Dosarul Microsoft. Dinu Pescariu, fostul ministru Gabriel Sandu, Florică şi Tatomir scapă de acuzații prin prescripție
- Antonia Hendrik
- 22 iunie 2023, 09:35
Fostul ministru Gabriel Sandu și oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Călin Tatomir şi Claudiu Florică au fost achitați, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, într-unul dintre dosarele Microsoft.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marți, 20 iunie, achitarea fostului ministru al Telecomunicaţiilor, Gabriel Sandu, a fostului director Microsoft, Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică într-un alt dosar privind închirierea de licenţe Microsoft de către Statul Român.
Detalii soluţie: Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei, cu privire la toţi inculpaţii este Noul Cod penal şi legile speciale în vigoare . În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 153 alin. 1, art. 154 alin. 1 lit. b şi lit. c , alin. 2 Cod penal şi la deciziile nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 şi nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9.06.2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor: Sandu Gabriel, pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 309 din Codul penal, Tatomir Călin, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 din Codul penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art.309 din Codul penal şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin.(1) lit. a) din Legea nr.656/2002 actual art. 49 alin.(1) lit. a) din Legea 129/2019, Pescariu Dinu Mihai, pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art.29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr.656/2002 actual art. 49 alin.(1) lit. a) si c) din Legea 129/2019 şi Florică Claudiu Ionuţ, pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art.29 alin. (1) lit. a) din Legea nr.656/2002 actual art. 49 alin.(1) lit. a) din Legea 129/2019 , ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în septembrie 2017:
SANDU GABRIEL, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: – instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, – spălare a banilor (2 fapte),
PESCARIU DINU MIHAIL, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: – instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, – spălare a banilor.
TATOMIR CĂLIN, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de: – complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, – spălare a banilor.
Acuzațiile aduse de procurorii DNA în dosarul Microsoft
Procurorii DNA au susținut că, în condițiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licențe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu încălcarea dispozițiilor legale și la instigarea inculpaților Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail, a depus diligențele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software. Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice în condițiile OUG 34/2006 privind achizițiile publice.
În acest context, inculpații Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con.Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentința nr. 258/24.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel pentru trafic de influență).
În urma înțelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă, inițiată pentru „Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”, potrivit justnews.ro.