FC Botoșani a făcut scor cu CS Mioveni în ultima etapă din play-out. Argeșenii vor juca în Liga secundă sezonul viitor

FC Botoșani a făcut scor cu CS Mioveni în ultima etapă din play-out. Argeșenii vor juca în Liga secundă sezonul viitorSursa foto: GSP

FC Botoșani s-a impus la scor în fața argeșenilor de la CS Mioveni, cu 5 -1, pe teren propriu. Meciul s-a disputat în etapa a noua, ultima din play-out-ul SuperLiga. Meciul de la Botoșani a fost arbitrat de Ionel Alina Peșu, aflată la primul meci în SuperLiga națională de fotbal. Pe de altă parte, pentru cei de la Mioveni, jocul de la Botoșani a fost ultimul din primul eșalon fotbalistic al țării, urmând ca sezonul viitor să evolueze în Liga secundă.

Echipa FC Botoşani a surclasat-o la scor pe CS Mioveni cu  5-1 (2-1), sâmbătă, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a noua, ultima, a fazei play-out a Superligii de fotbal. În faţa unei echipe retrogradate care nu a câştigat nici un punct în play-out, FC Botoşani s-a impus fără drept de apel.

Golurile moldovenilor au fost marcate de Sebastian Mailat (9, 88), Victor Dican (40), Mihai Roman II (83) şi Eduard Florescu (90+2). Unicul gol al argeşenilor în play-out a fost înscris Remus Guţea (45).

Partida a fost arbitrată de Ionela Alina Peşu aflată la primul său meci în Superliga naţională de fotbal.

De menționat că ambele meciuri directe, din sezonul regulat, s-au încheiat cu rezultate de egalitate, 0-0 la Mioveni şi 1-1 la Botoşani.

În urma rezultatului din această rundă, cei de FC Botoșani încheie play-out-ul din SuperLiga pe locul cinci, cu 31 de puncte, în timp ce CS Mioveni retrogradează de pe ultima poziție, cu 11 puncte.

Cum a decurs jocul de la Botoșani

FC Botoșani nu a avut nici cele mai mici emoții în jocul contra CS Mioveni, înscriind pentru prima oară în minutul 9. Sebastian Mailat a înscris golul de 1-0 pentru gazde. Suporterii din tribune au avut de așteptat destul de mult pentru golul al doilea, dar Victor Dican a marcat pentru 2-0 în minutul 40.

Cinci minute mai târziu Guțea a reușit să reducă din diferență, în minutul 45, ducând scorul la 2 – 1 în favoarea botoșănenilor. A fost ultima sclipire a celor de la Mioveni care nu au mai reușit să marcheze până la final.

În partea a doua a meciului, moldovenii au jucat spectaculos, iar pe final de joc au punctat de trei ori.

Mihai Roman II a înscris în minutul 83, din interiorul careului mare, în timp ce Sebastian Mailat l-a urmat în minutul 88, când a realizat dubla. Partida s-a încheiat cu golul de generic al lui Eduard Florescu, din minutul 90+2. Acesta a înscris direct din corner.

Caseta tehnică a meciului de la Botoșani

AFC Botoşani -CS Mioveni 5-1 (2-1), Stadion Municipal - Botoşani

Au marcat: Sebastian Mailat (9, 88), Victor Dican (40), Mihai Roman II (83), Eduard Florescu (90+2), respectiv Remus Guţea (45).

Arbitru: Ionela Alina Peşu (Craiova); arbitri asistenţi: Petruţa Iugulescu (Buftea), Daniela Constantinescu (Craiova); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi)

Arbitru video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti); arbitru asistent video: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF