Președintele din Georgia, interzis la bordul avioanelor Georgian Airways. Totul a pornit de la o declarație a șefului statului

Președintele din Georgia, interzis la bordul avioanelor Georgian Airways. Totul a pornit de la o declarație a șefului statului sursa foto: georgian airways / facebook

Un oligarh georgian, un pro rus convins, i-a interzis președintelui Georgiei să mai călătorească cu avioanele companiei Georgian Airways. Cu câteva zile înainte, președintele georgian a făcut anumite declarații prin care a criticat reluarea zborurilor directe spre Rusia.

Preşedintele țării, un politician proeuropean, Salome Zurabişvili a criticat zilele trecute decizia companiei Georgian Airway de a relua zborurile către diferite destinații din Rusia.

În replică, fondatorul companiei private Georgian Airways, Tamaz Gaiaşvili a declarat duminică, că Zurabişvili este acum ”persona non grata” şi va avea interdicţie până când ”îşi cere scuze în faţa poporului georgian”.

Rusia a anunțat recent că nu va mai cere cetățenilor republicii din Caucaz, vize de intrare în țară. De asemenea, interdicția zborurilor directe spre Georgia, care este una veche de patru ani, a fost ridicată, în cursul acestei săptămâni, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu zborurilor către Rusia

Acum două zile, un avion al unei companii rusești a aterizat la Tbilisi, după care președinta Salome Zurabişvili a scris un scurt mesaj pe Twitter.

”Nu zborurilor către Rusia”, este mesajul scris de președintele Salome Zurabişvili.

Un avion aparținând unei companii aeriene rusești a aterizat pe aeroportul internațional din Tbilisi. Zborul Moscova-Tbilisi a fost efectuat de compania aeriană Azimut.

Proteste în zona Aeroportului din Tbilisi

Din acest motiv, mii de persoane s-au adunat să protesteze în zona Aeroportului Internațional de la Tbilisi. Ministerul de interne a luat măsuri și a anunțat că aceste manifestații sunt ilegale.

”În conformitate cu articolul 9, partea I, litera "B" din Legea georgiană cu privire la adunări și demonstrații, este interzisă organizarea unei adunări sau demonstrații în interiorul clădirilor aeroportului și în zonele situate pe o rază de douăzeci de metri de la intrările acestora. Ministerul Afacerilor Interne face apel la organizatorii și participanții la miting să își exprime protestul pe teritoriul permis, să respecte ordinea publică și să se conformeze solicitărilor legale ale forțelor de ordine. În timpul protestului, fiecare act de încălcare va fi imediat zădărnicit de către poliție”, a comunicat Ministerul de Interne.