Dobânda subvenționată la creditele garantate de stat va dispărea, avertizează BNR
- Iulia Moraru
- 23 iulie 2023, 18:51
Banca Națională a României (BNR) avertizează că, în curând, mulți dintre cei care au obținut credite garantate de stat în anul 2022 nu vor mai beneficia de subvenționarea dobânzii.
Până la finalul primului trimestru (T1) al anului 2023, creditele cu garanție de stat acordate companiilor au reprezentat aproximativ o cincime (18%) din totalul portofoliului de credite acordate acestui sector. Acest procent reflectă o creștere semnificativă de 38% în martie 2023, comparativ cu aceeași lună din anul anterior (martie 2022).
BNR anunță că dobânda nu va mai fi subvenționată
Potrivit celei mai recente raportări a BNR privind stabilitatea financiară, creditele susținute prin programele din schema de ajutor de stat IMM Invest Plus au contribuit cu o treime la majorarea stocului de credite corporate între martie 2022 și martie 2023, în valoare de 8,9 miliarde lei. Această creștere a stocului creditelor pentru firme a fost de 27,9 miliarde lei în intervalul menționat.
La sfârșitul lunii martie 2023, stocul total de credite acordate companiilor în lei se ridica la aproximativ 105 miliarde de lei, în timp ce stocul creditelor corporate în valută ajunsese la echivalentul a 95,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că în total suma atinge 200 miliarde de lei.
„Având în vedere că în perioada următoare multe dintre creditele garantate de stat acordate în anul 2022 nu vor mai avea dobânda subvenţionată, este necesară o monitorizare atentă a acestora, fiind posibilă materializarea unor riscuri ce derivă din acest aspect”, potrivit BNR.
România are în prezent cea mai mare expunere a băncilor asupra sectorului guvernamental din UE.
BNR menține dobânda de politică monetară la 7% pe an
Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât acum două săptămâni menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.
De asemenea, BNR a anunțat menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 6% pe an. De asemenea, s-au păstrat la nivelurile actuale ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Ultima majorare a dobânzii cheie a avut loc la începutul acestui an, în luna ianuarie, când banca centrală a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an, anterior.