Judecătorii țin cu dinții de pensiile speciale. Curtea de Apel București își încetează activitatea, de miercuri
- Maria Dima
- 20 iunie 2023, 12:19
Cei peste 200 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti (CAB), cea mai mare din ţară, au decis în Adunarea Generală de marţi, cu majoritate de voturi, încetarea activităţii tuturor secţiilor, începând de miercuri, 21 iunie, cu excepţia câtorva tipuri de cazuri urgente, mult mai puţine decât urgenţele care ar fi continuat să fie judecate în vacanţă, ca formă de protest faţă de proiectul reformei pensiilor de serviciu, care va modifica statutul magistraţilor.
Un alt punct votat în unanimitate a fost atacarea proiectului la Curtea Constituţională
Cazurile penale cu arestaţi, câteva dintre cele cu minori (ex. plasament şi alte măsuri de protecţie) sau măsurile asigurătorii sunt printre puţinele în care magistraţii CAB vor mai judeca începând de marţi, potrivit Profit.ro.
Citește și:
Cât de mult sunt plătiți magistrații români, de fapt. Sunt pe primul loc în Uniunea Europeană, față de salariul mediu
Secţii întregi vor înceta complet activitatea, precum cele de comercial, de litigii de muncă şi asigurări sociale, de civil sau de contencios administrativ, nejudecând nici acele cazuri considerate anterior urgente, care nu erau în mod normal întrerupte în timpul vacanţei judecătoreşti.
Legea pensiilor speciale. Ce spune Marius Budăi
Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat luni, referitor la legea pensiilor speciale, că ultima variantă este un impozit 15% pentru ceea ce depăşeşte salariul mediu net.
El a precizat că mai sunt câteva lucruri de armonizat, iar marţi va mai avea loc o ultimă discuţie cu Comisia Europeană.
”Mai avem câteva lucruri de armonizat. Tot weekendul am ţinut legătura cu Comisia Europeană. Mâine vom mai avea o ultimă discuţie, după care ştim exact ce avem de făcut. Important este că ceea ce s-a lucrat acum la Camera Deputaţilor, cu ceea ce s-a lucrat la Senat şi cu corpul legii trimise de Guvern, toate împreună duc spre o reformă în care Comisia recunoaşte că s-au făcut lucruri bune, mai sunt trei mici ajustări care trebuie realizate. Mâine vor fi gata şi acele trei ajustări. Vorbim de impozitare pe un prag mai mic. Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie cunoscut şi utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât şi anume la salariul mediu net, nu brut”, a explicat ministrul Muncii.