzare pentru proxenetism.  Condamnarea a fost făcută pe teritoriul Italiei însă.

Cel care ar fi trebuit să fie un exemplu de conduită pentru elevii lui nu s-a oprit aici cu faptele ilegale. Așa-zisul profesor buzoian a mai primit anul trecut o condamnare. De data aceasta pentru trafic de droguri. Dascălul a primit 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Decizia aparține Tribunalului Buzău.

Cu toate acestea, profesorul a scăpat de pedeapsă după ce și-a recunoscut fapta. Mai mult, pentru a-și spăla trecutul, dascălul a decis să ajungă la catedră pentru a preda elevilor disciplina desen.

"Un cadru didactic care trebuie să dea educație trebuie sa fie un exemplu pozitiv, daca abuzează sexual un copil nu ar trebui sa mai profeseze", susțin locuitorii din Buzău.

Conform legii din România, persoanele care au primit condamnare definitivă pentru proxenetism nu pot intra în sistemul educațional.

În acest sens, Inspectoratul Școlar din Buzău a demarat o anchetă internă.

"Am decis sa luăm primele masuri în sensul interzicerii în unități de învățământ. Azi urma să cerem documente care fac obiectul acelui articol, pentru că trebuie să vedem dacă în certificatul de integralitate comportamentală erau precizări legate de anumite incompatibilități cu funcția didactică", a declarat Daniela Palcău inspector școlar general.

 

Ne puteți urmări și pe Google News