FCSB a făcut instrucție cu CS Mioveni, o formație care a început meciul cu un protest

FCSB a făcut instrucție cu CS Mioveni, o formație care a început meciul cu un protest Sursa: Facebook/ Andrei Cordea

FCSB n-a avut niciun fel de probleme în partida disputată, luni, pe „Arena Națională”, în Liga I, contra formației CS Mioveni. „Roș-albaștrii” s-au impus cu scorul de 5-1.

FCSB a învins-o fără probleme pe ultima clasată, CS Mioveni, cu scorul de 5-1 (2-0), luni, pe Arena Naţională din București, în ultimul meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.

Malcom Edjouma (32), Adrian Şut (45, 77), Florinel Coman (58) şi Eduard Radaslavescu (87) au marcat pentru echipa antrenată de Leonard Strizu şi Mihai Pintilii, în timp ce golul de onoare al oaspeţilor a fost semnat de Liviu Antal (74).

Jucătorii de la CS Mioveni au ieşit pe teren cu o întârziere de 10 minute, în semn de protest pentru salariile neplătite. CS Mioveni a ajuns la zece etape consecutive fără victorie, două egaluri şi opt înfrângeri. FCSB a reuşit a patra sa victorie consecutivă în campionat.

FCSB - CS Mioveni 5-1 (2-0), Arena Naţională - Bucureşti

Au marcat: Malcom Edjouma (32), Adrian Şut (45, 77), Florinel Coman (58), Eduard Radaslavescu (87), respectiv Liviu Antal (74). Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica) Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Ştefan Popa (Bucureşti) - LPF.

sursa: Agerpres

Gigi Becali a anunțat că mai vinde un fotbalist

„Edjouma cred că vrea să plece. Ăia îi dau 25.000 salariu, la noi are doar 12.000. El vrea 30.000 de euro lunar. Cred că o să meargă. De ce să nu vrea bani dublu? Are și prima de victorie 3.000 de euro. Nu câștigă și el două meciuri pe lună? Eu m-am înțeles cu clubul! Acum (n.r.în iarnă) o să plece. Nu pot să vă spun suma.

Pe Șut am cerut 3 milioane și n-au mai dat niciun semn de viață turcii de la Trabzonspor”, a anunțat Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, la finalul partidei, la Prima Sport.

„Nu am mai luat salariul din iulie. Nu am depus memoriu pentru că la noi în România durează foarte multe. Dacă eram străini, mergeam la FIFA și deveneam imediat liberi și ne primeam salariile. În România durează 3-4 luni. Așa sunt făcute legile, jucătorii nu sunt respectați.

Am mai avut o tentativă de a protesta, de a întârzia meciul cu Hermannstadt, dar conducerea ne-a întors și a zis că va rezolva. Nu s-a rezolvat și am luat decizia acum, Nu se mai poate! Nu știu dacă am făcut bine sau nu, dar trebuie tras un semnal de alarmă. Și nu mă refer doar la noi”, s-a plâns Ionuț Balaur, fundașul celor de la Mioveni.

Ne puteți urmări și pe Google News