Theo Rose și Anghel Damian au decis cine vor fi nașii fiului lor. Cuplul a ales persoanele cele mai importante pentru ei

Theo Rose și Anghel Damian au decis cine vor fi nașii fiului lor. Cuplul a ales persoanele cele mai importante pentru ei

Theo Rose și Anghel Damian se pregătesc să devină părinți pentru prima dată, iar această perioadă i-a adus artistei o stare de fericire absolută. Cu emoție și nerăbdare, ea a pus totul la punct pentru a se asigura că nimic nu le va lipsi în această perioadă specială și a ales cine îl va boteza pe cel mic.

Nașa copilului va fi nimeni alta decât Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose. Raluca a făcut dezvăluiri și a exprimat cât de emoționată este pentru că a fost aleasă de Theo ca părinte spiritual pentru fiul lor. Ea susține că se bucură enorm pentru sora sa, deoarece o vede pe Theo împlinită alături de Anghel, iar acum nu mai are nicio grijă pentru ea, așa cum o avea în trecut.

Sora lui Theo Rose va fi nașa primului copil ar artistei

 „Sunt fericită pentru Teo, pentru că traversează o perioadă atât de minunată din viața ei, că viața i s-a așezat atât de frumos și că este un semn că Dumnezeu, când consideră că este momentul, le așază El cum nu se poate mai bine.

Am emoții, într-adevăr, abia aștept să vină pe lume acest copil minunat și sunt încântată și extrem de fericită că m-au ales să fiu nașă. Am mari emoții, îmi vin lacrimi în ochi când vorbesc despre asta. Să vină pe lume sănătos, îl așteptăm cu bucurie”, a dezvăluit Raluca Diaconu la o emisiune TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Raluca Diaconu/ Instagram

Raluca a mărturisit că toată viața ei a avut grijă de frații ei, în calitate de soră mai mare, și mereu s-a asigurat că Theo și Radu sunt bine și că au tot ce le trebuie. Chiar dacă artista este acum pe picioarele ei, Raluca simte că datoria ei de soră mai mare nu s-a încheiat.

„Am avut o perioadă, în momentul în care Teo a ajuns să fie pe picioarele ei și nu am mai ajuns să-i port de grijă, ce mănâncă, cu ce se îmbracă, m-am blocat puțin, pentru că eu m-am gândit că acum e mare, e pe picioarele ei, eu acum ce fac, ce-i mai ofer.

Mi-am dat seama că datoria mea de soră mai mare nu s-a încheiat și că ceea ce pot să fac este să mă rog la Dumnezeu pentru frații mei, pentru ea și pentru fratele nostru și cred că asta e misiunea cea mai importantă pe care o are o soră mai mare”, a mai spus cântăreața de muzică populară, potrivit Cancan.