Ce dietă draconică ține Cătălin Botezatu. Cancerul de colon l-a adus aici 

Ce dietă draconică ține Cătălin Botezatu. Cancerul de colon l-a adus aici Sursa: Arhiva EVZ

Celebrul designer Cătălin Botezatu este nevoit să se abțină de la multe plăceri alimentare. Asta din cauza cancerului la colon de care a suferit și a fost și operat.

Din acel moment viața culinară a designerului s-a schimbat radical pentru că are multe interdicții impuse de medici. Astfel designerul are interzis la prăjeli, la majoritatea produselor din carne.

Cătălin Botezatu are voie totuși carne de vită, dar din care recunoaște că mănâncă destul de rar. Asta în contextual în care chiar el recunoaște că înainte de operație mânca foarte multă carne de vită.

„Am zis că fac pauza asta acum, ca să pot să mănânc de Crăciun. Mănânc mai multe fructe. E foarte greu. Am eliminat multe plăceri culinare. Nu mănânc dulce, înainte rupeam prăjiturile, acum mai puțin. Asta nu înseamnă că le-am eliminat de tot”, a explicat Cătălin Botezatu la o emisiune televizată. Vedeta face tot ce îi stă în putință pentru a respecta recomandările medicilor nu doar din punct de vedere culinar. Recunoaște însă că dacă ar avea o viață mai puțin social probabil și regimul său ar fi mai ușor de respectat. Pe de altă parte, spune că are foarte mare grijă de el, având în vedere că starea medical în care a fost l-a speriat. ”Mă odihnesc atât cât pot să mă odihnesc”, a mai spus designerul Cătălin Botezatu.

Cum a descoperit Cătălin Botezatu cancerul

„Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer de colon. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Cătălin Botezatu, în februarie 2022.