Noul șef al regiunii separatiste din Georgia a anulat referendumul privind aderarea la Rusia, din cauza unor probleme de natură juridică
- Sabina Popescu
- 31 mai 2022, 13:28
Șeful regiunii separatiste din Georgia, Osetia de Sud, a renunțat la planurile sale de a organiza un referendum cu privire la aderarea la Rusia, pe care predecesorul său îl programase pe data de 17 iulie. Într-un decret emis cu puțin timp în urmă, președintele enclavei controlate de Moscova a invocat, în susținerea demersului său, „incertitudinea consecințelor juridice ale problemei supuse referendumului”.
Regiunea separatistă din Georgia a renunțat la referendumul privind aderarea la Rusia. Osetia de Sud s-a aflat în centrul războiului ruso-georgian din anul 2008, în urma căruia Kremlinul a recunoscut acest teritoriu ca stat independent și a amplasat baze militare în zonă.
Osetia de Sud a anulat referendumul privind aderarea la Rusia
Într-un decret emis luni, președintele enclavei controlate de Moscova, Alan Gagloev, a invocat „incertitudinea consecințelor juridice ale problemei supuse referendumului” și a decis ca referendumul să fie anulat.
În decret s-a mai subliniat , de asemenea, „inadmisibilitatea unei decizii unilaterale a unui referendum în probleme care afectează drepturile și interesele legitime ale Federației Ruse”.
Alan Gagloev a ordonat „organizarea, fără întârziere, a unor consultări cu partea rusă cu privire la întreaga gamă de probleme legate de integrarea ulterioară a Osetiei de Sud și a Federației Ruse”.
Pe data de 13 mai, predecesorul lui Alan Gagloev, pe nume Anatoli Bibilov, a semnat un decret privind organizarea referendumului privind aderarea la Rusia, făcând referire atunci la „aspirația istorică” a regiunii de a se alătura federației.
Anatoli Bibilov a pierdut, însă, candidatura de șef al regiunii Osetia de Sud la alegerile organizate la începutul lunii mai 2022. Rusia și-a exprimat speranța că Alan Gagloev va păstra „continuitatea” în legăturile regiunii cu Moscova, potrivit Euractiv.com.
Crimele de război comise de Rusia în Georgia
Anunțul privind anularea referendumului a venit în cea de-a 96-a zi de la invazia Rusiei în Ucraina, când separatiștii susținuți de Moscova în regiunile Donețk și Lugansk și-au exprimat, de asemenea, interesul de a se alătura Rusiei. Războiul la scară largă din Ucraina a stârnit o manifestare de solidaritate în Georgia.
În august 2008, forțele ruse au lansat o invazie totală în Georgia, care se lupta deja cu milițiile pro-ruse din Osetia de Sud, după ce acestea au bombardat sate georgiene. Luptele s-au încheiat cinci zile mai târziu cu o încetare a focului mediată de Uniunea Europeană, însă au fost soldate cu peste 700 de victime și au provocat strămutarea a zeci de mii de etnici georgieni.
În urma războiului, Kremlinul a recunoscut independența Osetiei de Sud și a unei alte regiuni separatiste, Abhazia, care au rămas de atunci sub controlul militar al Rusiei. Conflictul a marcat punctul culminant al tensiunilor cu Kremlinul cu privire la încercarea Tbilisi, capitala georgiană pro-occidentală, de a adera la Uniunea Europeană și la NATO.
Procurorul Curții Penale Internaționale de la Haga, Karim Khan, a solicitat mandate de arestare pentru trei actuali și foști oficiali din Osetia de Sud în legătură cu crime de război comise împotriva etnicilor georgieni. Printre presupusele crime se numără: tortura, tratamentele inumane, detenția ilegală, încălcarea demnității personale, luarea de ostatici și transferurile ilegale de persoane. Anul trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că Rusia este responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului în perioada de după război.