Un vis împlinit. O româncă a cumpărat un avion Boeing și l-a transformat în casă. Video
- Mihai Soica
- 1 iulie 2023, 19:54
Carla Cary a emigratcu familia în Statele Unite unde și-a făcut o carieră, după care s-a gândit că trebuie să își pună în aplicare visul din copilărie, și anume acela de a avea o casă într-un avion. Povestea româncei s-a viralizat rapid pe o rețea de socializare.
Românca le-a spus reporterilor americani ca iubește atât de mult avioanele, încât încă de mic copil a avut o mare dorință, și anume de a avea o casă într-o aeronavă.
Din acest motiv, Carla a cumpărat un Boeing 777-200, de la compania aeriană Ethiad, pe care l-a transformat în casă. A botezat proiectul „Just A Plane House.
Acum, întreg proiectul imobiliar, care a devenit cunoscut în toată America, va fi transformat într-o casă de vacanță, care va putea fi închiriată de doritori.
Povestea proiectului Just A Plane House a început în 2020, când românca şi soţul ei îşi căutau un loc pentru a-şi construi prima casă. În mod neobişnuit, cei doi au găsit spaţiul perfect chiar în faţa aeroportului.
„Terenul unde am vrut să ne facem o casă, eu și soțul meu, era plasat direct sub zona de decolare. Pentru majoritatea oamenilor, acest loc ar fi complet nepotrivit, dar pentru mine, ca fană a avioanelor de-a lungul vieţii, a fost o încântare. Îmi amintesc că am vorbit cu vecinul meu după aceea și i-am spus cât de uimitor ar fi să trăiești acolo unde poți vedea avioanele în fiecare zi, singurul lucru mai bun ar fi să trăiești într-un avion (...) Stai puţin...”, a povestit Carla.
Transformarea avionului în casă
Ideea de a face o casă dintr-un avion nu este una originală, deoarece multe aeronave au primit această destinație.
Cu toate astea, Carla a vrut să facă ceva grandios, drept pentru care a căutat un avion de mari dimensiuni, pe care l-a găsit la Ethiad, un lung curier Boieng 777, care era pregătit pentru casare.
Pentru a fi în pas cu moda, Carla a creat un cont pe Tiktok și le-a arătat fanilor, fiecare etapă din remodelarea avionului și transformarea acestuia într-o casă. Interesul a fost atât de mare, încât în scurt timp, fiecare postare era urmărită de minim 200.000 de persoane.
„Voi transforma cea mai mare aeronavă comercială cu două motoare din lume în ceva proaspăt și nou. În loc să lăsăm acest avion să fie casat și distrus, îi vom da o nouă viață”, afirmă Carla, pe TikTok.
Avionul casă are o lungime de 63,7 metri lungime și va avea toate utilitățile necesare unei familii, de la living, băi, dormitoare și bucătărie.
@justaplanehouseI’m taking a Boeing 777 and turning it into a sustainable luxury home 😊✈️🤙 Follow the journey! #airplane #airplanehome #aviation #iCarlyAffirmation