John Gosling, de la trupa The Kinks, a murit la vârsta de 75 de ani: „Suntem consternați!”
- Mihai Soica
- 6 august 2023, 12:50
John Gosling a fost claviaturistul The Kinks și a scris istorie în lumea rockului mondial, alături de colegii lui de trupă. A fost membru de bază timp de 19 ani în trupa britanică de rock care a avut mai multe piese pe locul unu, în topurile de profil.
Vestea morții lui John Gosling a fost dată chiar de colegii din trupa de rock, cunoscut la nivel mondial, The Kinks.
Trupa a obţinut mai multe succese de renume, ajungând în topuri cu trei single-uri: „You Really Got Me”, „Sunny Afternoon” şi „Tired of Waiting for You”.
„Suntem profund întristaţi de vestea decesului lui John Gosling. Transmitem condoleanţe soţiei şi familiei lui John”, au transmis cei din trupa The Kinks.
De asemenea chitaristul principal al trupei, Dave Davies, a transmis şi el condoleanţe, și a spus că John Gosling a fost unul dintre cei mai importanți rockeri din Marea Britanie, și un bun prieten al său.
„Sunt consternat, profund supărat de moartea lui John Gosling. A fost un prieten şi un contribuitor important la muzica celor de la Kinks în timpul petrecut alături de noi. Cele mai profunde condoleanţe soţiei şi familiei sale. Îi voi păstra mereu în inimă o afecţiune şi o dragoste profundă pentru el. Un mare muzician şi un mare om”, a scris Dave Davies.
Istoria trupei The Kinks
La începutul anilor 1960, doi frați din Marea Britanie, respectiv Ray și Dave Davies au pus bazele trupei The Kinks. Pentru asta aveau nevoie de un claviaturist cu experiență, care să simtă pulsul muzicii rock și s-au oprit la John Gosling.
Actualul solist al trupei, Ray Davis a ținut să facă și el un omagiu în memoria lui Gosling.
„Nu am avut timp să mă gândesc la asta: Condoleanţe soţiei sale, Theresa, şi familiei. Odihneşte-te în pace dragă John”, a scris Ray Davis.
Gosling a cântat alături de trupă doar până în anul 1979, când a preferat să plece, locul lui fiind ocupat de Gordon Edwards.
Ulterior, în anul 1994, Gosling a devenit membru fondator al trupei Kast Off Kinks, care îi includea pe foştii membri ai trupei Avory, Jim Rodford şi John Dalton. Gosling a rămas în trupă până la retragerea sa în 2008.
The Kinks au fost interziși în SUA
În urma unui turneu în Statele Unite, Federația Americană a Muzicienilor a luat decizia ca trupa din Marea Britanie să nu mai poată cânta în această țară, din cauza comportamentului agresiv de pe scenă.
Oficial, motivul care a stat la baza acestei decizii nu a fost comunicat niciodată. Cu toate astea, Ray Davies a pomenit în autobiografia sa despre un episod când membrii trupei s-au bătut cu angajații unei televiziuni.
”Un tip care spunea că lucrează pentru compania de televiziune a venit și ne-a acuzat că am întârziat. Apoi a început să facă comentarii anti-britanice. Lucruri de genul: ”Doar pentru că Beatles au făcut-o, orice minor cu mop-topped, cu fața pătată de suc de lâmâie crede că poate să vină aici și să-și facă o carieră”, ar fi fost moment declanșării bătăii.